miercuri, 26 septembrie 2012


INCREDIBIL!

 

Valeriu Zgonea: Am facut reforme pana cand am golit de continut conceptul de reforma in educatie. Avem nevoie de un pact de stabilitate in invatamant intre fortele politice, indiferent de culoare


de Corina Ionel HotNews.ro

Luni, 24 septembrie 2012, 19:50 Actualitate | Esenţial

 

Domnul Valeriu Zgonea apreciază, în cadrul unei reuniuni UNESCO, desfășurată la Sinaia, necesitatea unui nou pact, de data asta pentru stabilitate în învățământ, între forțele politice indiferent de culoare. Excelentă idee, numai că ea este deja consumată încă de acum câțiva ani când, vă mai amintiți, Pactul Național pentru Educație seducea întregul eșichier politic și nu numai. Acum, trecând peste extazul general de atunci, noi cei din educație, ne situăm la polul opus momentului semnării Pactului anterior. Să facem un exercițiu de tip remember. Și atunci politicienii se jurau că nu vor mai schimba legea, că vor finanța, că vor aplica legea 221/2008 și altele, care s-au dovedit până la urmă minciuni dintre cele mai oribile cu putință. Ceea ce s-a întâmplat știm cu toții. Iar de acum înainte ar trebui să știm, mai ales, ceea ce trebuie să facem pentru educația acestui popor năpăstuit și urgisit. Pentru copiii lăsați pe drumul dintre casă și școală, pentru părinții care nu-și pot supraveghea copiii din cauza sărăciei, pentru reînființarea școlilor desființate, pentru profesorii al căror statut a fost desființat, într-un cuvânt, pentru reabilitarea educației din România.

            Și cu cine doriți un pact de stabilitate domnule Zgonea? Cu P.D.-L-ul, cu U.D.M.R.-ul, cu Partida Romilor, cu noile formațiuni ce se vor noi forme sau culori pedeliste?

            Eu cred că U.S.L.-ul ar trebui să ofere suficientă siguranță și securitate în acest sens, ea însăși fiind o alianță politică solidă, cu șanse uriașe de a accesa puterea după alegeri. Se puteau face lucruri bune și înainte de acestea, dar nu s-a întâmplat. Poate că au fost alte priorități. Dar după alegeri e clar că U.S.L. nu va avea cu cine face un astfel de pact. Poate doar dacă se destramă, așa ceva s-ar putea construi între partidele constituente ale acestei mari forțe politice. Ori, așteptările românilor, în această privință, sunt cu totul altele.

            Finanțare, 6% din P.I.B., finanțarea programului ”Școală după școală, infrastructură, o nouă lege a educației și multe altele. Și toate acestea fără nici un pact, care, oricât de bun ar fi, va fi privit de orice român ca un nou exercițiu de imagine pentru partidele politice. Ori, acum, după tot ceea ce s-a întâmplat, este timpul faptelor. Iar cine nu înțelege acest lucru, este foarte clar, va înregistra pierderi pe termen lung.  Iar ”imaginea” oricărui partid, oricărui om politic,  trebuie să se constituie din faptele și realizările sale, orice ieșire din acest tipar fiind de natură perdantă, de natură a-i aduce prejudicii electorale importante.

            Așadar, de acum înainte, la ordinea zilei, ar trebui să se afle triada, curaj, fapte, cetățean. Eu unul așa gândesc și așa cred că ar trebui să se întâmple. Dacă, bineînțeles, există educație, bun simț, bună credință.

           

 
26 septembrie 2012       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu