MAI
EXISTĂ REFORMĂ ÎN EDUCAȚIA ROMÂNEASCĂ?
(2)
Programul ”Școală după școală”
ar trebui înscris, ca punct distinct, în planurile de reformare ale educației
din România, dacă vreun astfel de plan ar exista, prin intermediul lui putându-se remedia efectele de nesupraveghere ale
copilului, atât în planul securității și integrității fizice, psihice și
afective cât mai ales în planul împlinirii, obligației de întreținere a
copilului, părinții pe lângă asigurarea celor ”necesare traiului”, având
obligații privind ”educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională”(citat
din art.499, alin. (1), Cod Civil), acestea din urmă, în mod evident,
putându-se materializa doar prin intermediul instituției școlii.
Acest program,
care merită cu prisosință să fie parte intrinsecă a oricărei intenții de
reformare reală a școlii, poate aduce beneficii importante în planul
securității și integrității copilului, acesta, din cauza imposibilității factorilor educaționali cei mai importanți,
familia și școala, de a-l supraveghea, putându-se regăsi, cu sau fără
intenție, în dublă ipostază, de agresor sau de victimă a unor evenimente
violente. Totodată, el poate, integrându-se, din aceeași cauză a nesupravegherii, unor grupuri ce pot fi ușor
definite drept gașcă, anturaj, sleahtă, clică, clan, constituite doar pe baza
unor preocupări comune reprobabile, să devină traficant sau victimă a
consumului excesiv de tutun sau alcool, sau și mai grav, a unor substanțe
interzise, din categoria celor psihotrope, extrem de periculoase pentru psihicul
copilului.
Este de la
sine înțeles că pentru orice tânăr ajuns în astfel de ipostaze misiunea
familiei și a profesorilor devine aproape imposibilă, acesta aparținând mental,
afectiv și fizic găștii care-i impune, prin regulile ei, adoptarea unui comportament
neadecvat, specific idealurilor acesteia.
Iar dacă
asociațiile de luptă împotriva consumului de droguri propun ca mijloace de
”rezolvare” a problemei intensificarea comunicării
dintre familie și copil, iar mai apoi, în urma eforturilor, inclusiv medicale
de recuperare, urmând a se recurge
la integrarea socio-profesională,
trebuie să recunoaștem că efortul
de supraveghere, pe care-l propunem prin finanțarea
programului ”Școală după școală”, poate fi mult mai eficace, în fapt, el
prevenind apariția unor astfel de manifestări.
Considerăm că și economic el este mult mai avantajos, sumele cheltuite
cu recuperarea persoanelor aflate în situații de dependență fiind substanțiale.
Iar integrarea socio-profesională despre care se vorbește, este și ea un proces
extrem de dificil, agenții economici nefiind dispuși la angajarea unor persoane
care au avut astfel de probleme.
Efortul de combatere a violenței în școli ar fi și
el amplificat, legătura strânsă dintre școală și familie presupusă de
funcționarea programului, fiind de natură a atenua și poate de a înlătura cu
totul astfel de manifestări, atât în școală cât și în proximitatea ei.
Toate
lucrurile acestea nu reprezintă pentru autorități niște necunoscute, iar eu am
convingerea că nu relev aici aspecte noi ale acestor nenorociri. Problema cu
care se confruntă școala, familiile și copiii, este aceea că decidenții
politici nu reacționează încercând combaterea lor prin înlăturarea cauzelor
care le determină, ci recurgând la surogaturi costisitoare și adeseori fără
efecte concrete. Să fie, oare, vorba de vreun interes? Nu avem dovezi să
susținem așa ceva, dar atitudinea induce suspiciuni.
Toate acestea
sunt motive care mă fac să formulez solicitarea adresată celor ce pot decide: ”Finanțați programul școală după școală”. Și
pentru ca această solicitare să capete susținere am lansat și o petiție on line
intitulată astfel. Ea este postată și pe pagina facebook Federația Spiru Haret în speranța că va fi
semnată de cât mai multe persoane. Pentru că, în fond, iată, se face dovada că
nefinanțarea educației reprezintă adevărata crimă împotriva poporului român.
Poate că aceasta va fi văzută și de reprezentanții asociațiilor de părinți, ai
sindicatelor, asociațiilor de tot felul, de luptă, de educare, de informare,
etc. și o vor semna, prin această dându-se un semnal public asupra faptului că
nefinanțarea educației nu mai poate continua. Să sperăm! În fond, este vorba
despre ceea ce legislația românească numește ”INTERESUL SUPERIOR AL
COPILULUI”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu