ALTFEL DESPRE 6% DIN P.I.B.

Obligația legală de a aloca învățământului românesc minimumul dispus de legea educației fiind din nou amânată, pentru a se ”drege busuiocul” a început, deja, ”corul bocitoarelor”, care se exprimă într-o campanie de ”intoxicare” a opiniei publice, unde găsim, în continuare, aprecieri dintre cele mai jignitoare și defăimătoare la adresa profesorilor, care lucrând într-un sistem nefinanțat, deci fără nicio posibilitate de a performa, sunt desconsiderați aprioric și aruncați în derizoriu de toți cei care au, sau nu, cunoștință despre faptul că cea mai grea muncă este munca cu omul.

Ce amenzi riscă profesorii dacă pun copiii la colț, sau dacă ”îi umilesc”, ce pot păți dacă sunt ”găsiți” corupți, . . , ce sancțiuni pot primi dacă nu întocmesc maldărele de hărtii cerute inutil ”de sus”, sau dacă nu vin la școală pentru că nu li s-au plătit salariile, sau pentru că nu li s-a decontat naveta, sau pentru că nu li s-au echivalat competențele, sau dacă nu stau toată ziua în școală pentru a asigura norma de muncă de opt ore – cur, sau pentru că nu au cu ce să muncească, sau pentru că lucrează cu grupe/clase de elevi supradimensionate, sau pentru că munca lor este recompensată nu cu salariu, ci cu ajutor social, sau pentru că nu primesc nimic pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau toxice și nici pentru orele suplimentare, sau pentru că li s-au luat și nu li s-au mai dat drepturi bănești, sau pentru că sunt amânați la plata drepturilor câștigate în instanțe, sau pentru că li se fură proprietatea intelectuală cu camere de luat vederi montate ilegal în sălile de curs/activități, sau pentru că întrețin curățenia în locul îngrijitorilor ale căror posturi s-au blocat, sau pentru că li se accidentează copiii pentru că ei nu pot fi în două locuri în același timp, sau pentru că primarii îi umilesc, sau pentru că elevii îi batjocoresc, iar părinții îi admonestează, sau pentru că nu promovează pentru că nu învață, pentru că nu vor să învețe și nici nu știu să învețe, sau pentru că elevii nu au cei șapte ani de acasă,. . . , sau pentru că . . .etc.

Nu știu dacă în înșiruirea mea am cuprins întreg ”repertoriul”, și sunt convins că nu, dar este suficient ca să probeze faptul că asaltul împotriva școlii se duce. Și se duce, iar și iar, prin lupta împotriva oamenilor ce muncesc aici, oameni pregătiți la același nivel și la fel de bine, cu cei din finanțe, bănci, justiție, politică, etc., domenii bugetare și ele, dar, după cum se vede treaba, mai bugetare decât altele, chiar dacă nu sunt priorități naționale. Și se duce împotriva oamenilor, pentru că infrastructura (clădirile și dotările), fie s-a prăbușit și nu mai poate vorbi, fie că nu este ”suflet”și deci ”nu are gură să vorbească”, fie doar și pentru că de-abia mai existând  nu mai are putere să vorbească, fie că a sucombat(de moarte bună, provocată sau retrocedată) și nu mai există de loc.

Este vorba, cumva, aici despre finanțare, este vorba aici despre a asigura resursa esențială a bunei funcționări a sistemului educațional? Aparent, nu, dar aici este vorba și despre ceva mult mai grav și anume despre încercarea de a se frânge personalitatea profesorului, de a-l îngenunchea și de a-l stăpâni, prin teroarea indusă și prin aceasta de a-l lipsi de libertatea lui la liberă expresie, de libertatea lui la liberă gândire, dar și faptă, în consonanță cu convingerile lui de om liber. Este necesar cuiva acest lucru? Nu știm dacă da sau ba.                                                                                                                                           Spiru Haret, însă, afirmând că misiunea esențială a școlii este aceea de a face din copii adevărați cetățeni, teoretic, ar fi posibil ca cineva să vrea anumiți cetățeni, iar din această perspectivă ar fi posibil ca scenariul descris anterior să fie, ferească Dumnezeu, unul autentic, în sensul că anumiți cetățeni pot fi formați numai de anumiți profesori.                                                                                                                                               Deocamdată nu avem nicio dovadă. Nici măcar a faptului că cineva s-ar constitui în  dirijor al ”corului bocitoarelor”. Dar vocile pe care acesta ”cântă”, prea sunt bine armonizate.        Dar, să nu uităm, niciodată, că întâmplarea, uneori mai consistent,  face parte din viață. Iar aici speranța noastră ar fi aceea că ”armonia” corală despre care vorbeam, să fie doar o întâmplare.

24 nov. 2013