NEVOIA DE SPIRU HARET

 100 DE ANI DE LA DISPARIȚIA FIZICĂ A UNUI MARE ROMÂN

 

            În intervalul de timp dintre marea sărbătoare a întregirii neamului românesc, 1 Decembrie și tot atât de marea sărbătoare a Nașterii Domnului Isus Hristos, Crăciunul, românii ar trebui să mai instituie una – 17 Decembrie, zi în care ar trebui să se comemoreze viața, opera și faptele unui adevărat savant, om politic, eminent om de știință, recunoscut internațional, românul Spiru Haret, 1851 – 1912, iar Parlamentul României ar trebui să ia act și să delibereze asupra unui astfel de demers care să așeze acolo unde se cuvine o adevărată valoare națională. Evenimentul ar trebui să se întâmple anul acesta, când se împlinește un secol de la trecerea lui dincolo, în lumea de sus, de unde ne privește cu uimire, dar fără nici un fel de admirație.

            Personalitate marcantă a timpurilor sale, sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, Spiru Haret a rămas în memoria colectivă, a puținilor români care au auzit de el, drept reformator al învățământului românesc. În fapt, însă, el a fost un reformator al societății, în speță cea românească, reforma învățământului fiind atât o secvență a filosofiei sale despre reforma socială cât și un mijloc de realizare a acesteia.

             Rob al crezului său fundamental, matematica și astronomia, a căutat să demonstreze că așa cum legile mecanicii se pot aplica fenomenelor lumii materiale tot așa de bine acestea pot fi fundament științific și de cunoaștere al fenomenelor sociale și pe această bază acestea putând fi previzionate și influențate.                                                                                                                                                    În acest sens, în 1910 publică lucrarea Mecanica socială, o adevărată operă științifică unde pe lângă legitatea dintre fenomenele sociale și cele ale naturii, arată că, prin similitudine cu determinarea poziției unui punct în mișcare în mecanica rațională, tot așa, în mecanica socială, omul poate fi comensurat în trei axe esențiale: morală, intelectuală, și economică.

            Spiru Haret, un realist convins, a considerat că o dată ce societatea și fenomenele sociale vor putea fi cunoscute și previzionate pe baze științifice, mersul acesteia spre mai binele tuturor, spre binele social, ar putea fi ușurat dacă cei de la conducere vor aborda ca atare actul de guvernare, fiind astfel posibil saltul spre condiția țărilor dezvoltate.

            În viața școlii își face simțită prezența încă din anul 1884, când își începe munca de inspector dar și de om politic și când în calitate de inspector general al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, redactează lucrarea ”Raport general asupra învățământului secundar prezentat d-lui ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. Lucrarea, în care se proiectează cadrul și esența doctrinei sale, numită și cunoscută  sub numele de doctrina haretistă, previzionează reforma ce o va iniția începând cu 1897, moment în care începe epopeea reformistă a învățământului românesc, prin numirea sa în funcția de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor.                                                                                                                                                                                Înțelegând că educația reprezintă un factor esențial al dezvoltării economice, Spiru Haret face din învățământul românesc, ceea ce clasa politică de după el nu a reușit niciodată, adică, o adevărată ”prioritate națională”, iar Conferinţa interguvernamentală specială asupra condiţiei personalului didactic, convocată de UNESCO, în colaborare cu OIM, la  Paris, în 5 octombrie 1966, a consfințit, 70 de ani mai târziu, prin adoptarea Recomandării U.N.E.S.C.O. – O.I.M. cu privire la statutul profesorilor, faptul că ”educația fiind un factor esențial al dezvoltării economice, planificarea învăţământului ar trebui să facă parte integrantă din ansamblul planificării economice şi sociale, destinate să amelioreze condiţiile de viaţă”(Recomandarea U.N.E.S.C.O. – O.I.M privind statutul profesorilor, Cap. IV, art. 10, lit.d).

          ”Trebuie să căutăm să apropiem școala de popor, să o facem să fie iubită și respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele mai bune și mai sănătoase pentru înălțarea și întărirea neamului” iar chestiunea personalului didactic ,,este tot așa de importantã, dacã nu chiar mai importantã decât a programelor; cãci un bun profesor cu o programã mediocrã dã tot mai bune rezultate decât un profesor mediocru cu cea mai bunã programã“

În acest sens elaborează un set de legi și alte acte administrative subsecvente, care fiind organic legate de realitate, produc efecte maxime în aplicarea politicilor specifice învățământului. Numărul mare de școli nou construite, dotările specifice, manualele, politica de personal, salarizarea acestuia, numărul de elevi cu care se constituie grupele și clasele, ajutorul acordat elevilor aflați în nevoie, duc, în mod inexorabil, la ceea ce trebuia: reducerea substanțială a nivelului analfabetismului, condiție sine qua non a reformei social – economice, ridicarea condiției intelectuale, morale și materiale a românului și implicit, a condiției de stat modern și a prestigiului României.

Spiru Haret, a avut o contribuție esențială la ceea ce astăzi numim dialogul social, spre împlinirea a ceea ce, tot astăzi, numim pacea socială. Într-o Românie aflată în plina criză economică, frământată de conflicte sociale si dispute politice, cu un sistem de securitate socială aflat în colaps, conceptiile lui Spiru Haret uimesc prin avangardismul si vizionarismul lor.

Ceea ce ne  îndeamnă să afirmăm că Spiru Haret este înaintașul protecției sociale actuale se concretizează în elaborarea de prevederi legislative, hotărâri și acte administrative, programe sociale, înființarea de cantine școlare, acordarea de burse, ajutoare sociale, manuale, cărți, lucruri pentru realizarea cărora a fost necesară alocarea de sume de la bugetul public.

            Spiru Haret, de la înălțimea funcției sale, s-a străduit să răspundă fiecărei scrisori trimise de oricare profesor sau învățător și a avut întotdeauna timp să dialogheze cu dascăliiși să participe la toate congresele asociației învățătorilor din România, iar după spusele sale ”m-am străduit ca din slujitorii școlii să creez o forță pe care s-o îndreptez întreagă contra stăriide ignoranță și de decădere a națiunii sub toate formele ei”(1908).  

El considera că ”binele social” reprezintă posibilitatea fiecăruia de ”a-și conserva și a-și mări pe cât posibil avuția sa economică, intelectuală și morală”, un rol fundamental în realizarea acestui deziderat reprezentându-l nivelul de instrucție și educație cât și a celui de moralitate socială..

"Nu ajunge ca suma bunăstării economice, intelectuale și morale a unei societăți să fie mare, mai este necesar ca ea să fie repartizată cât se poate de armonios în masa socială, căci este greu să numim bogată sau cultă o societate în care avuțiile colosale ale câtorva indivizi se ridică deasupra unei mulțimi de infometați sau în care pătura subțire de intelectuali maschează si ascunde masa de jos care zace în ignoranță”.                                                                                                                                            Pentru toate acestea și altele, sculptorul Ion Jalea a executat, în 1935, din marmură de Carara, statuia lui Spiru Haret, ca omagiu adus marii personalități, amplasând-o în Piața Universiății din București  Pentru toate acestea și altele, Parlamentul României ar trebui să ia act și să delibereze asupra instituirii în ziua de 17 Decembrie a fiecărui an a unei zile comemorative, dedicată lui Spiru Haret,  care să așeze acolo unde se cuvine o adevărată valoare națională.                                                                                                                                                     Iar acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât în condiția actuală a școlii și societății românești, nevoia de Spiru Haret este mai mult decât evidentă.