duminică, 28 octombrie 2012

                                               MESAJ

ADRESAT CANDIDAȚILOR DESEMNAȚI  

 

 

Stimați candidați,

 

            În condițiile actualelor realități, este o necesitate ca cei desemnați drept candidați la fotoliile de parlamentari să lupte fără rezerve pentru a învinge în lupta electorală în scopul instituirii în România a unei noi ordini, cu adevărat de drept, spre împlinirea aștepărilor celor 7,4 milioane de români și nu numai ale lor.

            În lumea întreagă se cristalizează tot mai mult ideea că alternativa, primordială, la actuala criză mondială este educația.

            Suntem îndreptățiți să credem că cei desemnati, sunt oameni iubitori de școală și învățătură de carte și odată ajunși unde și-au propus vor așeza instituția școlii și oamenii ei acolo unde cu adevărat trebuie și vor lupta pentru a o reclădi.                                                      Imboldul către un astfel de deziderat trebuie să izvorască din înalta simțire generată de comemorarea, în acest an 2012, a unui veac de la dispariția fizică a marelui Spiru Haret, reformatorul adevărat al învățământului românesc, singurul care l-a transformat într-o adevărată prioritate națională.

            Față de ceea ce s-a întâmplat recent cu școala din România, trebuie să arătăm că Spiru Haret,

- a înființat în cele trei mandate ale sale peste 2000 de școli, iar guvernarea trecută a desființat tot atâtea prin comasare,

- a urmărit ca din profesori să creeze o adevărată forță motrice a societății, iar guvernarea trecută a încercat să le distrugă structurile organizatorice,

- a ajutat profesorii aflați în nevoie, prin Casa Școalelor, acordându-le împrumuturi fără dobândă, în timp ce guvernarea trecută a fost la un pas de a le desființa structurile de într-ajutorare reciprocă,

- a ajutat material elevii nevoiași, acordându-le ajutoare materiale, în timp ce guvernarea trecută i-a lăsat pe drumul dintre casă și școală, în cizmele tătâne-său.

 

            Stimați candidați,

 

            Avem credința că eforturile dumneavoastră, ulterioare alegerilor din decembrie 2012, se vor materializa prin îndepărtarea rapidă a molozului rezultat în urma demolării săvârșită prin act de guvernare, spre a clădi o școală nouă, care să dea demnitate națiunii române prin calitatea cetățenilor pe care-i va forma.

            Cu convingerea, că această viziune se înscrie în ceea ce numim ”spirit haretian” și că ea va deveni realitate, vă urăm succes și izbândă totală în lupta electorală la care vă angajați.

                                                               Așa să ne ajute Dumnezeu!

 
17 Octombrie 2012        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu