MĂRTURISIRE

           

         

  Nu am mai scris de mult. Doar am urmărit știrile, am observat evenimentele și mi-am văzut de ale mele: serviciu și familie. N-am comentat, n-am interpretat, nu am luptat. Și cu toate acestea, o tristețe profundă, o stare permanentă de oboseală, nejustificată, lipsă de initiativa si combativitate, tensiune arterială, glicemie mărită, etc. Cei de lângă mine și care mă cunosc mai bine, observând starea în care mă zbat, se uită, mă văd, mă întrebă și se duc într-ale lor, negăsind un răspuns în răspunsurile mele, date întrebărilor lor. Nici eu nu sunt capabil să-mi explic starea care m-a cuprins. Este indusă de viață, este generată de viruși? Nu știu. Poate că până la urmă voi găsi un răspuns. Va fi prea târziu, va fi la momentul necesar? Iarăși nu știu. Cert este că ea se manifestă. Mă duc la medic. Iau pastile. Mă duc la Blaga. Iau poezia. Încerc să rezolv. Caut. Sunt convins că până la urmă lucrurile se vor rezolva într-un fel sau altul. Dar rezolvarea va fi definitivă, cu eliminarea cauzei, sau va fi temporară, ca rezultat al unei conjuncturi? Nu știu. Sper, sper, sper . . . ! Sper să găsesc un răspuns.

 

 Lucian Blaga,

   Boală

din volumul La cumpăna apelor (1933) 

Intrat-a o boală în lume,
fără obraz, fără nume.
Făptură e? Sau numai vânt e?
N-are nimenea grai s-o descânte.
Bolnav e omul, bolnavă piatra,
se stige pomul, se sfarmă vatra.
Negrul argint, lutul jalnic şi grav
sunt aur scăzut şi bolnav.
Piezişe cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare şi leac.

 

           

 

28 octombrie 2012