Spectacolul vieţii ne oferă zi de zi , clipă de clipă , gânduri şi fapte , faţă de care ne manifestăm sau nu interesul , în măsura în care acestea au sau nu influenţă asupra noastră , asupra domeniului socio – profesional căruia îi aparţinem şi în cadrul căruia ne trăim bucuriile şi întristările , fiecare la locul său de muncă sau în colectivul în care , beneficiind sau nu de simpatia cobreslaşilor , ne ducem micile noastre lupte , cu victoriile şi înfrângerile lor .
Uneori , însă , oamenii sunt nevoiţi să se confrunte cu situaţii limită , de natură a le schimba radical existenţa , statutul social şi chiar structura domeniului profesional pe care l – au îmbrăţişat şi pentru care s –au pregătit ani şi ani , cu trudă şi dăruire şi în care au muncit cu abnegaţie şi cu sacrificii , pentru ca personalitatea şi persoana fiecăruia , să se constituie într-un model , pe care să – l ofere apoi semenilor şi discipolilor ca exemplu demn de urmat . Adeseori , în urma unor astfel de ŞOCURI , ce pot determina adevărate mutaţii , oamenii nu se mai regăsesc şi nu-şi mai pot urma cursul normal al vieţii de până atunci , fiind obligaţi să-şi găsească noi rosturi , noi făgaşuri existenţiale pe care să le adopte şi faţă de care , trebuie apoi , spre satisfacerea implacabilului instinct al conservării , să se adapteze prin noi eforturi , chiar de reprofesionalizare .
Un astfel de moment de răscruce se prefigurează pentru învăţământul preuniversitar românesc , în regia clasei politice tocmai sosită la putere , care doreşte construcţia unei noi societăţi româneşti , după chipul şi asemănarea sa , în scopul perpetuării deţinerii puterii . Căci , în locul punerii în execuţie a unor legi ale statului de drept ROMÂNIA , ni se pregăteşte SUPRIMAREA UNOR DREPTURI SALARIALE printr-un proiect de ordonanţă , ŞOMAJ prin promovarea noilor planuri – cadru din învăţământul liceal , iar prin „opera” de descentralizare , sub pretextul eficientizării , fluentizării şi democratizării sistemului, cât şi al obţinerii unor iluzorii rezultate superioare , DESFIINŢÂNDU - SE de fapt , un drept fundamental al dascălului român , DREPTUL LA TITULARIZARE .
Descentralizarea resursei umane , astfel cum este proiectată acum , reprezintă de fapt , aservirea totală a învăţământului preuniversitar românesc , factorului politic , reprezentat prin primar , care , la propunerea consiliului local va angaja directorul de şcoală , care nu este obligatoriu să fie profesor , Directorul , la rândul lui , va fi angajatorul personalului didactic de predare şi instruire practică , „PRIN CONCURS” , iar conducerea unităţii de învăţământ , va fi asigurată de un Consiliu de Administraţie constituit din 1/3 reprezentanţi ai consiliului local , 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai şcolii . Dacă directorul este membru de drept al consiliului de administraţie , prin prisma faptului că el trebuie să ducă la îndeplinire hotărârile C.A. , este foarte clar că , reprezentanţii consiliului local au din start mai mult de 1/3 din C.A. Şi asta , fără a lua în calcul faptul că unii dintre reprezentanţii părinţilor pot fi membri sau simpatizanţi ai formaţiunii politice aflată la putere . Şcoala , va mai avea , după caz , un director adjunct sau educativ şi un consiliu profesoral , care , însă , se vor afla în subsidiarul C.A. şi al managerului administrativ , care, repet, nu este obligatoriu să fie profesor . O dată cu încheierea contractului individual de muncă dintre directorul de şcoală şi educator , învăţător,institutor , profesor , maistru – instructor sau inginer , în caz de restrângere de activitate , aceştia din urmă nu se mai pot „mişca” la şcoala unde s-ar găsi un post vacant , decât printr-un nou „ concurs ” şi nu prin operaţiunile de mişcare a personalului didactic care acţionau până acum şi care defineau conceptul de titularizare , evitându-se astfel fenomenul de şomaj în rândul unor specialişti care se formează foarte greu , specialiştii în munca cu copiii.
Alte critici ce se pot aduce acestui „sistem”:
a) C.A. poate deveni neoperaţional în marile oraşe , unde există o multitudine de unităţi de învăţământ , de la unităţi de educaţie timpurie şi grădiniţe , la marile Colegii Naţionale sau Tehnice , consiliul local neavând la dispoziţie resursa umană necesară . Sau poate că face noi angajări . De asemenea , C.A. poate deveni neoperaţional şi prin absenţa reprezentanţilor părinţilor şi ai consiliului local , aşa cum ne relevă studiul M.E.C.T., efectuat în anul 2006 , asupra implementării măsurilor de descentralizare .
b) C.A. este constituit dintr-o proporţie prea mare de nespecialişti . Mai mult , în cazul în care se iau decizii eronate , situaţie favorizată şi de faptul că directorul nu este un profesor , răspunderea patrimonială este foarte greu de stabilit .
c) din componenţa C.A. în noua formulă , lipsesc două entităţi importante , care până acum aveau posibilitatea să-şi expună şi să-şi susţină punctele lor de vedere : elevii , care ar trebui să se afle în centrul atenţiei , conform principiului centrării învăţământului pe elev şi reprezentanţii agenţilor economici , care s-ar constitui în veriga de legătură dintre şcoală şi piaţa muncii .
d) C.A., în această componenţă , mai poate fi evaluatorul care acordă calificativele profesionale ale educatoarelor , învăţătorilor , profesorilor , inginerilor şi maiştrilor ?
e) toată suflarea din învăţământul românesc ştie că acest model de descentralizare a fost pilotat . Asupra lui au făcut studii Academia Română , Institutul de Studii pentru Educaţie , M.E.C.T. , studii care au arătat , prin concluziile lor , că nu este fezabil.
f) unii primari , mai ales din mediul rural , au studii neacademice , inferioare profesorilor, inginerilor sau institutorilor . Aici , chiar că lucrurile alunecă undeva , în preistoria fiinţei umane . Sau , poate că prin lege , fiind vorba despre faptul că directorul nu este obligatoriu profesor , va exista o prevedere conform căreia acesta poate avea şi studii medii .
g) dacă este adevărat principiul conform căruia angajatul execută ordinele angajatorului , atunci cine angajează , totuşi , personalul didactic de predare : directorul sau primarul ? Nu merg mai departe cu întrbări referitoare la evaluare , salarizare etc. În aceste condiţii , totuşi , mai poate fi vorba despre calitate , performanţă , progres şcolar , sau toate acestea devin simple gregarităţi ? Acest scenariu este perfect posibil , având în vedere mentalităţile , metehnele şi apucăturile unora ,( suportate de profesori chiar pe pielea lor), dar mai ales efectele CRIZEI .
h) ce se va întâmpla oare , cu învăţământul din mediul rural ? Va avea şcoala şi un director educativ , sau va fi condusă doar de managerul administrativ ? Va rezista şcoala , sau se va prăbuşi sub loviturile de berbece ale celor ce se vor succeda la putere ?
Dacă aspectele care privesc descentralizarea resursei umane ridică atâtea probleme , descentralizarea financiară are şi ea specificul ei , în sensul că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli va fi elaborat la nivelul şcolii de către director , apoi va fi aprobat de către consiliul local , în conformitate cu resursele financiare alocate de la bugetul de stat şi bugetele locale . Execuţia bugetară se va opera la nivelul unităţii de învăţământ situîndu-se în limitele stabilite de consiliul local .
După cum se poate observa , faţă de situaţia existentă până acum , s-a proiectat a interveni următoarele modificări :
a) în ceea ce priveşte resursa umană , s-a schimbat angajatorul , în sensul că personalul didactic de predare va fi angajat de un director , care nu este obligatoriu să fie profesor .
b) managementul va fi asigurat de C.A. , în componenţa arătată , care se va ocupa mai ales de problemele ce privesc administrarea şcolii . Hotărârile C.A. , vor fi duse la îndeplinire de către un director , angajat de primar , la propunarea consiliului local , iar acolo unde este cazul ( asupra acestui aspect nu avem amănunte) , va exista şi un director adjunct sau educativ . „C.A. nu se va mai ocupa de activitatea didactică , pentru acest aspect urmând a fi responsabil Consiliul Profesoral” .
c) finanţarea şcolii se va efectua în totalitate de la consiliul local , C.A. gestionând bugetul aprobat de acesta .
Analizând toate aceste informaţii , este foarte clar , că de fapt , nu este vorba despre o reformă a şcolii , în sensul ameliorării procesului instructiv-educativ , care la rândul său să producă efecte benefice asupra acumulărilor cantitative şi calitative de cunoştinţe , materializate apoi în formarea , la elevi , de competenţe de nivel superior . Totul se reduce la faptul că resursa umană şi finanţele şcolii vor intra şi ele , în totalitate , sub incidenţa factorului politic local . Iar dacă ceea ce se întâmplă cu educaţia , se întâmplă şi cu resursele financiare şi umane din administraţia publică , sănătate , cultură , etc. , conform aceluiaşi model , potenţialul efect de politizare al întregii societăţi civile va fi unul teribil şi cu implicaţii profunde asupra întregii evoluţii sociale ulterioare . Nu am convingerea că acesta este modelul social care trebuie urmat , atâta timp cât , teoretic ,cel puţin , există pericolul îngrădirii unor drepturi cetăţeneşti , profesionale şi salariale prin potenţialul control politic ce se poate institui asupra persoanei , prin intermediul contractului individual de muncă . Aşa ceva nu s-a întâmplat nici măcar în epoca de aur a comunismului ceauşist.
Îmi exprim însă,adevăratul crez şi cult în valorile dialogului social , singurul în măsură a soluţiona probleme socio – profesionale de o asemenea anvergură şi complexitate , ce privesc viitorul a generaţii şi generaţii de oameni , care ar trebui să trăiască în libertate , demnitate şi prosperitate .
Până atunci , în semn de atenţionare , ar trebui ca fiecare unitate de învăţământ să afişeze , la loc vizibil , banere cu inscripţia „ŞCOALĂ LIBERĂ DE POLITICĂ”.
Uneori , însă , oamenii sunt nevoiţi să se confrunte cu situaţii limită , de natură a le schimba radical existenţa , statutul social şi chiar structura domeniului profesional pe care l – au îmbrăţişat şi pentru care s –au pregătit ani şi ani , cu trudă şi dăruire şi în care au muncit cu abnegaţie şi cu sacrificii , pentru ca personalitatea şi persoana fiecăruia , să se constituie într-un model , pe care să – l ofere apoi semenilor şi discipolilor ca exemplu demn de urmat . Adeseori , în urma unor astfel de ŞOCURI , ce pot determina adevărate mutaţii , oamenii nu se mai regăsesc şi nu-şi mai pot urma cursul normal al vieţii de până atunci , fiind obligaţi să-şi găsească noi rosturi , noi făgaşuri existenţiale pe care să le adopte şi faţă de care , trebuie apoi , spre satisfacerea implacabilului instinct al conservării , să se adapteze prin noi eforturi , chiar de reprofesionalizare .
Un astfel de moment de răscruce se prefigurează pentru învăţământul preuniversitar românesc , în regia clasei politice tocmai sosită la putere , care doreşte construcţia unei noi societăţi româneşti , după chipul şi asemănarea sa , în scopul perpetuării deţinerii puterii . Căci , în locul punerii în execuţie a unor legi ale statului de drept ROMÂNIA , ni se pregăteşte SUPRIMAREA UNOR DREPTURI SALARIALE printr-un proiect de ordonanţă , ŞOMAJ prin promovarea noilor planuri – cadru din învăţământul liceal , iar prin „opera” de descentralizare , sub pretextul eficientizării , fluentizării şi democratizării sistemului, cât şi al obţinerii unor iluzorii rezultate superioare , DESFIINŢÂNDU - SE de fapt , un drept fundamental al dascălului român , DREPTUL LA TITULARIZARE .
Descentralizarea resursei umane , astfel cum este proiectată acum , reprezintă de fapt , aservirea totală a învăţământului preuniversitar românesc , factorului politic , reprezentat prin primar , care , la propunerea consiliului local va angaja directorul de şcoală , care nu este obligatoriu să fie profesor , Directorul , la rândul lui , va fi angajatorul personalului didactic de predare şi instruire practică , „PRIN CONCURS” , iar conducerea unităţii de învăţământ , va fi asigurată de un Consiliu de Administraţie constituit din 1/3 reprezentanţi ai consiliului local , 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai şcolii . Dacă directorul este membru de drept al consiliului de administraţie , prin prisma faptului că el trebuie să ducă la îndeplinire hotărârile C.A. , este foarte clar că , reprezentanţii consiliului local au din start mai mult de 1/3 din C.A. Şi asta , fără a lua în calcul faptul că unii dintre reprezentanţii părinţilor pot fi membri sau simpatizanţi ai formaţiunii politice aflată la putere . Şcoala , va mai avea , după caz , un director adjunct sau educativ şi un consiliu profesoral , care , însă , se vor afla în subsidiarul C.A. şi al managerului administrativ , care, repet, nu este obligatoriu să fie profesor . O dată cu încheierea contractului individual de muncă dintre directorul de şcoală şi educator , învăţător,institutor , profesor , maistru – instructor sau inginer , în caz de restrângere de activitate , aceştia din urmă nu se mai pot „mişca” la şcoala unde s-ar găsi un post vacant , decât printr-un nou „ concurs ” şi nu prin operaţiunile de mişcare a personalului didactic care acţionau până acum şi care defineau conceptul de titularizare , evitându-se astfel fenomenul de şomaj în rândul unor specialişti care se formează foarte greu , specialiştii în munca cu copiii.
Alte critici ce se pot aduce acestui „sistem”:
a) C.A. poate deveni neoperaţional în marile oraşe , unde există o multitudine de unităţi de învăţământ , de la unităţi de educaţie timpurie şi grădiniţe , la marile Colegii Naţionale sau Tehnice , consiliul local neavând la dispoziţie resursa umană necesară . Sau poate că face noi angajări . De asemenea , C.A. poate deveni neoperaţional şi prin absenţa reprezentanţilor părinţilor şi ai consiliului local , aşa cum ne relevă studiul M.E.C.T., efectuat în anul 2006 , asupra implementării măsurilor de descentralizare .
b) C.A. este constituit dintr-o proporţie prea mare de nespecialişti . Mai mult , în cazul în care se iau decizii eronate , situaţie favorizată şi de faptul că directorul nu este un profesor , răspunderea patrimonială este foarte greu de stabilit .
c) din componenţa C.A. în noua formulă , lipsesc două entităţi importante , care până acum aveau posibilitatea să-şi expună şi să-şi susţină punctele lor de vedere : elevii , care ar trebui să se afle în centrul atenţiei , conform principiului centrării învăţământului pe elev şi reprezentanţii agenţilor economici , care s-ar constitui în veriga de legătură dintre şcoală şi piaţa muncii .
d) C.A., în această componenţă , mai poate fi evaluatorul care acordă calificativele profesionale ale educatoarelor , învăţătorilor , profesorilor , inginerilor şi maiştrilor ?
e) toată suflarea din învăţământul românesc ştie că acest model de descentralizare a fost pilotat . Asupra lui au făcut studii Academia Română , Institutul de Studii pentru Educaţie , M.E.C.T. , studii care au arătat , prin concluziile lor , că nu este fezabil.
f) unii primari , mai ales din mediul rural , au studii neacademice , inferioare profesorilor, inginerilor sau institutorilor . Aici , chiar că lucrurile alunecă undeva , în preistoria fiinţei umane . Sau , poate că prin lege , fiind vorba despre faptul că directorul nu este obligatoriu profesor , va exista o prevedere conform căreia acesta poate avea şi studii medii .
g) dacă este adevărat principiul conform căruia angajatul execută ordinele angajatorului , atunci cine angajează , totuşi , personalul didactic de predare : directorul sau primarul ? Nu merg mai departe cu întrbări referitoare la evaluare , salarizare etc. În aceste condiţii , totuşi , mai poate fi vorba despre calitate , performanţă , progres şcolar , sau toate acestea devin simple gregarităţi ? Acest scenariu este perfect posibil , având în vedere mentalităţile , metehnele şi apucăturile unora ,( suportate de profesori chiar pe pielea lor), dar mai ales efectele CRIZEI .
h) ce se va întâmpla oare , cu învăţământul din mediul rural ? Va avea şcoala şi un director educativ , sau va fi condusă doar de managerul administrativ ? Va rezista şcoala , sau se va prăbuşi sub loviturile de berbece ale celor ce se vor succeda la putere ?
Dacă aspectele care privesc descentralizarea resursei umane ridică atâtea probleme , descentralizarea financiară are şi ea specificul ei , în sensul că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli va fi elaborat la nivelul şcolii de către director , apoi va fi aprobat de către consiliul local , în conformitate cu resursele financiare alocate de la bugetul de stat şi bugetele locale . Execuţia bugetară se va opera la nivelul unităţii de învăţământ situîndu-se în limitele stabilite de consiliul local .
După cum se poate observa , faţă de situaţia existentă până acum , s-a proiectat a interveni următoarele modificări :
a) în ceea ce priveşte resursa umană , s-a schimbat angajatorul , în sensul că personalul didactic de predare va fi angajat de un director , care nu este obligatoriu să fie profesor .
b) managementul va fi asigurat de C.A. , în componenţa arătată , care se va ocupa mai ales de problemele ce privesc administrarea şcolii . Hotărârile C.A. , vor fi duse la îndeplinire de către un director , angajat de primar , la propunarea consiliului local , iar acolo unde este cazul ( asupra acestui aspect nu avem amănunte) , va exista şi un director adjunct sau educativ . „C.A. nu se va mai ocupa de activitatea didactică , pentru acest aspect urmând a fi responsabil Consiliul Profesoral” .
c) finanţarea şcolii se va efectua în totalitate de la consiliul local , C.A. gestionând bugetul aprobat de acesta .
Analizând toate aceste informaţii , este foarte clar , că de fapt , nu este vorba despre o reformă a şcolii , în sensul ameliorării procesului instructiv-educativ , care la rândul său să producă efecte benefice asupra acumulărilor cantitative şi calitative de cunoştinţe , materializate apoi în formarea , la elevi , de competenţe de nivel superior . Totul se reduce la faptul că resursa umană şi finanţele şcolii vor intra şi ele , în totalitate , sub incidenţa factorului politic local . Iar dacă ceea ce se întâmplă cu educaţia , se întâmplă şi cu resursele financiare şi umane din administraţia publică , sănătate , cultură , etc. , conform aceluiaşi model , potenţialul efect de politizare al întregii societăţi civile va fi unul teribil şi cu implicaţii profunde asupra întregii evoluţii sociale ulterioare . Nu am convingerea că acesta este modelul social care trebuie urmat , atâta timp cât , teoretic ,cel puţin , există pericolul îngrădirii unor drepturi cetăţeneşti , profesionale şi salariale prin potenţialul control politic ce se poate institui asupra persoanei , prin intermediul contractului individual de muncă . Aşa ceva nu s-a întâmplat nici măcar în epoca de aur a comunismului ceauşist.
Îmi exprim însă,adevăratul crez şi cult în valorile dialogului social , singurul în măsură a soluţiona probleme socio – profesionale de o asemenea anvergură şi complexitate , ce privesc viitorul a generaţii şi generaţii de oameni , care ar trebui să trăiască în libertate , demnitate şi prosperitate .
Până atunci , în semn de atenţionare , ar trebui ca fiecare unitate de învăţământ să afişeze , la loc vizibil , banere cu inscripţia „ŞCOALĂ LIBERĂ DE POLITICĂ”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu