REFORMA INVĂȚĂMÂNTULUI – NECONSTITUȚIONALĂ!

După ce luni în șir actuala „putere” a clamat pe toate posturile despre „voința” ei nestrămutată de a reforma sistemul educațional românesc, după cum bine se știe, în data de 15 Sept. 2009, Legea Educației Naționale, a fost promovată, în huiduielile dascălilor, prin asumarea răspunderii guvernamentale. După cum bine se cunoaște, în urmă cu câteva zile, C.C.R.(Curtea Constituțională a României) a declarat-o neconstituțională. D-l Boc, iată, a mai gafat o dată, chiar în „tarlaua” sa profesională, dându-și cu stângul în dreptul și dovedind că votul de neîncredere acordat de Parlamentul României, ECHIVALENT CU DEMITEREA DIN FUNCTIE, este perfect justificat. Lipsa de profesionalism, dezinteresul și mai ales sfidarea cu care au tratat tot timpul această problemă, nu putea avea decât un astfel de deznodământ. Vorbesc despre toate acestea cu amărăciune și obidă, văzând, încă o dată, risipite și zădărnicite, eforturile excepționale ale unor întregi echipe de lucru, cât mai ales așteptările, pline de speranță, ale opiniei publice, ale părinților. De altfel, acum se poate vedea mai limpede, că singura țintă pe care au dorit s-o atingă, a fost de natură strict electorală, restul nemaicontând.
Nu am citit motivarea C.C.R., pentru a afla argumentația care a determinat-o să declare neconstituțională Legea Educației Naționale, dar, având în vedere declarațiile publice ale președintelui Băsescu, cred că, unul din motive, este interdicția impusă directorului de școală de a fi membru al vreunui partid politic. Cu aceasta spoială plină de cinism și lipsă de respect, s-a vrut a se argumenta, de către „decidenți” depolitizarea învățământului. În timpul negocierilor legii, m-am opus acestei măsuri. Nu cred că cineva mă poate considera un adept al politizării, dar de la început am arătat că aceasta „dispoziție” este o jignire adusă gândirii raționale și o încercare penibilă de a convinge pe cineva că depolitizarea poate fi un efect al acestei interdicții. Fac această afirmație, arătând ceea ce nu au spus politicienii și anume că, în numele depolitizării, directorului de școală, pe de o parte i se luau drepturi înscrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în Constituția României,în speță dreptul la liberă asociere, în timp ce, pe de altă parte, era transformat din manager educațional, într-un simplu angajat al primarului, principal factor politic al oricărui spațiu administrativ-teritorial. Am susținut și mai susțin și acum, că adevărata politizare rezidă, de fapt, în aservirea sistemului educațional, factorului politic, indiferent la ce nivel. Iar aservirea se realizează prin „controlul” politicului, asupra managementului, finanțării, patrimoniului, resursei umane, locurilor de muncă.
Toate acestea au fost și mai sunt posibile, în împrejurările extrem de favorabile ale „implementării” descentralizării, concept european, care în România, poate avea efectul unui adevărat cataclism, având în vedere cel puțin mentalitățile, metehnele și apucăturile unor români. Iar pentru ilustrarea cât mai elocventă afirmației, întreb: cum s-a aplicat Legea 329/2009? Conform legii, conform „notelor” M.E.C.I., conform soluției C.S.M.(Consiliul Superior al Magistraturii), sau conform altor„conformări”. Având în vedere această experiență, cât și altele din trecutul nu prea îndepărtat, eu mă indoiesc de faptul că descentralizarea, astfel cum este pusă în operă în România, poate fi o măsură fastă, cel puțin în domeniul educațional. Mă refer, bineînțeles, la posibilitatea ca, diferite „măsuri”, de natură didactică , managerială sau curriculară să fie interpretate și aplicate, aidoma Legii 329/2009. Cu ce efecte asupra educației și instrucției copiilor am putea să ne confruntăm, nu mai comentez. Amintesc doar, că mai avem în față și „experiența” manuale școlare alternative al cărui eșec este dovedit.
De aceea, cred că declararea drept neconstituțională a Legii Educației Naționale, combinația nefastă dintre „descentralizarea didactică” și politizarea administrativ-managerială, poate transforma 15 Sept.2009, de la români, într-un adevărat 11 septembrie 2001, de la americani. Singura diferență ar consta în aceea că americanii nu au ceea ce au românii și anume, dictonul „TOT RĂUL, SPRE BINE”! De aceea, cred că românii, cu puțin noroc, pot înregistra un adevărat triumf, având în vedere MINTEA CEA DE PE URMĂ!
Până una-alta, însă, cred că vom fi nevoiți să așteptăm „cu mare interes”, atât 22 noiembrie, cât, mai ales, 6 decembrie, să vedem ce ne aduce „Moșul”.
24 nov. 2009