INTERESUL NAȚIONAL

Începusem să scriu despre necesitatea unei demisii, eventual de onoare, a guvernului în urma asumării ”legii comasatelor”, lege declarată, surprinzător, neconstituțională, de către controversata C.C.R., însă evenimentele s-au derulat mai repede decât am putut scrie eu. Primul-ministru a anunțat depunerea mandatului guvernului. A urmat apoi tot circul cu primul-ministru interimar, desemnarea primului-ministru, alegerea miniștrilor, programul de guvernare etc. În tot acest vârtej, un lucru mi-a atras atenția în mod deosebit. Invocarea, de către președintele T. Băsescu a interesului național, atunci când, în discursul de nominalizare a noului prim-ministru, ne-a anunțat pe toți că problema demisiei a fost discutată din decembrie cu d-l Emil Boc, dar ”decizia a fost amânată din motive de interes național”.

            Prin urmare, în accepțiunea președintelui, interesul național este ceea ce crede domnia sa că este și în nici un caz altceva.

             Afirmația ne face dovada faptului că demisia primului-ministru și a unor membri ai executivului, este un aranjament care ține de interese obscure, de imagine și de grup, iar momentul producerii efective a evenimentului este ales de satirii politici, funcție de ”interesul național”, sintagmă exprimată aici în accepțiune strict electoral-imagistică. Spun acest lucru, deoarece bănuiam că noțiunea de interes național, incumbă și ceva aspecte care țin de interesul general sau public și exclude cu totul ceea ce poporul înțelege prin ”interesul poartă fesul”. Şi chiar dacă d-l E. Boc declara emfatic la depunerea mandatului că nu se agaţă de putere, toată regia desfăşurată ulterior, nu face altceva decât să ne probeze contrariul.                Eu cred că solicitările Pieței Universității, a altor Piețe aflate în foarte multe localități din țară unde s-a protestat, cât și a cetățenilor care aprobă protestele, deși nu participă direct la ele, esențializate în”jos Boc”, ”jos Băsescu”, ”vrem anticipate, nu comasate”,  reprezintă adevăratul interes național. Mai cred şi că rezolvarea acestor solicitări este singura cale care poate duce la rezolvarea problemei, cu adevărat naționale, exprimată prin nevoia de educație, de sănătate, de demnitate, iar abordarea problemei sub orice alte aspecte,  nu poate duce decât la prelungirea agoniei, a tulburării odinei publice, a amplificării gradului de nemulțumire a populației. Căci ce alteva poate defini motivarea, în continuare, a populației de a-și petrece alte ore, zile și nopți în deja consacratul ”protest al Pieței”, numit de unii şi ”mișcare”, în sensul de mișcare civică? Ce altceva ar trebui să facă cei din coaliție pentru a pune capăt protestelor de stradă dacă tot spun că nu se agață de putere? Ce reprezintă ceea ce au făcut ca răspuns la proteste? Meschinărie, opacitate politică sau sfidare?

            Dar ceea ce facem, sau ce nu facem, NOI?