După izbânda revoluţiei din 1989 , am crezut , în naivitatea mea , că , în sfârşit , România şi românii au scăpat pentru totdeauna de totalitarism şi dictatură , şi că , de acum înainte nimeni nu-şi va mai permite să ia decizii arbitrare , dincolo de dispoziţiile legilor adoptate de Parlament , organism legislativ ce exprimă , mai presus de orice , suveranitatea poporului . Am crezut , de asemenea că , în sfârşit , noi şi copiii noştri vom trăi într-un stat de drept autentic , în care separaţia puterilor în stat , drepturile omului , etc . reprezintă valori incontestabile şi mai ales , INALIENABILE .
Dar , iată că , la douăzeci de ani de la evenimentele din 1989 , ne confruntăm cu aspecte perverse ale democraţiei , este drept una cu totul specială şi originală , dâmboviţeană sadea , în care răzbat reale reminiscenţe ale arbitrariului specific comunismului , exprimat prin dictat şi totalitarism .Dictatura , specifică „democraţiei” noastre , se regăseşte în practica socială românească sub mai multe forme :
1. Încălcarea legii de catre guvern şi autorităţile publice de stat , centrale şi locale.
2. Anularea , modificarea , sau amânarea punerii în execuţie a legii de catre guvern , prin ordonanţe , simple sau de urgenţă .
3. Construirea „defectuoasă” a legii , astfel ca , prin prevederile ei să favorizeze pe unii sau alţii , de regulă , însă , pe „ constructorii „ ei ,sau apropiatii lor .
Bunăoară , este de notorietate publică faptul că , de-a lungul timpului , toate guvernele care s-au succedat la putere , indiferent de orientarea politică , au încălcat cu nonşalanţă şi seninătate dispoziţiile legii învăţământului în ceea ce priveşte nivelul alocaţiei bugetare pentru acest domeniu de activitate , numit , tot de legea învăţământului, „prioritate naţională”, cu repercursiunile cunoscute : salarii de mizerie , şcoli în paragină , lipsa aproape totală a dotărilor , toate acestea constituindu-se în motive ale unor mişcări sociale de proporţii . Paradoxal sau nu , ADEVĂRUL este acela că , marşurile şi mitingurile de protest precum şi grevele au avut drept principal scop , APLICAREA LEGII , sau mai bine spus A LEGILOR , căci încălcarea unora dintre ele , este urmarea firească a nerespectării altora , efectul fiind acela de „nelegalitate în cascadă”.
Preluând exemplul şefilor lor , mai marii sau „mai micii „ autorităţilor publice centrale şi locale , au purces şi ei , la abuzuri crase , în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi dispuse de prevederi legale mai mult decât clare , aducându-şi astfel contribuţia la menţinerea şi escaladarea unei stări de tracasare şi tensiune permanentă în societatea românească , salariaţii din aproape toate domeniile de activitate
( sănătate , învăţământ , administraţie publică şi chiar poliţie ) fiind nevoiţi să apeleze la instanţele de judecată pentru A IMPUNE RESPECTAREA LEGII .
Ordonanţele guvernamentale , simple sau de urgenţă , s-au constituit şi ele în posibilităţi , la îndemâna unor guvernanţi , de încălcare a legii şi implicit a ordinii publice . În acest sens , sunt edificatoare ordonanţele care au făcut inoperabile legea de majorare a salariilor din învăţământ , legea de majorare a pensiilor celor care au lucrat în domenii de activitate cu condiţii grele de muncă , “ legea mamelor “, care prevedea acordarea unui ajutor financiar pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani . Este important de arătat că una din aceste ordonanţe a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României , acest fapt neavând însă , nici un efect asupra conduitei celor de la guvernare , deşi acest lucru îi situează ÎN AFARA CONSTITUŢIEI , legea fundamentală a oricărui stat de drept. Asta pe de o parte . Pe de altă parte , aspectul că orice ordonanţă este aprobată printr-o lege adoptată de Parlament şi nu invers , este şi el de luat în seamă , în sensul că , ordonanţa îşi păstreză caracterul de lege cât şi aplicabilitatea , numai dacă Parlamentul adoptă o lege prin care ordonanţa este aprobată .
Construirea de legi , H.G.- uri sau ordonanţe , care să favorizeze anumite persoane sau grupuri de persoane , este şi ea o practică prin care democraţia „ este fentată” . În acest sens este demn de remarcat că , la un moment dat , însuşi Preşedintele României a atras atenţia asupra acestui aspect .
Dar să faci o „ LEGE” prin care să „şmechereşti” electoratul , şi prin asta esenţa democraţiei şi a suveranităţii poporului , este peste orice închipuire , deoarece este inadmisibil ca voturile exprimate de alegătorii care s-au prezentat la urne să nu se constituie în mandate parlamentare , şi prin aceasta , lăsând practic fără reprezentare o masă de oameni care şi-au exprimat sufragiul prin vot .
Nu ştiu dacă astfel de „ legi” se fac şi „se aplică” la fel şi în alte locuri ale lumii , deoarece chestiunea pare a ţine de domeniul absurdului , sau a ceea ce se cheamă „no comment” , deşi , de departe , ea ESTE specifică domeniului ORDINII PUBLICE , ordine publică ce poate fi grav destabilizată , dacă cetăţenii , luând exemplul „ mai marilor” , ar proceda de aceeaşi manieră .
Nu ştiu nici dacă astfel de practici sunt „dictate” de înalte raţiuni de stat , sau de un înalt simţ al responsabilităţii , dar , din postura în care mă aflu , percep toate acestea , drept un grav afront adus cetăţeanului , legii , demnităţii umane , drepturilor omului cât şi ordinii de drept . Căci , în atari condiţii , îmi este greu să înţeleg că oamenii ar mai putea fi egali în faţa legii , astfel cum este înscris în legea fundamentală . Cred că românii , constatând toate acestea , ar trebui să reacţioneze , atât la niveluri internaţionale cât şi naţionale şi să impună respectul cuvenit tuturor valorilor , al căror izvor a fost să fie acel DECEMBRIE 1989 , din care , practic , a rămas vizibil , palpabil , doar Cimitirul Eroilor”. Iar dacă nu reuşesc, atunci nu au decât să ceară azil politic , pe motiv că în România s-a reinstaurat totalitarismul . Şi nu un totalitarism ceauşist , bazat pe „doctrină” , ci , unul mult mai periculos , totalitarismul aşa-zişilor „băieţi deştepţi” , bazat pe interese oarbe , de natură a manipula atât puterile statului , cât şi instituţiile lui , contra ordinii de drept . În acest context , fiind foarte clar că avem de-a face cu o devălmăşie interesat , şi mai ales , deliberat provocată , este imperios necesar ca acesteia , ori să-i fie opus un înalt simţ civic , ori să fie privită şi tratată cu înţelegere , cât şi contemplată , ca „efect” intrinsec „capitalismului” de sorginte „neaoş-autohtonă”, ori denunţată şi judecată drept acţiune de tip mafiot , ce ţine de structuri ale crimei organizate . Nu ştiu însă dacă , cetăţeanul onest , perdantul perpetuu , dar maiestuos şi generos în înţelegerea situaţiei sale , are EDUCAŢIA necesară , pentru a adopta una sau alta dintre atitudinile normal de adoptat în astfel de situaţii .
Dar , iată că , la douăzeci de ani de la evenimentele din 1989 , ne confruntăm cu aspecte perverse ale democraţiei , este drept una cu totul specială şi originală , dâmboviţeană sadea , în care răzbat reale reminiscenţe ale arbitrariului specific comunismului , exprimat prin dictat şi totalitarism .Dictatura , specifică „democraţiei” noastre , se regăseşte în practica socială românească sub mai multe forme :
1. Încălcarea legii de catre guvern şi autorităţile publice de stat , centrale şi locale.
2. Anularea , modificarea , sau amânarea punerii în execuţie a legii de catre guvern , prin ordonanţe , simple sau de urgenţă .
3. Construirea „defectuoasă” a legii , astfel ca , prin prevederile ei să favorizeze pe unii sau alţii , de regulă , însă , pe „ constructorii „ ei ,sau apropiatii lor .
Bunăoară , este de notorietate publică faptul că , de-a lungul timpului , toate guvernele care s-au succedat la putere , indiferent de orientarea politică , au încălcat cu nonşalanţă şi seninătate dispoziţiile legii învăţământului în ceea ce priveşte nivelul alocaţiei bugetare pentru acest domeniu de activitate , numit , tot de legea învăţământului, „prioritate naţională”, cu repercursiunile cunoscute : salarii de mizerie , şcoli în paragină , lipsa aproape totală a dotărilor , toate acestea constituindu-se în motive ale unor mişcări sociale de proporţii . Paradoxal sau nu , ADEVĂRUL este acela că , marşurile şi mitingurile de protest precum şi grevele au avut drept principal scop , APLICAREA LEGII , sau mai bine spus A LEGILOR , căci încălcarea unora dintre ele , este urmarea firească a nerespectării altora , efectul fiind acela de „nelegalitate în cascadă”.
Preluând exemplul şefilor lor , mai marii sau „mai micii „ autorităţilor publice centrale şi locale , au purces şi ei , la abuzuri crase , în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi dispuse de prevederi legale mai mult decât clare , aducându-şi astfel contribuţia la menţinerea şi escaladarea unei stări de tracasare şi tensiune permanentă în societatea românească , salariaţii din aproape toate domeniile de activitate
( sănătate , învăţământ , administraţie publică şi chiar poliţie ) fiind nevoiţi să apeleze la instanţele de judecată pentru A IMPUNE RESPECTAREA LEGII .
Ordonanţele guvernamentale , simple sau de urgenţă , s-au constituit şi ele în posibilităţi , la îndemâna unor guvernanţi , de încălcare a legii şi implicit a ordinii publice . În acest sens , sunt edificatoare ordonanţele care au făcut inoperabile legea de majorare a salariilor din învăţământ , legea de majorare a pensiilor celor care au lucrat în domenii de activitate cu condiţii grele de muncă , “ legea mamelor “, care prevedea acordarea unui ajutor financiar pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani . Este important de arătat că una din aceste ordonanţe a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României , acest fapt neavând însă , nici un efect asupra conduitei celor de la guvernare , deşi acest lucru îi situează ÎN AFARA CONSTITUŢIEI , legea fundamentală a oricărui stat de drept. Asta pe de o parte . Pe de altă parte , aspectul că orice ordonanţă este aprobată printr-o lege adoptată de Parlament şi nu invers , este şi el de luat în seamă , în sensul că , ordonanţa îşi păstreză caracterul de lege cât şi aplicabilitatea , numai dacă Parlamentul adoptă o lege prin care ordonanţa este aprobată .
Construirea de legi , H.G.- uri sau ordonanţe , care să favorizeze anumite persoane sau grupuri de persoane , este şi ea o practică prin care democraţia „ este fentată” . În acest sens este demn de remarcat că , la un moment dat , însuşi Preşedintele României a atras atenţia asupra acestui aspect .
Dar să faci o „ LEGE” prin care să „şmechereşti” electoratul , şi prin asta esenţa democraţiei şi a suveranităţii poporului , este peste orice închipuire , deoarece este inadmisibil ca voturile exprimate de alegătorii care s-au prezentat la urne să nu se constituie în mandate parlamentare , şi prin aceasta , lăsând practic fără reprezentare o masă de oameni care şi-au exprimat sufragiul prin vot .
Nu ştiu dacă astfel de „ legi” se fac şi „se aplică” la fel şi în alte locuri ale lumii , deoarece chestiunea pare a ţine de domeniul absurdului , sau a ceea ce se cheamă „no comment” , deşi , de departe , ea ESTE specifică domeniului ORDINII PUBLICE , ordine publică ce poate fi grav destabilizată , dacă cetăţenii , luând exemplul „ mai marilor” , ar proceda de aceeaşi manieră .
Nu ştiu nici dacă astfel de practici sunt „dictate” de înalte raţiuni de stat , sau de un înalt simţ al responsabilităţii , dar , din postura în care mă aflu , percep toate acestea , drept un grav afront adus cetăţeanului , legii , demnităţii umane , drepturilor omului cât şi ordinii de drept . Căci , în atari condiţii , îmi este greu să înţeleg că oamenii ar mai putea fi egali în faţa legii , astfel cum este înscris în legea fundamentală . Cred că românii , constatând toate acestea , ar trebui să reacţioneze , atât la niveluri internaţionale cât şi naţionale şi să impună respectul cuvenit tuturor valorilor , al căror izvor a fost să fie acel DECEMBRIE 1989 , din care , practic , a rămas vizibil , palpabil , doar Cimitirul Eroilor”. Iar dacă nu reuşesc, atunci nu au decât să ceară azil politic , pe motiv că în România s-a reinstaurat totalitarismul . Şi nu un totalitarism ceauşist , bazat pe „doctrină” , ci , unul mult mai periculos , totalitarismul aşa-zişilor „băieţi deştepţi” , bazat pe interese oarbe , de natură a manipula atât puterile statului , cât şi instituţiile lui , contra ordinii de drept . În acest context , fiind foarte clar că avem de-a face cu o devălmăşie interesat , şi mai ales , deliberat provocată , este imperios necesar ca acesteia , ori să-i fie opus un înalt simţ civic , ori să fie privită şi tratată cu înţelegere , cât şi contemplată , ca „efect” intrinsec „capitalismului” de sorginte „neaoş-autohtonă”, ori denunţată şi judecată drept acţiune de tip mafiot , ce ţine de structuri ale crimei organizate . Nu ştiu însă dacă , cetăţeanul onest , perdantul perpetuu , dar maiestuos şi generos în înţelegerea situaţiei sale , are EDUCAŢIA necesară , pentru a adopta una sau alta dintre atitudinile normal de adoptat în astfel de situaţii .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu