marți, 31 iulie 2012


REFERENDUM 2012, NUMELE TĂU ESTE MISTIFICARE ȘI MANIPULARE.



În urma referendumului din 29 IULIE 2012 poporul roman a decis: BĂSESCU, AFARĂ!

În pofida amestecului vădit al U.E. și apoi al Ungariei, aparent fără nicio legătură între ele, în treburile interne ale românilor, aceștia au făcut dovada demnității lor printr-o participare masivă la vot, 8.455.337 dintre ei exprimându-și sufragiul, direct și fără echivoc, prin DA sau NU. Scorul îl cunoaște toată lumea: 7.400.508 pentru DA, 943.031 pentru NU, restul voturi nule. Nu redau și procentele pe care aceste cifre le reprezintă, deoarece oficialitățile nu au pus la dispoziția cetățeanului român date statistice certe și necesare la care ar trebui să se raporteze pentru a-și elabora propriile judecăți. În legătură cu aceasta, trebuie arătat că regulile jocului sunt inadmisibile, unele dintre ele stabilite înaintea jocului avantajând evident unul din competitori, iar altele, stabilindu-se în mod nepermis, după terminarea ”meciului”.                                                      

 În atari condiții, este foarte posibilă o explozie socială de proporții, dacă voința electorilor va fi ignorată, iar referendumul nu va fi validat. Iar asta numai și numai din cauza jocurilor politicianiste care aduc atingeri grave personalității, demnității și onorabilității cetățeanului, pe de o parte, și intereselor lui economice, exprimate aici prin nivelul de trai, pe de altă parte.



 În accepțiunea limbii române, certificată oficial prin D.Ex, referendumul, sau plebiscitul, reprezintă o consultare a cetățenilor chemați să se exprime prin VOT, nu prin neVOT, asupra unei probleme. Cei care nu vin să se exprime prin vot, este foarte clar că nu au nicio părere asupra problemei supusă dezbaterii, sau aceasta nu îi interesează și lasă rezolvarea ei pe seama celor care se prezintă la vot.                                                                                                   Arăt toate acestea, pentru că în ultimul timp trăim clipe demne de ferma animalelor, susținerile suspendatului sfidând cea mai elementară igienă a minții, logicii și bunului simț, oferind un spectacol grandios - grotesc, de proastă calitate și  prost gust, dar mai ales toxic din punct de vedere educativ. În fapt, el verifică perfect susținerile Comisiei de la Veneția în materie de prag de prezență la referendum, însușindu-și-i pe cei care nu au venit la vot și considerând că aceștia îl susțin pe el, deși pe fond el a fost demis.

C.C.R., în acest context exploziv, creat și cu contribuția sa, prin hotărârea pe care o va pronunța, are obligația să țină cont de voința poporului și să facă totul pentru asigurarea păcii sociale, stabilizarea societății și revenirea la o viață normală. Iar acest lucru este obligatoriu de făcut luând în considerare amenințările economico-financiare și meteorologice ce se abat peste noi.

Nu pot încheia fără a arăta că situația actuală din România se datorește, parțial, tuturor guvernărilor din 1989 încoace, cărora le-a plăcut varza din evidețele statistice, din regulamente, legi, etc.


31 IULIE 2012           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu