PREȘEDINTELE SUSPENDAT  VS.  EL ÎNSUȘI

            După tămbălăul creat de intervenția ”Europei” în politichia românească, la chemarea confratelui de partid din România, lucrurile, aparent, parcă încep să se liniștească, treabă care, pe noi românii, nu ne liniștește deloc. Încă. De ce?

            Speram ca în această campanie dl. președinte suspendat să se explice în legătură cu marile decizii privind destinul națiunii române, destin care trebuia previzionat prin prisma promisiisiunilor electorale, a programului de guvernare și al reformelor inițiate de coaliția aflată la guvernare, coaliție cu care instituția președinției se susținea reciproc. La putere, evident. Fac referire, după cum intuiți, la explicitarea, în această ”campanie”, a înaltelor rațiuni de stat care au impus poporului român, prin guvernul girat de d-l președinte, legile asumate, tăierea salariilor, impozitarea pensiilor după ce C.C.R. s-a opus tăierii lor, diminuarea ajutoarelor pentru mame,elevi, studenți, lipsa de voință în susținerea reformei educației(2,85%din P.I.B. în loc de 6%), desființarea statului social, de drept, și câte și mai câte. Ar fi fost normal să se explice în legătură cu incidentul cu copilul, cu ”țiganca împuțită”, cu ”găozarul” sau cu ”păsărica”. Ar fi fost și mai normal să se explice în legătură cu afirmația că ne trebuie mai mulți ospătari și tinichigii decât filosofi, sau că învățământul produce numai tâmpiți; majorarea T.V.A., majorarea nivelului de îndatorare, distrugerea a 600.000 locuri de muncă și în sfârșit, dar nu la urmă, explicitarea rațiunilor pentru care nu s-a aplicat legea de majorare a salariilor din învățământ, luarea drepturilor profesionale și sociale ale profesorilor, tentativa de desființare a sindicatelor din educația românească.

            Speram să ne explice rațiunile pentru care a adoptat atitudinea de respingere a Regelui Mihai, neparticiparea la sesiunea Parlamentului la care acesta a fost invitat, de ce nu l-a învestit în funcția de prim-ministru pe d-l Klaus Werner Johannis și l-a preferat pe cel demis de Parlament. Ce este cu dosarul său de poliție politică, dosarul flotei, casa din Mihăileanu, relația cu ”asfaltangiii”, Roșia Montană sau ce l-ar fi determinat pe d-l C.T.Popescu să scrie ”Un interlop politic”. Și nu în ultimul rând ce este cu rezultatele sondajelor de opinie, atitudinea majorității poporului român, părăsirea celor de sub zăpezi, desființarea de școli, spitale, lăsarea bolnavilor fără medicamente.

Toate acestea ar fi trebuit să se constituie într-o tentativă de ”seducere” a electoratului printr-un simulacru de recunoaștere a unei eventuale vinovății sau de asumare a unor eventuale erori de strategie sau tactică politică, chestiuni ce ar fi putut determina gestul istoric, cu degetul la tâmplă, al lui Berlusconi. Sau plimbarea solitară cu capul plecat și coloana îndoită, printre ”marii” europei, care îl ignorau cu desăvârșire, sau despre eșecul Schengen pe care și l-a asumat.

            Aș fi preferat să aud cum gândește domnia sa despre o eventuală strategie de absorbție masivă a fondurilor europene, a dezvoltării agriculturii, a infrastructurii, a împiedicării importurilor masive de alimente, a dezvoltării relațiilor externe în beneficiul românilor. Sau a reformării educației, a sănătății, a dezvoltării economice, înființarea de locuri de muncă. Aș fi vrut să aud o dizertație despre lupta împotriva sărăciei, a subdezvoltării, despre ridicarea nivelului de trai, a alocațiilor bugetare pentru educație, sănătate, siguranță și securitate civică. Despre lupta împotriva evaziunii, a criminalității financiare și economice, a traficului de orice natură, a clanurilor interlope. Despre eforturile de a-i readuce acasă pe românii plecați aiurea pentru o bucată de pâine, sau eforturile de a-i menține ”acasă” pe tinerii capabili de performanță.

            În schimbul tuturor acestora vedem cu toții încrâncenarea cu care președintele (re)suspendat persistă în ceea ce a făcut și până acum: în a învrăjbi, a culpabiliza și a învinovăți pe alții. Nimic din ceea ce s-ar fi putut constitui într-un efort constructiv, de înțelegere, amiabilitate sau, hai s-o zic și eu, coabitare nu am văzut sau auzit, cel puțin până acum.

            Și atunci, dacă ”evoluează  plagiindu-și vorbele și atitudinile din ultimii opt ani de ce l-aș mai menține în cea mai înaltă dregătorie a statului român? Ca să fiu, în continuare, înjurat, măscărit, batjocorit sau rușinat de vorbele și faptele lui? Mai bine, basta!

PUNCT DE VEDERE

Starea de angoasă instalată la nivelul opiniei publice din România indusă de atitudinea dură a Comisiei Europene față de Guvernul României în urma evenimentelor din ultimele săptămâni, pe de o parte, cedarea nevoită a Guvernului și a Parlamentului în fața acestei presiuni, pe de altă parte, se accentuează din ce în ce mai mult, explicațiile tehnice oferite de ”părți”, mult prea complicate pentru ”omul de rând”, nefiind suficient de convingătoare pentru a spulbera sau estompa percepția de ingerință a Europei în trebușoarele noastre. Și este firesc să fie așa, în contextul în care manipularea și mistificarea se ridică la cote tehnico-profesioniste și niveluri politice inimaginabile.                                                                               Dincolo de toate acestea însă, un rol esențial în crearea și menținerea acestei stări de confuzie și contrarietate îi revine chiar C.C.R., care prin modul în care judecă și adoptă, în timp, hotărâri și decizii referitoare la spețe similare, induce percepția faptului că judecă partizan, sau cu dublă măsură sau, mai grav, judecă strâmb.

            Bunăoară, în urmă cu ceva timp, C.C.R., trebuind să se pronunțe pe problema constituționalității legii referendumului pentru demiterea președintelui, suspendat și atunci, a emis o ”constatare” a constituționalității acelei legi, fără a condiționa validarea referendumului de existența vreunui ”prag de prezență la vot” sau ”cvorum” sau oricum s-ar mai putea numi așa ceva. Atunci chestiunea s-a tranșat în liniște mediatico-publică, toată lumea considerând că ceea ce s-a făcut reprezintă o normalitate, din această cauză ”problema” nesuscitând atâtea controverse. Acum, având pe masă același pacient, dar aflat într-o situație total diferită, C.C.R., după o”judecată” profundă, se pronunță, impunând, însă, poporului român un prag de prezență obligatorie la vot de 50%+1 din cetățenii cu drept de vot, pentru ca referendumul de demitere a președintelui suspendat să fie valid.

            De aici starea de suspiciune, indusă de dublul standard și nepredictibilitate, batjocură, eludarea normelor statului de drept, etc. Întrebarea care persistă, este aceeași pentru toți. De ce atunci legea era constituțională iar validarea referendumului s-a făcut fără ”prag de prezență”  sau cvorum, iar acum, referindu-se strict la aceeași speță, soluția de atunci nu mai este valabilă, pragul de prezență fiind, evident, în avantajul președintelui suspendat? În această ipostază mai avem,oare, de-a face cu valori sau norme ale  STATULUI DE DREPT ?                    Asocierea acestei situații cu spectacolul grotesc produs în urmă cu ceva timp în Parlament, la numirea unui membru al C.C.R. și încrâncenarea  cu care s-a dus această luptă pentru politizarea acestei instanțe supreme, ne creează o certitudine, aproape, în legătură cu partizanatul C.C.R., care reprezintă, în fapt,  dovada stâmbei judecăți. Dacă luăm în considerare și ideea că acest proces electoral, numit referendum, trebuia, pentru corectitudine și cinste, să se înscrie în logica regulilor de la alegerea președintelui, adică fără cvorum, cât și a recomandărilor Comisiei de la Veneția în această materie, reaua credință a C.C.R. devine, în ochii populației României, evidentă.  

De aici, imaginea maculată a C.C.R., care în loc să se constituie într-un arbitu imparțial, ce trebuia să țină societatea în stare de echilibru, se identifică cu factori de risc, ce duc la crearea și menținerea stării de încordare socială, angoasă colectivă și nepredictibilitate. Ferească Dumnezeu de alte nenorociri, răbufnind din năduful lui ”așadar, domnule, de ce atunci așa, iar acum exact invers?”

Privită și judecată în această logică, în mintea omului de rând, intervenția Comisiei Europene devine jenantă, iar acest lucru se constituie tot mai accentuat într-o ingerință. Cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană nu a rezolvat această criză ascultând și judecând părerea ambelor părți, ci impunând soluția, în mod evident dezechilibrat, sub argumentul că așa trebuie, din moment ce ”judecata” C.C.R. a dispus astfel.                                                       

REFEREN - DUM, DUM CU IZ DE P.P.E.!

Chestiunea românească a început să penetreze Europa, Europă care, iată, sloboade un baraj de artilerie format din  câteva salve, ca semnal de ajutor la schelălăiturile unei minorități agresive, care încă mai calcă în picioare această națiune, amenințând că dacă nu se respectă nu știu ce reguli, România și românii nu știu ce vor păți. Păi, băi tovarăși, plecarăm de la ruși și venirăm la voi ca la Mecca, iar acum ne tratați tot ca ăia? Data trecută ne-ați făcut trădători pentru că am trecut dincolo, unde apoi ne-ați lăsat voi, cu bună știință, până în ‘89, iar după cum se vede treaba, chiar și acum, când românii vor să se emancipeze de cel căruia, voi, i-ați arătat cu degetul arătător la tâmplă, rotind mâna într-un fel mai mult decât simbolic, jignindu-i grav pe cei pe care tipul îi reprezenta. Că pe la noi e o vorbă:”urât, dar e urâtul nostru!”                   Vedeți-vă de treabă, doamnelor și domnilor vestici că nu prea avem motive să ne dăm speriați de voi. Și asta pentru simplul fapt că nu prea mai avem ce pierde, pentru că Băsescu, sluga voastră bag seamă, ne-a luat tot: demnitate, drepturi, salarii, legi. Deci, ce-o să mai pățim, bre doamnă, Madamme Frau, căci de câteva zile încoace, prin zisele tale, declarații publice, de, mă pui în situația de a mă gândi mai atent la semantica expresiei democrație și la principiile sale de bază. Și ca să fiu mai clar pun în ghilimele, ca să evit plagiatul, textul pe care l-am găsit pe wikipedia: ”Democrația, în traducere, „conducere de către popor”; este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat”. Și dacă dumneavoastră îmi spuneți mie că pe timpul lui Băsescu a fost vorba de voința poporului sau suveranitatea națiunii, respectarea drepturilor omului, limitarea și separația puterilor în stat, egalitate în fața legii, etc., cred că vă aflați într-o gravă eroare. În legătură cu pluripardidismul, trebuie să recunosc, cetățeanul apărat de dumneavoastră a excelat, acceptând, pentru a se menține la putere, o făcătură de partid format din transfugi de la alte partide, grupare care nu a participat la alegeri, dar . . .                             Eu, românul, tocmai din aceste motive îl vreau demis pe președintele suspendat, împotriva căruia am mărșăluit pe străzi și am manifestat zile și luni întregi. Pentru că, după ce l-am pus acolo, individul și-a luat-o în cap, m-a jignit, m-a desconsiderat, mi-a luat drepturile profesionale, sociale și, mai crunt, salariale, de nu-mi mai pot îngriji copiii și părinții, bătrâni, bolnavi, aflați în suferință. A desființat sute de mii de locuri de muncă, a dat o lovitură de stat refuzând voința majorității și repunând în fotoliul de prim – ministru pe cel demis de Parlamentul României, ne-a înjurat, ne-a măscărit, ne-a lovit copiii, ne-a învrăjbit și câte și mai câte, în timp ce, în Germania, cei de la celebrul sindicat I.G.Metall, obțin, în plină criză prin ieșirea în stradă, o majorare salarială de 6%                                                                        Iar dumneavoastră, Madamme Frau, spuneți, că eu, românul, pauperizat, desconsiderat, abuzat, măscărit, tocmai de satirii politici de care vreau să mă lepăd, trebuie să mă manifest, acum, în condițiile create de aceștia în anii în care au fost la putere și au revărsat iarăși  peste mine dictatura și teroarea tipic securistă? Că numai așa este democratic și numai astfel ne vom situa, noi românii, în interiorul valorilor U.E.? Chiar nu vedeți sau nici măcar nu intuiți că sunteți mințiți în modul cel mai ordinar cu putință? Chiar atât de puțin îi cunoașteți pe cei ce-i apărați? Chiar nu vedeți ce circari aveți în față? Nu intuiți că apărându-i pe cei cu care mie mi-e rușine că mă reprezintă, puteți cădea în ridicol știrbind prestigiul și imaginea poporului pe care-l reprezentați? Sau vă asumați toate acestea? Aveți grijă, madamme Frau, poporul român este cum este, dar cel german, după câte-l știu eu, nu va tolera aceste chestii care se pot constitui în ofense, sau diplomatic vorbind, atingeri ale demnității sale. Și nu voi crede niciodată că interesele care v-ar determina la această poziție politică, europeană ce-i drept, dar strict partinică, se pot situa vreodată deasupra demnității poporului pe care-l reprezentați. Așa că, vă propun s-o lăsați moartă, vorba românului, până când spiritul lui latin nu se aprinde prea tare. Deoarece, indiferent de faptul că ”interesul poartă fesul”, atunci când ai pierdut demnitatea nu mai ai ce pierde. Și atenție și la ceilalți vestici, care transmit un mesaj, referitor la aceeași problemă, total diferit de al dumneavoastră. Dar, până la urmă, și aici este vorba tot despre educație.

14 IULIE 2012                  

Războiul românilor cu românii, pe seama românilor.

De mai bine de trei luni, de când puterea executivă a trecut de la coaliția P.D.-L-isto-U.N.P.R.-isto-U.D.M.R.-istă la blocul politic U.S.L.,asistăm la o luptă de o intensitate inimaginabilă între președinție, reprezentată de d-l T. Băsescu, rămasă fără sprijinul politic și așa de strânsură și noua forță instalată la guvernare.Rezultatele alegerilor locale, în loc să mai potolească zelul fără sens al acestei lupte, parcă a pus gaz pe foc. Nu știu dacă președintele a sesizat sau nu starea de sărăcie în care se zbate poporul, care l-a investit prin votul său în această funcție și față de care se presupune a avea ceva obligații, dar ”lupta” sa începe să capete conotații personale, în care sunt angajate prin forța lucrurilor și instituții ale statului, care ar fi trebuit să-și dedice activitățile unei cauze mai nobile, eventual atenuarării efectelor corupției și evaziunii asupra bugetului național. Încercarea de decredibilizare a Guvernului actual, duce, în mod inexorabil, la prelungirea decredibilizării începută de guvernele Boc, sub directa oblăduire a președintelui. Încercarea disperată de a arăta că cei veniți la putere sunt la fel ca ceilalți, este sortită eșecului și nu are nici o șansă de a convinge pe cineva că această afirmație ar putea avea vreun sâmbure de adevăr. Pentru că, spune românul, una-i una și-alta-i alta. Cu alte cuvinte nu cred că cineva, indiferent de nivelul de studii sau I.Q., poate pune semnul egalității între tăierile de salarii, sporuri, ajutoare pentru mame sau oameni suferinzi, desființarea de spitale, școli, etc., sau părăsirea oamenilor sub zăpezi și plagiatul unor lucrări științifice sau nu, într-o scriere a unei teze de doctorat. Diferența dintre cele două aspecte este catastrofală și de naturi diferite, una ținând de politicile unui guvern, iar cealaltă de persoană, una având efecte asupra populației, cealaltă asupra nimănui. Având în vedere toate acestea, cât și faptul că această luptă se duce pe spinarea românului, credem că poporul este îndreptățit să intervină, pentru a explica și impune noi guvernări, noi președinți, care să lucreze și pentru el, așa cum de altfel stă înscris în Constituția României. Dar, despre acel articol, care obligă la luarea de măsuri ce ar trebui să asigure populației un trai decent, nu prea l-am auzit sau văzut pe onorabilul să-l lectureze, eventual scoțând broșura(Constituția) din buzunarul de la spate al pantalonilor. Așadar, pentru ridicarea poporului român și a acestei nații în ochii străinătății și în propriii ochi, în această formulare fiind, evident, vorba despre demnitate și onoare, se impune acțiunea mulțimilor, care să pună capăt o dată pentru totdeauna acestei stări de lucruri, ce nu ajută decât pe cei care au interesul ca aici, la noi, să fie vrajbă. Să vedem, însă, cine își asumă rolul de conducător al mulțimilor și pe cine vor urma acestea. Dacă vreun politician, mare sau mic, s-ar gândi la așa ceva, cred că problema ar avea o minimă șansă spre a fi rezolvată. Dar așa . . . Și până la urmă, dacă stăm strâmb și judecăm drept și aici este vorba tot despre educație.

            01 IULIE 2012                                                 TUDOR SPIRIDON

                 ZIMNICEA                               Secretar General F.S.I.”SPIRU HARET”

Domnule Ministru Daniel Petru FUNERIU,

              De multă vreme mă tot gândesc să vă adresez un mesaj sub această formă, având în vedere că în puţinele ocazii în care am dialogat a fost imposibil să dezvoltăm o discuţie pe fondul problemei educaţiei din România. Determinarea de a comite acest gest acum, trebuie să mărturisesc, este generată de conflictul din învăţământul românesc, dar şi de declaraţiile dumneavoastră din zilele trecute, pe care le consider de-a dreptul belicoase. Şi pentru că sunt profesor, iar în afară de aceasta sunt şi lider de sindicat, am să abordez, pentru început, acestă problemă, a profesorului român. Folosesc această sintagmă – PROFESOR - deoarece în “Recomandarea U.N.E.S.C.O. - O.I.M. cu privire la statutul profesorilor”, noţiunea este acceptată  în sensul că ea reprezintă toate persoanele care se ocupă de educaţie.  Propun această temă nu întâmplător, ci pentru că eu consider că principalul factor care poate activiza sistemul şi care îl poate face să producă performanţă este tocmai profesorul, indiferent la ce nivel predă. De altfel, acest lucru a fost scos în evidenţă de multe ori, dar cel mai recent s-a întâmplat la B.C.U., cu ocazia dezbaterii asupra proiectului  L.E.N., dezbatere organizată chiar de ministerul ce cu onoare îl conduceţi şi la care aţi participat şi dumneavoastră. Reiterez câteva din opiniile exprimate cu acel prilej:”investiţia în resursa umană este cea mai importantă” - organizaţia 2000+, “profesorii ajută copiii să se integreze pe piaţa muncii” , „reformarea sistemului educaţional = formarea profesorilor” - d-na Sanda Foamete – Microsoft România, „profesorul este cel care influenţează cel mai mult calitatea educaţiei” - d-nul Şerban Iosifescu – A.R.A.C.I.P.

              Declaraţia dumneavoastră, rostită cu năduf, la auzul anunţului federaţiilor sindicale că în învăţământul românesc se va declanşa o grevă pe termen nelimitat începând cu 31 mai 2010, ar fi trebuit să fie făcută în urma unei analize a cauzelor care au generat conflictul, cauze pe care, am convingerea fermă că le cunoaşte-ţi foarte bine, dar le ignoraţi cu bună ştiinţă, din raţiuni politicianiste. Cred cu convingere că un  dialog real, ar fi putut elimina spectrul acestui conflict, tocmai prin eliminarea cauzelor lui. Numai că, nu acest lucru se doreşte.

              Spuneaţi atunci că, din poziţia în care vă aflaţi, v-ar fi foarte uşor să manipulaţi, dar nu aceasta este intenţia dumneavoastră. Eu , cred că declaraţia este în totalitate o manipulare şi o instigare, metode specifice totalitarismului şi P.C.R., cât şi multor oameni aparţinând partidului din care face-ţi parte, mulţi dintre ei situaţi în poziţii superioare celei pe care o deţineţi dumneavoastră şi de care ar trebui să vă delimitaţi. Vreau să vă spun, d-le ministru, că profesorii, asociaţi în sindicate şi-au dat acordul sub semnătură pentru această formă de protest, prin intermediul referendumului iniţiat de acestea. Vreau să vă mai spun, d-le ministru, că profesorii s-au organizat în aceste forme asociative, în temeiul dreptului la liberă asociere, iar dumneavoastră ar fi trebuit să priviţi acest lucru în modul cel mai serios cu putinţă, tocmai din perspectiva celor arătate, nu întâmplător, în preambulul acestui eseu. Ar trebui să ştiţi, d-le ministru, că dacă profesorii, membri de sindicat, nu s-ar fi simţit reprezentaţi de acestea şi de liderii aleşi chiar de ei, ar fi putut, ori să se retragă din organizaţie, ori să-i demită pe lideri. Nu fac însă acest lucru, deoarece aceste organizaţii le sunt necesare şi îi şi reprezintă cu adevărat, având în vedere că prin intermediul acestora ei îşi menţin drepturile şi chiar câştigă altele noi.(vezi procesele câştigate în instanţe, contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007-2010, contractele colective la nivel judeţean, etc.).Dumneavoastră numiţi toate acestea „manipulare a profesorilor de către liderii de sindicat?”. Atunci de ce nu se achită celor manilulaţi de noi, drepturile câştigate în instanţă prin procese  susţinute tocmai de aceste sindicate?. De ce prin O.U.G. Nr. 1/2010 s-au anulat toate drepturile celor „manipulaţi” de liderii de sindicat, obţinute prin negociere colectivă, tot de aceste sindicate şi înscrise în contractele colective de muncă ?. Munca sindicatelor s-a transformat, d-le ministru, dintr-o activitate într-o adevărată luptă, luptă pe care a-ţi declanşat-o chiar dumneavoastră şi guvernul din care face-ţi parte, prin actele normative promovate sau în curs de promovare, prin care politizaţi, subfinanţaţi şi demotivaţi, prin care deposedaţi în modul cel mai samavolnic cu putinţă profesorii de drepturile lor profesionale, sociale şi salariale conferite lor prin legi ale statului de drept, România,transformat din aceste motive într-un AŞA-ZIS stat de drept, prin care deschide-ţi pentru ei drumul şomajului, al marginalizării şi pauperizării.                                                                                                                 Adevărata manipulare vine din modul în care prezentaţi toate acestea, numindu-le pompos, reforme. Ori, ele, nu pot fi considerate astfel, din simplul motiv că D.Ex-ul, cât şi D.L.R.M.-ul, explică noţiunea de reformă, ca fiind o schimbare ÎN BINE! Dacă dumneavoastră consideraţi că ceea ce face-ţi este o schimbare ÎN BINE, atunci, vorba unui comentator de pe un post TV., trimite-ţi-i pe parlamentarii care votează „toate celea” într-o veselie, să ia mandatul de vot de la electorii care i-au trimis acolo. Să ştiţi că la sindicat aşa se întâmplă. Mai cred, d-le ministru, că, pentru a afla dacă e bine sau nu ceea ce face-ţi, ar trebui, poate chiar cu smerenie, să coborâţi la educatoarea, învăţătorul şi profesorii care v-au avut în grijă, cât şi la ceilalţi colegi ai lor din ţară, să le aflaţi păsul.Ar trebui , cred, să priviţi acest demers ca o necesitate, cu atât mai mult cu cât, dumneavoastră a-ţi trăit mai mult prin străini decât pe acasă. Poate că atunci, d-le ministru, ve-ţi afla cine minte, cine manipulează, cine „şmecherializează” şi cine „politrucizează”. Acest demers ar trebui să fie, din partea dumneavoastră, unul onest, plin de generozitate şi de dorinţa sinceră de a afla adevărul. Pentru că, acolo, jos, şi numai acolo, se află realitatea, iar impresiile şi percepţiile care corespund realităţii, se transformă în convingeri, care pot deveni cu adevărat motoarele oricărui demers just, orientat în sensul interesului oamenilor, deci în sensul interesului public şi naţional. Numai acest concept poate transforma un individ dintr-un om într-un adevărat bărbat de stat, pentru că numai atunci oamenii vor crede că respectivul este, într-adevăr, ceea ce şi el însuşi, crede că este, apropos de ceea ce spunea d-l Petre Ţuţea despre Stalin:”el nu este ceea ce crede el că este, ci, el este, ceea ce cred eu că este.”

            În legătură cu acţiunile de protest, inclusiv cele de tip grevist desfăşurate  de profesorii români, vă aduc la cunoştinţă, că  toate au fost victorioase, întotdeauna obţinându-se şi noi drepturi, dar cele mai preţioase au fost mai ales acelea care s-au soldat şi cu unele câştiguri (substanţiale) pentru şcoala românească, aşa cum s-a întâmplat în iunie 2004, când s-a obţinut majorarea procentului  alocaţiei bugetare pentru educaţie de la 4% la 6% din P.I.B. şi în 2005, când, prin protocolul încheiat între federaţiile sindicale şi guvernul de atunci, s-a obţinut UN MILIARD euro pentru dezvoltarea infrastructurii învăţământului românesc.

            Din nefericire, însă, de data aceasta actele josnice de intimidare la care s-a dedat M.E.C.T.S., I.S.J.-urile, unele conduceri ale unor unităţi de învăţământ, s-au soldat, cel puţin până la ora la care scriu aceste rânduri, cu destabilizarea protestului. Nu este exclusă, însă, reevaluarea rapidă a evenimentelor de către staff-urile federaţiilor reprezentative, care să se soldeze cu reluarea protestelor, inclusiv a grevei,  care pot deveni radicale, mai ales pe fondul celui mai nou eveniment,  SCANDALUL Vergu, scandal care relevă întregii opinii publice ce se întâmplă sub tăierile salariilor şi deposedarea profesorilor de toate drepturile profesionale şi sociale câştigate până acum.      Aţi spus că guvernul conduce ţara şi nu sindicatele. Foarte adevărat, d-le ministru, dar să nu uitaţi că guvernarea se exercită în numele poporului şi pentru popor, iar poporul este norodul şi nu tagma jefuitorilor, ca să parafrazez un celebru dicton atribuit lui Tudor Vladimirescu. Luaţi seama la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră!

            În încheiere, dar nu la sfârşit, vă adresez, d-le ministru, câteva întrebări.

De ce ne luaţi drepturile ? Cui prodest?

De ce ne luaţi salariile şi aşa foarte mici şi ne supuneţi la repetate curbe de sacrificiu?

De ce puneţi profesorul român la dispoziţia factorului politic?

De ce ne terorizaţi?

Până la aflarea răspunsurilor, d-le ministru, VĂ MĂRTURISESC faptul că eu, mă simt în continuare, un profesor jignit, minţit, violentat, marginalizat şi aruncat în derizoriu, pus la dispoziţia factorului politic, etc. Dar, cel mai grav,  cred că este noul sentiment ce mă cuprinde pe zi ce trece, tot mai mult, acela că SUNT UN OM DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN LIBER.  Izvorul acestui sentiment este tocmai Legea Educaţiei Naţionale, care-mi induce revoltă, frustrare, angoasă, teroare. Crede-ţi că această transformare lăuntrică, sinonimă doar cu ceea ce-mi inducea ideea năstruşnică a „omului nou”, dacă vă mai amintiţi, mă va menţine în continuare, în calitatea de om care”inflenţează cel mai mult calitatea educaţiei” , aşa cum spunea d-l Şerban Iosifescu?                                                                            Toate acestea, PENTRU MINE se constituie în  MOTIVE TEMEINICE PENTRU CA EU, PROFESORUL, SĂ MĂ RIDIC, DE DATA ACEASTA, LA O ADEVĂRATĂ LUPTĂ. Şi  pentru început, cred că cel mai bun lucru, este acela de a vă cere DEMISIA.

             

                            22 MAI 2010                                                                                                                                           Cu cele mai alese sentimente,

                                                                                       Prof.  TUDOR  SPIRIDON

                                                                                 Secretar  General  F.S.I. „SPIRU HARET”

             

                          

             

             

COMUNICAT

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, cere tuturor membrilor săi să nu se lase intimidaţi de zvonurile, manipulările sau ameninţările proferate de spărgătorii de greva sau de cei care se constituie în unelte ale puterii şi să participe la efortul comun de apărare a drepturilor educatorilor români, consfinţite în Statutul Personalului Didactic, cât şi la apărarea salariului nostru şi aşa înjositor de mic, salariu prin care, guvernanţii, ne-au trimis, deja, la marginea societăţii şi ne-au aruncat în derizoriu, iar prin această diminuare de 25% ne trimit, de fapt, la înfometare, pe noi, pe copiii şi părinţii noştri.                                                                                              GREVA ESTE LEGALA, iar conflictul de muncă este înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr 4051/07.05.2010, iar la A.J.P.S., sub nr. 5632/07.05.2010.

Este foarte clar că Ministerul Educaţiei, prin intermediul Inspectoratelor Şcolare şi al directorilor s-au DEDAT LA ACTE DE INTIMIDARE concepute de servicii specializate şi aplicate concertat, în toate judeţele din ţară. Peste tot, profesorii de specialitate au fost “prelucraţi” în mod individual în cabinetele directorilor, apoi li s-au cerut declaraţii scrise în legătură cu participarea la grevă, iar liderilor de sindicat, li s-a cerut, în mod repetat, în aceeaşi zi, la intervale de timp scurte, liste cu persoanele participante la protestul grevist.

A urmat, apoi, instigarea elevilor împotriva noastră, în Alexandria, chiar inspectorul general C. Amarie, difuzând în rândul acestora, “mesajul” Consiliului Naţional al Elevilor, “mesaj” în care greva noastră este, chipurile, “un act josnic”, iar organizaţiile sindicale ale profesorilor sunt organizaţii “şantajiste”, care “atentează la dreptul lor la educaţie”.

Profesorii şi directorii au fost ameninţaţi că nu vor mai primi gradaţii de merit sau că vor primi calificative de nesatisfăcător; profesorii suplinitori au fost ameninţaţí, de asemenea, că nu vor mai primi post şi nu vor mai beneficia de continuitate, iar unul din argumentele lor, acela că vor înlocui profesorii grevişti este cu totul ilegal, această măsură încălcând atât metodologia de BAC, cât şi legea conflictelor de muncă. În legătură cu aceasta, vom depune plângere penală, pregătită deja de către juriştii noştri.

                                                                    Stimate colege, stimaţi colegi,

Toate acestea, arată de fapt, că atât M.E.C.T.S., cât şi uneltele sale, I.S.J – urile, unii directori, ajutaţi de oameni iresponsabili, spărgătorii de grevă, fac totul pentru a vă determina sa nu vă exercitaţi dreptul constituţional la grevă, consfinţit de art. 43 din Constituţia României, pentru a vă apăra drepturile profesionale, salariale şi sociale. Aceştia fac astfel dovada unui adevărat masochism profesional, pentru că în definitiv şi ei sunt tot profesori şi dau dovadă de atâta nemernicie şi obedienţă, încât sunt paralizaţi şi incapabili să vadă că îşi subminează propriile funcţii, atât de scumpe lor, deoarece o dată cu intrarea în vigoare a legii, consiliile locale vor putea demite directorii, iar acolo unde P.D.-L. nu are majoritatea, este foarte clar că directorii şi camarila lor de suplinitori vor fi înlocuiţi imediat.

Toate acestea vi se opun, pentru ca ACUM, dumneavoastră să renunţaţi la lupta pentru apărarea drepturilor profesionale colective câştigate sau menţinute în aceşti ani prin intermediul organizaţiilor voastre  sindicale şi înscrise în legi de zeci şi zeci de ani,

Toate acestea vi se opun, pentru ca ACUM, dumneavoastră să fiţi înfrânţi în lupta pentru menţinerea salariului la nivelul actual, oricum înjositor de mic.

Vă mai amintiţi? Suntem leneşi, prin norma de predare de 16, 18 ore, suntem escroci şi evazionişti, prin meditaţii, suntem odihniţii lumii prin concediul nostru, suntem terorişti, violentând copiii.

Vă mai amintiţi? Majoarea salariilor noastre duce întotdeauna la INFLAŢIE, iar de la +50%, acum venim la -25%. Cine ne-a minţit? Sindicatele sau guvernul? Cine ne-a apărat? Guvernul sau sindicatele? De ce a trebuit să ne câştigăm drepturile în instanţe? Din cauza abuzurilor lor!  De ce nu se plătesc aceste drepturi? Din cauza abuzurilor lor!  Mai este România stat de drept? NU.

Vă mai amintiţi? Aţi câştigat, cu sacrificiul vostru, prin organizaţiile voastre, pentru învăţământul românesc, pentru elevi şi pentru părinţi, majorarea alocaţiei bugetare de la 4% din P.I.B., la 6% din P.I.B.în anul 2004, iar în 2005 aţi câştigat tot pentru elevi şi părinţi, tot pentru şcoala românească, UN MILIARD  EURO. Niciodată, însă, cei care instigă acum elevii şi părinţii împotriva noastră nu au finanţat sistemul  la aceste niveluri. Spune-ţi toate acestea copiilor şi părinţilor şi aduceţi-i unde le este locul, adică LÂNGĂ NOI.

De ce, reprezentanţii părinţilor CRITICĂ VEHEMENT Legea Educaţiei Naţionale (vezi Tribuna Învăţământului, ultimul nr.) şi invocă faptul că aceasta aduce atingeri grave  principiului egalităţii de şanse, cât şi discriminări la fel de grave în privinţa copiilor? Pentru că acest act normativ este de fapt actul prin care ROMÂNIA VA FI ARUNCATĂ într-o adevărată catastrofă educaţională, prin politizare, subfinanţare, demotivare, discriminare. Toate acestea sunt motive pentru a-i aduce pe părinţi, cât şi pe elevi LÂNGĂ NOI.                      Guvernul , invocă apărarea securităţii naţionale (art. 53 din Constituţie) ca „just” temei pentru spolierea şi pauperizarea noastră şi alături de noi a mai bine de 50% din populaţia României, uitând că misiunea lui fundamentală , rezidă în art 47, (1) al aceleiaşi Constituţii, unde se arată:  ”Statul ESTE OBLIGAT să ia măsuri de DEZVOLTARE ECONOMICĂ şi de PROTECŢIE SOCIALĂ, de natură să ASIGURE CETĂŢENILOR UN NIVEL DE TRAI DECENT”.

Faţă de toate acestea şi pentru toate acestea,

SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN

Vă adresează un

APEL

LA SOLIDARITATE, HOTĂRÂRE ŞI CUTEZANŢĂ. NU VĂ LĂSAŢI COPLEŞIŢI DE O MINORITATE CARE VĂ AMENINŢĂ ŞI CARE VREA SĂ VĂ DOMINE PRIN MANIPULARE, MINCIUNĂ, SĂRĂCIE, PRIN  DEPOSEDARE DE DREPTURI PROFESIONALE ŞI SOCIALE.                                    NU RENUNŢAŢI! VOI SUNTEŢI CEI PUTERNICI!

NU UITAŢI! LA TOATE GREVELE AM CÂŞTIGAT!

 ADERAŢI CU TOŢII LA GREVĂ! FIŢI SOLIDARI ŞI HOTĂRÂŢI!

                         NUMAI AŞA VOM RĂMÂNE DEMNI!

                                 DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

                                               PREŞEDINTE S.I.P. TELEORMAN

                                                           PROF.  TUDOR  SPIRIDON.

CE – ŢI  DORESC  EU  ŢIE,  DULCE  ROMÂNIE?

                  

                   Trăim zile în care, întrebarea poetului pare a fi pe buzele tuturor. Naţiunea este în stare de  şoc, de alertă maximală, la sărăcia iniţială, adăugându-se măsurile draconice de reducere a nivelului de trai, dispuse prin voinţa celui ales de popor ca sa conducă destinele ţării, în calitate de prim cârmaci. Dar, se pare că, de la notiunea de prim, la calitatea de dibaci cârmaci, mai va. Drumul de la una la cealaltă este imposibil de parcurs. Impostura, perversitatea, depravarea sunt evidente.  Astăzi, ne-a mai „vândut” una. Cică, de toată treaba asta în care au băgat România, ar trebui să răspundă doar guvernul, ca şi cum, pe acolo, nimeni altcineva nu s-ar mai fi aflat, ca şi cum unii ar face parte din grupul lui „habarnam”, ca şi cum pensionarii n-arfi ieşit ieri în stradă, spărgând pe ici pe colo rândurile malacilor ce păzesc „puterea”, după anunţul de săptămâna trecută, de tăiere a salariilor, pensiilor şi altora asemenea, de care guvernul, cică, n-ar fi ştiut nimic. După câte se pare, deşi situaţia este mai mult decât dramatică decât pare, în continuare batjocura la adresa cetăţenilor este ridicată la rangul de politică de stat.                                                              Şi, ca să se dea şi el mare, după anunţarea calendarului de proteste de către sindicatele  din învăţământ, pe care le-a ignorat total până la aceste momente, ministrul de „resort” al educaţiei iese cu o ditirambă prin care, în stitul caracteristic celor din partidul aflat la putere, încearcă să învrăjbească elevii cu profesorii şi bineînţeles că părinţii sunt şi ei pe aproape. Că de-aia este mai mare în educaţie. Domnul ministru, face abstracţie însă, de faptul că de douăzeci de ani banii şcolii, în care se află atât banii necesari investiţiilor în infrastructură şi dotări, cât şi banii pentru bursele elevilor şi salariile profesorilor sunt hoţiţi ca la drumul mare, tocmai de cei puşi să-i gospodărească, adică de reprezentanţii guvernului. Tot de douăzeci de ani, sindicatele profesorilor atrag atenţia asupra nelegiuirilor din învăţământul românesc, iar domnii de la putere „nu văd, nu aud”, şi-şi văd mai departe de treburile personale care, pentru EI, sunt cele mai importante din lume. Domnul ministru, uită că prin proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale propus spre ”reformarea” sistemului încalcă grav principiul egalităţii de şanse în ceea ce priveşte tocmai interesul elevilor, încalcă grav principiul dreptului deja câştigat în ceea ce priveşte drepturile profesorilor, politizează, subfinanţează şi demotivează în cel mai execrabil mod întregul sistem educaţional românesc. Având în vedere toate acestea, cât şi altele, întrebarea poetului devine din ce în ce mai acută şi mai des rostită, sau aşa ar trebui să se întâmple. Căci, domnul acesta, membru al guvernului, deci guvernant, tocmai le-a luat copiilor din alocaţii, bunicilor din pensii, iar părinţilor din salarii; mamelor din drepturi, şomerilor din ajutorul de şomaj, persoanelor cu handicap din amărâţii de bani pe care-i primeau pentru a subzista. În aceste categorii nefericite se află şi profesorii şi medicii şi funcţionarii publici, asistenţi medicali, asistenţi maternali etc. Deci, CUI VĂ ADRESAŢI DOMNULE MINISTRU ATUNCI CÂND ÎNTREBAŢI PROFESORII CINE-I REPREZINTĂ­? Credeţi oare, că aceştia sunt persoane care nu au percepţia responsabilităţii şi care nu realizează exact ce anume i-a adus pe ei, alături de jumătate din populaţia României, în situaţia în care se află? Credeţi oare, că toţi cei pe care-i deposedaţi despotic şi samavolnic de drepturi profesionale, sociale cât  şi de resurse sunt cumva fiinţe inferioare ce fac parte din alt regn decât cel căruia îi aparţineţi dumneavoastră? Aflaţi domnule, că dumneavoastră nu sunteţi totuşi, ceea ce credeţi că sunteţi, ci, pentru că vă aflaţi într-o funcţie publică, sunteţi de fapt, ceea ce crede lumea că sunteţi. Iar vorba aceasta nu este de la mine, ci de la D-l Petre Ţuţea, d-le ministru! Deci, atenţie mare, căci orice om aflat într-o funcţie publică, dacă vrea să fie ceea ce crede că este, trebuie ca înainte de toate să slujească interesul cetăţeanului, ori în activitatea ministerului ce „cu onoare” îl conduceţi, tocmai acest mic amănunt lipseşte. Aşadar, credeţi cumva, Excelenţa Voastră, că României îi trbuie acum vrajbă? Dacă nu, atunci vedeţi-vă de treabă, d-le. Unul din superiorii dumneavoastră a declarat că nu doreşte „grecizarea României”, referindu-se bineînţeles la acţunile reactive ale populaţiei. Numai că, din perspectiva noastră, „grecizarea” României este împlinită deja, cu vârf şi îndesat, vorba românului, având în vedere că bugetul ţării este complet spoliat iar ţara în incapacitate de plată. Căci, vedeţi dumneavoastră, în accepţiunea noastră, „grecizarea” asta are două componente: una bugetară, care ţine de buna gospodărire a banilor din bugetul ţării, şi una de reacţie a celor puşi la cazne şi privaţiuni în cazul în care buna gospodărire a bugetului eşuează, nefiind făcută cu bună credinţă şi pricepere de către cei puşi să facă această trebuşoară. Deci, ar trebui ca, în aceste cazuri, să stabilim responsabilităţi şi responsabili,pe de o parte şi vinovăţii şi vinovaţi, pe de altă parte. Dumneavoastră cine credeţi, d-le ministru, că se face vinovat de toată această mascaradă în care a fost aruncată România? Sindicatele, cetăţenii, elevii, antepreşcolarii sau marţienii? Căci, niciodată nu voi putea crede, că veţi avea puterea de a  recunoaşte că aici întreaga vină o poartă clasa politică în frunte cu exponenţii ei cei mai de seamă. Iar României, ce-i doriţi, totuşi, în aceste momente? Dar noi, intuiţi domnule, ce-i dorim?                                                                                                        14 MAI 2010                                 TUDOR  SPIRIDON                       Secretar General  F.S.I. „SPIRU HARET”