MAI
EXISTĂ REFORMĂ ÎN EDUCAȚIA ROMÂNEASCĂ?
Este foarte clar că ceea ce se întâmplă
acum în România și în P.E. ține de ceea ce se cheamă iresponsabilitate. Este
foarte clar că Viviane Reding, Barroso, Merkel & Co, acceptă, din interes
partinic, abjecția din România în legătură cu democrația. Existența, împotriva
voinței poporului, a unor persoane indezirabile în cele mai înalte dregătorii
ale statului, creează convulsii politice dintre cele mai violente, aducându-se
astfel atingeri grave intereselor și îndatoririlor generale ale statului,
interese și îndatoriri care ar trebui să asigure accesul cetățenilor la
drepturile lor fundamentale.
Nu
știu dacă în aceste condiții trebuie să mai vorbim despre o reformare a
sistemului educațional românesc sau despre salvgardarea a ceea ce mai există în
acest domeniu, puțin iubit de clasa politică, în pofida existenței unor
dispoziții legale ferme, nerespectate de aceasta niciodată. Totuși, speranța,
spiritul de optimism și altruismul mă împinge la a scrie și prin aceasta a
exprima o mare îngrijorare asupra unui adevărat pericol ce se menține în
societatea românească și care grevează asupra succesului școlar a unei mari
mase de copii, școlari și elevi din România. Este
vorba despre faptul că în condițiile economico-sociale din țara noastră
drepturi și obligații ale familiei(părinților), cât și ale instituției școlii
nu pot fi exercitate, perdantul esențial fiind copilul. Fac referire aici la PROCESUL
DE SUPRAVEGHERE a copilului, drept și obligație a părinților, cuprinsă
în art. 493 al noului Cod Civil, dar și a principalilor factori educaționali la
care face referire același act normativ la Cap.II, Drepturille și îndatoririle
părintești, art 488, Îndatoririle
specifice, ((alin.(2), În acest scop, părinţii sunt obligaţi: . . . c) să ia toate măsurile necesare pentru
protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele
fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi
formării profesionale a copilului)).
Nu
știu dacă nerespectarea acestor obligații atrage sancțiuni aplicabile familiei
(părinților) sau politicienilor, cert rămânând faptul că cel supus pericolelor
generate de nesupraveghere, este copilul român.
Unul
din efectele actului de nesupraveghere, îl reprezintă insuccesul școlar,
relevat cel mai dureros de rezultatele obținute de elevii români la evaluările
naționale și internaționale. Cel mai aspru insucces, însă, îl reprezintă, în
mod categoric, inserția socio-profesională precară a tinerilor absolvenți, care
în urma absolvirii liceului sau a unei facultăți de profil se văd obligați să
se adreseze direct serviciilor de șomaj.
Este necesar a
arăta că unul din momentele importante din ciclul diurn al copilului, în care
acesta rămâne total nesupravegheat,
este reprezentat de timpul de când copilul pleacă de la școală până când
părinții săi ajung la domiciliu după terminarea programului de lucru sau de
căutare a unui loc de muncă. Acesta este, în fapt, ”timpul de învățare”, timpul în care copilul ar trebui să se
pregătească, prin studiu individual,
pentru programul de școală de a doua zi. Însă, în foarte multe cazuri, iar la
examenul de BAC se poate constata procentul, copiii văzându-se singuri nu
urmează acest program, ci sunt atrași în diferite alte ”activități” de
”grupuri”, numite adeseori anturaje, ignorând cu desăvârșire ceea ce în mod
normal ar trebui să facă.
Cauzele
acestui fenomen sunt cunoscute, dar nu se face nimic pentru ca ele să fie
înlăturate și o dată cu ele și efectele.
Programul
”Școală după școală” ar trebui înscris, ca punct distinct, în
programul de reformare al educației din România, prin intermediul lui
putându-se remedia efectele de nesupraveghere ale copilului, prin aceea că
acesta, după orele de predare a noilor cunoștințe ar putea oferi copiilor
posibilitatea de a rămâne în continuare, în școală, unde, sub supraveghere
calificată ar putea pregăti programul pentru a doua zi. Finanțarea acestui
program de la bugetul de stat se impune, iar aceasta ar compensa, astfel,
starea socială precară a familiei românești, ce nu poate oferi copilului prea
multe, cât și efectele de abandon școlar generat de gradul înalt de sărăcie
existent. Cunoaștem constrângerile financiare manifeste ce bântuie prin
vistieria națională, dar considerăm, totuși, că fiind vorba despre copil,
despre asigurarea accesului său la drepturile fundamentale, nici un efort nu
poate fi prea mare. Avem convingerea că aici fiind vorba despre un interes
direct al părinților, ar trebui să ne unim eforturile spre a determina factorii
decidenți să acționeze în această direcție, aici fiind evident vorba despre
ceea ce legislația românească numește ”INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu