PREȘEDINTELE SUSPENDAT  VS.  EL ÎNSUȘI

            După tămbălăul creat de intervenția ”Europei” în politichia românească, la chemarea confratelui de partid din România, lucrurile, aparent, parcă încep să se liniștească, treabă care, pe noi românii, nu ne liniștește deloc. Încă. De ce?

            Speram ca în această campanie dl. președinte suspendat să se explice în legătură cu marile decizii privind destinul națiunii române, destin care trebuia previzionat prin prisma promisiisiunilor electorale, a programului de guvernare și al reformelor inițiate de coaliția aflată la guvernare, coaliție cu care instituția președinției se susținea reciproc. La putere, evident. Fac referire, după cum intuiți, la explicitarea, în această ”campanie”, a înaltelor rațiuni de stat care au impus poporului român, prin guvernul girat de d-l președinte, legile asumate, tăierea salariilor, impozitarea pensiilor după ce C.C.R. s-a opus tăierii lor, diminuarea ajutoarelor pentru mame,elevi, studenți, lipsa de voință în susținerea reformei educației(2,85%din P.I.B. în loc de 6%), desființarea statului social, de drept, și câte și mai câte. Ar fi fost normal să se explice în legătură cu incidentul cu copilul, cu ”țiganca împuțită”, cu ”găozarul” sau cu ”păsărica”. Ar fi fost și mai normal să se explice în legătură cu afirmația că ne trebuie mai mulți ospătari și tinichigii decât filosofi, sau că învățământul produce numai tâmpiți; majorarea T.V.A., majorarea nivelului de îndatorare, distrugerea a 600.000 locuri de muncă și în sfârșit, dar nu la urmă, explicitarea rațiunilor pentru care nu s-a aplicat legea de majorare a salariilor din învățământ, luarea drepturilor profesionale și sociale ale profesorilor, tentativa de desființare a sindicatelor din educația românească.

            Speram să ne explice rațiunile pentru care a adoptat atitudinea de respingere a Regelui Mihai, neparticiparea la sesiunea Parlamentului la care acesta a fost invitat, de ce nu l-a învestit în funcția de prim-ministru pe d-l Klaus Werner Johannis și l-a preferat pe cel demis de Parlament. Ce este cu dosarul său de poliție politică, dosarul flotei, casa din Mihăileanu, relația cu ”asfaltangiii”, Roșia Montană sau ce l-ar fi determinat pe d-l C.T.Popescu să scrie ”Un interlop politic”. Și nu în ultimul rând ce este cu rezultatele sondajelor de opinie, atitudinea majorității poporului român, părăsirea celor de sub zăpezi, desființarea de școli, spitale, lăsarea bolnavilor fără medicamente.

Toate acestea ar fi trebuit să se constituie într-o tentativă de ”seducere” a electoratului printr-un simulacru de recunoaștere a unei eventuale vinovății sau de asumare a unor eventuale erori de strategie sau tactică politică, chestiuni ce ar fi putut determina gestul istoric, cu degetul la tâmplă, al lui Berlusconi. Sau plimbarea solitară cu capul plecat și coloana îndoită, printre ”marii” europei, care îl ignorau cu desăvârșire, sau despre eșecul Schengen pe care și l-a asumat.

            Aș fi preferat să aud cum gândește domnia sa despre o eventuală strategie de absorbție masivă a fondurilor europene, a dezvoltării agriculturii, a infrastructurii, a împiedicării importurilor masive de alimente, a dezvoltării relațiilor externe în beneficiul românilor. Sau a reformării educației, a sănătății, a dezvoltării economice, înființarea de locuri de muncă. Aș fi vrut să aud o dizertație despre lupta împotriva sărăciei, a subdezvoltării, despre ridicarea nivelului de trai, a alocațiilor bugetare pentru educație, sănătate, siguranță și securitate civică. Despre lupta împotriva evaziunii, a criminalității financiare și economice, a traficului de orice natură, a clanurilor interlope. Despre eforturile de a-i readuce acasă pe românii plecați aiurea pentru o bucată de pâine, sau eforturile de a-i menține ”acasă” pe tinerii capabili de performanță.

            În schimbul tuturor acestora vedem cu toții încrâncenarea cu care președintele (re)suspendat persistă în ceea ce a făcut și până acum: în a învrăjbi, a culpabiliza și a învinovăți pe alții. Nimic din ceea ce s-ar fi putut constitui într-un efort constructiv, de înțelegere, amiabilitate sau, hai s-o zic și eu, coabitare nu am văzut sau auzit, cel puțin până acum.

            Și atunci, dacă ”evoluează  plagiindu-și vorbele și atitudinile din ultimii opt ani de ce l-aș mai menține în cea mai înaltă dregătorie a statului român? Ca să fiu, în continuare, înjurat, măscărit, batjocorit sau rușinat de vorbele și faptele lui? Mai bine, basta!