CE – ŢI  DORESC  EU  ŢIE,  DULCE  ROMÂNIE?

                  

                   Trăim zile în care, întrebarea poetului pare a fi pe buzele tuturor. Naţiunea este în stare de  şoc, de alertă maximală, la sărăcia iniţială, adăugându-se măsurile draconice de reducere a nivelului de trai, dispuse prin voinţa celui ales de popor ca sa conducă destinele ţării, în calitate de prim cârmaci. Dar, se pare că, de la notiunea de prim, la calitatea de dibaci cârmaci, mai va. Drumul de la una la cealaltă este imposibil de parcurs. Impostura, perversitatea, depravarea sunt evidente.  Astăzi, ne-a mai „vândut” una. Cică, de toată treaba asta în care au băgat România, ar trebui să răspundă doar guvernul, ca şi cum, pe acolo, nimeni altcineva nu s-ar mai fi aflat, ca şi cum unii ar face parte din grupul lui „habarnam”, ca şi cum pensionarii n-arfi ieşit ieri în stradă, spărgând pe ici pe colo rândurile malacilor ce păzesc „puterea”, după anunţul de săptămâna trecută, de tăiere a salariilor, pensiilor şi altora asemenea, de care guvernul, cică, n-ar fi ştiut nimic. După câte se pare, deşi situaţia este mai mult decât dramatică decât pare, în continuare batjocura la adresa cetăţenilor este ridicată la rangul de politică de stat.                                                              Şi, ca să se dea şi el mare, după anunţarea calendarului de proteste de către sindicatele  din învăţământ, pe care le-a ignorat total până la aceste momente, ministrul de „resort” al educaţiei iese cu o ditirambă prin care, în stitul caracteristic celor din partidul aflat la putere, încearcă să învrăjbească elevii cu profesorii şi bineînţeles că părinţii sunt şi ei pe aproape. Că de-aia este mai mare în educaţie. Domnul ministru, face abstracţie însă, de faptul că de douăzeci de ani banii şcolii, în care se află atât banii necesari investiţiilor în infrastructură şi dotări, cât şi banii pentru bursele elevilor şi salariile profesorilor sunt hoţiţi ca la drumul mare, tocmai de cei puşi să-i gospodărească, adică de reprezentanţii guvernului. Tot de douăzeci de ani, sindicatele profesorilor atrag atenţia asupra nelegiuirilor din învăţământul românesc, iar domnii de la putere „nu văd, nu aud”, şi-şi văd mai departe de treburile personale care, pentru EI, sunt cele mai importante din lume. Domnul ministru, uită că prin proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale propus spre ”reformarea” sistemului încalcă grav principiul egalităţii de şanse în ceea ce priveşte tocmai interesul elevilor, încalcă grav principiul dreptului deja câştigat în ceea ce priveşte drepturile profesorilor, politizează, subfinanţează şi demotivează în cel mai execrabil mod întregul sistem educaţional românesc. Având în vedere toate acestea, cât şi altele, întrebarea poetului devine din ce în ce mai acută şi mai des rostită, sau aşa ar trebui să se întâmple. Căci, domnul acesta, membru al guvernului, deci guvernant, tocmai le-a luat copiilor din alocaţii, bunicilor din pensii, iar părinţilor din salarii; mamelor din drepturi, şomerilor din ajutorul de şomaj, persoanelor cu handicap din amărâţii de bani pe care-i primeau pentru a subzista. În aceste categorii nefericite se află şi profesorii şi medicii şi funcţionarii publici, asistenţi medicali, asistenţi maternali etc. Deci, CUI VĂ ADRESAŢI DOMNULE MINISTRU ATUNCI CÂND ÎNTREBAŢI PROFESORII CINE-I REPREZINTĂ­? Credeţi oare, că aceştia sunt persoane care nu au percepţia responsabilităţii şi care nu realizează exact ce anume i-a adus pe ei, alături de jumătate din populaţia României, în situaţia în care se află? Credeţi oare, că toţi cei pe care-i deposedaţi despotic şi samavolnic de drepturi profesionale, sociale cât  şi de resurse sunt cumva fiinţe inferioare ce fac parte din alt regn decât cel căruia îi aparţineţi dumneavoastră? Aflaţi domnule, că dumneavoastră nu sunteţi totuşi, ceea ce credeţi că sunteţi, ci, pentru că vă aflaţi într-o funcţie publică, sunteţi de fapt, ceea ce crede lumea că sunteţi. Iar vorba aceasta nu este de la mine, ci de la D-l Petre Ţuţea, d-le ministru! Deci, atenţie mare, căci orice om aflat într-o funcţie publică, dacă vrea să fie ceea ce crede că este, trebuie ca înainte de toate să slujească interesul cetăţeanului, ori în activitatea ministerului ce „cu onoare” îl conduceţi, tocmai acest mic amănunt lipseşte. Aşadar, credeţi cumva, Excelenţa Voastră, că României îi trbuie acum vrajbă? Dacă nu, atunci vedeţi-vă de treabă, d-le. Unul din superiorii dumneavoastră a declarat că nu doreşte „grecizarea României”, referindu-se bineînţeles la acţunile reactive ale populaţiei. Numai că, din perspectiva noastră, „grecizarea” României este împlinită deja, cu vârf şi îndesat, vorba românului, având în vedere că bugetul ţării este complet spoliat iar ţara în incapacitate de plată. Căci, vedeţi dumneavoastră, în accepţiunea noastră, „grecizarea” asta are două componente: una bugetară, care ţine de buna gospodărire a banilor din bugetul ţării, şi una de reacţie a celor puşi la cazne şi privaţiuni în cazul în care buna gospodărire a bugetului eşuează, nefiind făcută cu bună credinţă şi pricepere de către cei puşi să facă această trebuşoară. Deci, ar trebui ca, în aceste cazuri, să stabilim responsabilităţi şi responsabili,pe de o parte şi vinovăţii şi vinovaţi, pe de altă parte. Dumneavoastră cine credeţi, d-le ministru, că se face vinovat de toată această mascaradă în care a fost aruncată România? Sindicatele, cetăţenii, elevii, antepreşcolarii sau marţienii? Căci, niciodată nu voi putea crede, că veţi avea puterea de a  recunoaşte că aici întreaga vină o poartă clasa politică în frunte cu exponenţii ei cei mai de seamă. Iar României, ce-i doriţi, totuşi, în aceste momente? Dar noi, intuiţi domnule, ce-i dorim?                                                                                                        14 MAI 2010                                 TUDOR  SPIRIDON                       Secretar General  F.S.I. „SPIRU HARET”