MAI EXISTĂ REFORMĂ ÎN EDUCAȚIA ROMÂNEASCĂ?

                                                        (2)

 

 

Programul ”Școală după școală” ar trebui înscris, ca punct distinct, în planurile de reformare ale educației din România, dacă vreun astfel de plan ar exista, prin intermediul lui putându-se remedia efectele de nesupraveghere ale copilului, atât în planul securității și integrității fizice, psihice și afective cât mai ales în planul împlinirii, obligației de întreținere a copilului, părinții pe lângă asigurarea celor ”necesare traiului”, având obligații privind ”educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională”(citat din art.499, alin. (1), Cod Civil), acestea din urmă, în mod evident, putându-se materializa doar prin intermediul instituției școlii.

Acest program, care merită cu prisosință să fie parte intrinsecă a oricărei intenții de reformare reală a școlii, poate aduce beneficii importante în planul securității și integrității copilului, acesta, din cauza imposibilității factorilor educaționali cei mai importanți, familia și școala, de a-l supraveghea, putându-se regăsi, cu sau fără intenție, în dublă ipostază, de agresor sau de victimă a unor evenimente violente. Totodată, el poate, integrându-se, din aceeași cauză a nesupravegherii, unor grupuri ce pot fi ușor definite drept gașcă, anturaj, sleahtă, clică, clan, constituite doar pe baza unor preocupări comune reprobabile, să devină traficant sau victimă a consumului excesiv de tutun sau alcool, sau și mai grav, a unor substanțe interzise, din categoria celor psihotrope, extrem de periculoase pentru psihicul copilului.

Este de la sine înțeles că pentru orice tânăr ajuns în astfel de ipostaze misiunea familiei și a profesorilor devine aproape imposibilă, acesta aparținând mental, afectiv și fizic găștii care-i impune, prin regulile ei, adoptarea unui comportament neadecvat, specific idealurilor acesteia.

Iar dacă asociațiile de luptă împotriva consumului de droguri propun ca mijloace de ”rezolvare” a problemei intensificarea comunicării dintre familie și copil, iar mai apoi, în urma eforturilor, inclusiv medicale de recuperare, urmând a se recurge la integrarea socio-profesională, trebuie să recunoaștem că efortul de  supraveghere, pe care-l propunem prin finanțarea programului ”Școală după școală”, poate fi mult mai eficace, în fapt, el prevenind apariția unor astfel de manifestări.  Considerăm că și economic el este mult mai avantajos, sumele cheltuite cu recuperarea persoanelor aflate în situații de dependență fiind substanțiale. Iar integrarea socio-profesională despre care se vorbește, este și ea un proces extrem de dificil, agenții economici nefiind dispuși la angajarea unor persoane care au avut astfel de probleme. 

Efortul de combatere a violenței în școli ar fi și el amplificat, legătura strânsă dintre școală și familie presupusă de funcționarea programului, fiind de natură a atenua și poate de a înlătura cu totul astfel de manifestări, atât în școală cât și în proximitatea ei.

Toate lucrurile acestea nu reprezintă pentru autorități niște necunoscute, iar eu am convingerea că nu relev aici aspecte noi ale acestor nenorociri. Problema cu care se confruntă școala, familiile și copiii, este aceea că decidenții politici nu reacționează încercând combaterea lor prin înlăturarea cauzelor care le determină, ci recurgând la surogaturi costisitoare și adeseori fără efecte concrete. Să fie, oare, vorba de vreun interes? Nu avem dovezi să susținem așa ceva, dar atitudinea induce suspiciuni.

Toate acestea sunt motive care mă fac să formulez solicitarea adresată celor ce pot decide: ”Finanțați programul școală după școală”. Și pentru ca această solicitare să capete susținere am lansat și o petiție on line intitulată astfel. Ea este postată și pe pagina facebook  Federația Spiru Haret în speranța că va fi semnată de cât mai multe persoane. Pentru că, în fond, iată, se face dovada că nefinanțarea educației reprezintă adevărata crimă împotriva poporului român. Poate că aceasta va fi văzută și de reprezentanții asociațiilor de părinți, ai sindicatelor, asociațiilor de tot felul, de luptă, de educare, de informare, etc. și o vor semna, prin această dându-se un semnal public asupra faptului că nefinanțarea educației nu mai poate continua. Să sperăm! În fond, este vorba despre ceea ce legislația românească numește ”INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI”.

 

20 septembrie 2012    

CONTRASENSUL REFORMEI EDUCAȚIEI

 

 

Din cauza puținătății timpului, nu am putut comenta un eveniment care, în urmă cu o săptămână, m-a oripilat: d-l Funeriu P.D. a ieșit pe un post tv și i-a criticat pe alții privitor la masurile luate în domeniul educației. Spuneam că m-a oripilat ”ieșirea”, pentru că anul acesta se împlinesac o sută de ani de la dispariția marelui reformator și a marelui român Spiru Haret, cel care a deschis adevăratul drum al adevăratei reforme din educația românească. Față de ceea ce a făcut Spiru Haret, d-l Funeriu, în calitate de ministru al educației, s-a situat ferm pe contrasensul reformei haretiene. Și iată de ce:

 

-Spiru Haret a suplimentat finanțarea școlii românești prin Casa Școalelor, d-l Funeriu a subfinanțat-o prin bugetul/2012;

 

-Spiru Haret a militat pentru o salarizare superioara a învățătorilor și profesorilor, d-l Funeriu le-a tăiat salariile;

           

-Spiru Haret s-a străduit ca din slujitorii școlii să creeze o forță, d-l Funeriu a vrut să le diminueze forța prin tentativa de desființare a sindicatelor;         

 

-Spiru Haret a căutat să apropie școala de popor, d-l Funeriu a dat-o pe mâna politicului și a celor cu bani;

           

-Spiru Haret a acordat ajutoare materiale(obiecte de vestimentație, încălțăminte, etc) elevilor aflați în dificultate, d-l Funeriu i-a lăsat în cizmele tătânelui, pe drumul dintre casă și școală, neacordând sume pentru procurarea mijloacelor de transport necesare elevilor ale căror școli s-au comasat;

           

-Spiru Haret a acordat profesorilor ajutoare financiare fără dobândă, d-l Funeriu a ”pus pe butuci” C.A.R.-urile profesorilor la construcția cărora nu și-a adus nicio contribuție;

           

-Spiru Haret a construit în timpul mandatelor sale peste o mie de școli, d-l Funeriu a desființat, prin comasare, câteva mii;

 

Este acesta contrasensul reformei educației, sau nu?

 

            21 Septembrie 2012

 

MAI EXISTĂ REFORMĂ ÎN EDUCAȚIA ROMÂNEASCĂ?

 

Este foarte clar că ceea ce se întâmplă acum în România și în P.E. ține de ceea ce se cheamă iresponsabilitate. Este foarte clar că Viviane Reding, Barroso, Merkel & Co, acceptă, din interes partinic, abjecția din România în legătură cu democrația. Existența, împotriva voinței poporului, a unor persoane indezirabile în cele mai înalte dregătorii ale statului, creează convulsii politice dintre cele mai violente, aducându-se astfel atingeri grave intereselor și îndatoririlor generale ale statului, interese și îndatoriri care ar trebui să asigure accesul cetățenilor la drepturile lor fundamentale.

            Nu știu dacă în aceste condiții trebuie să mai vorbim despre o reformare a sistemului educațional românesc sau despre salvgardarea a ceea ce mai există în acest domeniu, puțin iubit de clasa politică, în pofida existenței unor dispoziții legale ferme, nerespectate de aceasta niciodată. Totuși, speranța, spiritul de optimism și altruismul mă împinge la a scrie și prin aceasta a exprima o mare îngrijorare asupra unui adevărat pericol ce se menține în societatea românească și care grevează asupra succesului școlar a unei mari mase de copii, școlari și elevi din România.                                                                                                                              Este vorba despre faptul că în condițiile economico-sociale din țara noastră drepturi și obligații ale familiei(părinților), cât și ale instituției școlii nu pot fi exercitate, perdantul esențial fiind copilul. Fac referire aici la PROCESUL DE SUPRAVEGHERE a copilului, drept și obligație a părinților, cuprinsă în art. 493 al noului Cod Civil, dar și a principalilor factori educaționali la care face referire același act normativ la Cap.II, Drepturille și îndatoririle părintești, art 488, Îndatoririle specifice, ((alin.(2), În acest scop, părinţii sunt obligaţi: . . .  c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului)). 

            Nu știu dacă nerespectarea acestor obligații atrage sancțiuni aplicabile familiei (părinților) sau politicienilor, cert rămânând faptul că cel supus pericolelor generate de nesupraveghere, este copilul român. 

            Unul din efectele actului de nesupraveghere, îl reprezintă insuccesul școlar, relevat cel mai dureros de rezultatele obținute de elevii români la evaluările naționale și internaționale. Cel mai aspru insucces, însă, îl reprezintă, în mod categoric, inserția socio-profesională precară a tinerilor absolvenți, care în urma absolvirii liceului sau a unei facultăți de profil se văd obligați să se adreseze direct serviciilor de șomaj.

Este necesar a arăta că unul din momentele importante din ciclul diurn al copilului, în care acesta rămâne total nesupravegheat, este reprezentat de timpul de când copilul pleacă de la școală până când părinții săi ajung la domiciliu după terminarea programului de lucru sau de căutare a unui loc de muncă. Acesta este, în fapt, ”timpul de învățare”, timpul în care copilul ar trebui să se pregătească, prin studiu individual, pentru programul de școală de a doua zi. Însă, în foarte multe cazuri, iar la examenul de BAC se poate constata procentul, copiii văzându-se singuri nu urmează acest program, ci sunt atrași în diferite alte ”activități” de ”grupuri”, numite adeseori anturaje, ignorând cu desăvârșire ceea ce în mod normal ar trebui să facă.

Cauzele acestui fenomen sunt cunoscute, dar nu se face nimic pentru ca ele să fie înlăturate și o dată cu ele și efectele.

Programul ”Școală după școală” ar trebui înscris, ca punct distinct, în programul de reformare al educației din România, prin intermediul lui putându-se remedia efectele de nesupraveghere ale copilului, prin aceea că acesta, după orele de predare a noilor cunoștințe ar putea oferi copiilor posibilitatea de a rămâne în continuare, în școală, unde, sub supraveghere calificată ar putea pregăti programul pentru a doua zi. Finanțarea acestui program de la bugetul de stat se impune, iar aceasta ar compensa, astfel, starea socială precară a familiei românești, ce nu poate oferi copilului prea multe, cât și efectele de abandon școlar generat de gradul înalt de sărăcie existent. Cunoaștem constrângerile financiare manifeste ce bântuie prin vistieria națională, dar considerăm, totuși, că fiind vorba despre copil, despre asigurarea accesului său la drepturile fundamentale, nici un efort nu poate fi prea mare. Avem convingerea că aici fiind vorba despre un interes direct al părinților, ar trebui să ne unim eforturile spre a determina factorii decidenți să acționeze în această direcție, aici fiind evident vorba despre ceea ce legislația românească numește ”INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI”.

 

 

13 septembrie 2012    

O BIZARERIE.  C.C.R. CERE RESPECT !

 

În cursul zilei de ieri, 23 august 2012, fluxurile de știri au relevat opiniei publice o atitudine bizară a unora dintre membrii C.C.R., aceștia reclamând presiuni ce s-ar exercita asupra lor și prin asta lipsa de respect arătată, astfel, de către cei care ”presează”. Lumea, auzind, clatină din cap a mirare, nevenindu-i să creadă că așa ceva se poate întâmpla, după ce domniile lor s-au pronunțat asupra caracterului referendumului, eventuale ”presiuni” fiind de înțeles a se exercita înainte ca aceasta să se întâmple.

În legătură cu respectul, este de discutat, cunoscut fiind faptul că pentru a fi respectat, trebuie la rândul tău să respecți. Ori, judecând lucrurile din această perspectivă, se pare că membrilor C.C.R. care reclamă lipsa de respect față de ei, le scapă ceva, tot așa cum le-a scăpat multe în episodul referendumului. Respectul nu se cere, nu se impune. El se câștigă.

Dubla măsură și jocul vizibil părtinitor, început o dată cu introducerea cvorumului în regulile referendumului, în pofida recomandărilor internaționale, finalizat cu ignorarea totală a legislației comunitare în materie de liste electorale și concretizat în decizia, injustă și antinațională pronunțată, a dus în mod inexorabil la pierderea respectului C.C.R. în fața milioanelor de români care au votat.                                                                                                  Declarațiile confuze, agramate, hilare, inepte și ininteligibile făcute în fața camerelor de luat vederi de către unii judecători ai C.C.R., în această perioadă, au dus și ele la același rezultat; defăimarea și pierderea autorității profesionale a acestora.                                       Dezvăluirile presei, ulterioare pronunțării sentinței privind referendumul, au făcut și ele ca ceea ce mai rămăsese să fie spulberat: probitatea morală.

În aceste condiții, instituția C.C.R., prin persoanele puse să o reprezinte, în loc să ne ofere imaginea unei adevărate autorități în materie de justiție, ne-a făcut dovada că, în fapt, este o cloacă ce nu ar fi putut niciodată să pronunțe un verdict corect și care pierzând probitatea profesională, probitatea morală și respectul cetățenilor nu mai poate exista. Și trebuie desființată.

În fapt, coroborând ceea ce s-a întâmplat la C.C.R., cu ceea ce s-a întâmplat și la C.S.M. în episodul Mona Pivniceru, cât și multe altele, ar trebui să-i determine pe români să treacă de îndată la o reorganizare totală a justiției, ca și a tuturor celorlalte sectoare de activitate, pentru a încerca o revenire la normal.

Spectacolul penibil și scandalos, prin perfidie și lipsă de profesionalism, oferit de instituțiile statului ar trebui să ne trimită la cauzele reale ale fenomenului, iar una din acestea, manifestă aici în toată ”splendoarea” ei, politizarea, care alături de corupție, criminalitate organizată, structuri create pe reguli mafiote, completează panoplia de criterii de selecție a unei părți a resursei umane, contribuind substanțial la degradarea și erodarea condiției umane și chiar sociale din România, ar trebui să ne determine, hotărât, la eliminarea lor din practicile partidelor ajunse la putere.  Altfel, nu vom putea ieși niciodată din paradigma selecției resursei umane pe bază de concurs vs. lipsa de profesionalism și probitate morală.

Revenind la ”oile noastre”, încerc, în interesul celor care cer respect, să formulez o așa-zisă concluzie, cunoscută și de copiii de școală, care ne spune că autoritatea și respectul nu se impune. Ele se câștigă. Iar autoritatea unei persoane juridice nu conferă autoritate în mod direct, intrinsec persoanelor fizice ce o servesc, decât în măsura în care acestea sunt, prin ele însele, purtătoare de autoritate, câștigată și exercitată prin cunoaștere și probitate morală. Respectul, în această ipostază, vine de la sine. Și față de persoane și față de instituție.

 

24 august 2012      

În România, lovitură de stat. Urmează războiul civil.

 

 

 

Decizia C.C.R. de a invalida referendumul din 29 Iulie 2012, în pofida faptului că o majoritate zdrobitoare s-a exprimat pentru demiterea președintelui suspendat, a făcut ca prin întreaga societate românească să treacă un frison convulsiv care a cutremurat cel puțin 7,4 milioane de români. Uluirea, consternarea, disperarea, provocată de această decizie antinațională, irațională, nerealistă,  i-a lăsat aproape pe toți fără grai și fără putința de a reacționa. Am convingerea, însă, că încet, încet oamenii se vor trezi și vor avea o reacție, ce poate fi una dintre cele mai dure.

            De-a lungul crizei politice, reprezentanți și susținători ai președintelui Băsescu au tot vorbit despre o lovitură de stat. Aceasta nu s-a realizat prin votul din Parlamentul României care l-a suspendat pe Băsescu și nici prin votul cetățenilor din data de 29 iulie, ci tocmai prin ceea ce se și întâmplă, acum, prin decizia C.C.R., care anulând voturile a 7,4 milioane de cetățeni, a reînscăunat pe cel care, în fapt a fost demis de popor. O izbucnire violentă este posibilă, având în vedere că de-a lungul acestei crize politice, C.C.R. prin deciziile sale, intrervențiile străinătății, ocuparea satelor de către procurori, jocul ”strâmb” al celorlalte instituții ale ”justiției”, ale serviciilor secrete, a inflamat starea de spirit a populației, putându-se atinge, în aceste condiții acel prag critic ce poate declanșa o explozie socială de anvergură.

În această ipostază, slobozirea câinilor războiului, sprijinită și din afară, este foarte posibilă, dacă luăm în considerare motivele de mai sus, cât și altele, ce pot apărea pe parcurs, la care trebuie, neapărat, să adăugăm dorința bolnăvicioasă a Băsescului și a acoliților săi de a se menține la putere împotriva voinței poporului. Și așa cum au fost pregătiți pașii pentru fraudarea rezultatului referendumului, previzibil pe baza sondajelor de opinie, tot așa, este posibil să fost pregătiți pași pentru lupta armată în scopul menținerii la putere, cunoscând că poporul român nu va accepta ca votul său să fie aruncat în derizoriu. Despre acest fapt, războiul civil, au vorbit, de asemenea, într-o anume etapă a crizei politice, susținători ai președintelui suspendat. De aici concluzia că această lovitură de stat, dată cu ajutorul C.C.R., poate fi urmată de un război civil, declanșat de cei care, vorbind despre el, este posibil să-l fi și pregătit, tot așa cum se dovedește, au pregătit lovitura de stat despre care au vorbit.

Cine va câștiga, cine va pierde? Crezul meu este acela că cei mai mari perdanți vor fi copiii. Copiii generației actuale, copiii generațiilor viitoare. Dar mai ales, se va pierde idealul și sacrificiul acestui popor, din decembrie 1989, idealul democrației spre care am năzuit dintotdeauna cu toții. Căci, nu poate fi democrație fără cetățean, tot așa cum, nimic nu poate fi fără Dumnezeu.

 

21 August 2012          

Despre educație, a mai auzit cineva ceva?

            Prioritate națională, 6% din P.I.B., învățământ centrat pe elev, beneficiari ai educației, formarea structurii mentale a omului(nou?), reformă, descentralizare, etc., etc., ețetera, cum ar spune Nenea Iancu! A mai auzit cineva despre aceste prețiozități intrate deja în categoriile prăfuite ale limbajului de lemn, de prea multa și superficiala folosință? A mai auzit cineva despre BAC, evaluări naționale, admitere la liceu, la facultate, curricula, ețetera, în acest vacarm național creat de unii care contestă 8,4 milioane de români care au participat la un vot cu reguli impuse din afară, părtinitoare, în modul cel mai evident cu putință, care nu au ascultat de chemarea la boicot electoral adresat (și) lor, ieșind, totuși, disciplinat și în cel mai pur spirit civic, spre a-și expune punctul de vedere asupra unei probleme de interes național? Și peste vreo câteva săptămâni va suna clopoțelul de început al noului an școlar. Și toată lumea știe ce înseamnă acest lucru, cu excepția celor despre care spuneam, pentru care prioritățile sunt cu totul și cu totul altele decât prioritatea națională.

Pentru ei, copiii nu înseamnă nimic, părinții lor de asemenea, iar școala le este dușman. Și toate acestea le-au făcut evidente atunci când au guvernat. dar și acum când, împotriva evidenței exprimate prin votul a 8,5 milioane de români, se agață de putere cu toate puterile lor, cu dinții, cu unghiile, dar, mai devreme sau mai târziu, implacabilul se va produce. Responsabilitate, onoare, demnitate, reprezintă pentru ei chestiuni de un abstract intangibil, pierderea puterii determinându-i să adopte fatidicul ”după noi, potopul”, distrugând astfel si ceea ce n-au distrus guvernând. Acum, mai mult ca niciodată, iese, din hoitul ajuns în stare de putrefacție, duhoarea politizării de sorginte comunistă, pe care s-a bazat această așa-zisă putere de dreapta, politizare împotriva căreia românii au luptat cu arma în mână, în Decembrie 1989. Ultimele zvârcoliri arată ceea ce copiii nu ar fi trebuit să vadă niciodată: ridicol, dispreț, obediență, delațiune, sfidare, cinism. Și toate, duse până la limita maximă, de oameni așezați în poziții de înalți dregători ai acestui stat, reformat, după cum spuneau, dar se pare, după chipul și asemănarea lor. Ceea ce ne îngrijorează, însă, este faptul, incredibil aproape, că la toate acestea participă, activ și fățiș, forțe externe care trebuiau să reprezinte, în fapt, modele democratice, mediatori, iară nu siluitori care încolonează populațiile în spatele conducătorului pe care și-l doresc. Toate acestea ne arată nivelul la care am fost ”reprezentați” și trădarea căreia, acum, trebuie să-i facem față noi, dacă vom mai putea. Deoarece îmi este foarte greu să cred că poziția puternic-partinică a acestora, se datorează altor considerente decât interesul. Interes ce urmează a fi satisfăcut (doar) prin prezența în poziții dominante a celor pe care-i apără și-i impun. Vorbeau de Stalin? Trăsăturile grotesc-caricaturale ale acestuia s-au extins acum, în conștiința multor români ce au aderat cu brațele deschise la noile structuri, dincolo de fostele granițe ale fostului Tratat de la Varșovia. Căci, se pare, puterea și interesul sunt chestiuni care se intercondiționează, iar scrupulele reprezintă o categorie ce caracterizează structurile slabe. Iar Iosif Vissarionovici spunea :”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Și dictonul, dacă poate fi considerat astfel, este valabil și astăzi și, după câte se pare, în aceleași accepțiuni primitive, dar simandicoase.

"Aflați de la mine că românii acceptă toate suferințele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea", spunea Nicolae Titulescu, fost președinte al Ligii Națiunilor, român de al cărui glas și vorbă, ascultau toți cei care acum formează și ocârmuiesc U.E.

Și peste puțin timp, va suna clopoțelul de început al noului an școlar, iar după zarva de deschidere, în clase se va așterne liniștea în care copiii vor intona ”Deșteaptă-te române”.

Vom avea motive, oare, care să ne permită a exclama, atunci, retoric-interogativ: ”despre educație, a început să se audă ceva!?

            12 August 2012                                                  TUDOR SPIRIDON

                  Zimnicea                                    Secretar General F.S.I.”SPIRU HARET”

EXERCIȚIU DESPRE ÎNALTA TRĂDARE

Mărturisesc faptul că dacă cineva m-ar fi întrebat vreodată cum definesc noțiunea de înaltă trădare nu cred că aș fi putut răspunde rapid și cu exactitate. Clipele pe care le trăiește această națiune, însă, m-au făcut să mă gândesc și la această situație, în sensul că prin vorbele și faptele sale, cât și ale colaboratorilor sau subalternilor, președintele suspendat s-ar putea afla în situația de a fi comis sau nu infracțiunea de înaltă trădare. Dezvăluirile ultimelor zile, hotărârea C.C.R. de a amâna pronunțarea cu 40 de zile în scopul verificării listelor electorale permanente, induce ideea unei mistificări masive a datelor, prin nerealismul înscrisurilor din aceste documente mai mult decât oficiale, dar mai ales foarte importante prin implicațiile multiple ce ni le relevă. Ideea de înaltă trădare mi-a fost indusă de următoarele evidențe:                      1. Atitudinea liderilor Comisiei Europene și a premierului maghiar de amestec fățiș în treburile românilor, determinată de interes și minciună exportată,                                                       2. Răspândirea, în interiorul și exteriorul României de informații false (lovitură de stat, inexistența în Constiutuția României a prevederii de suspendare a președintelui, etc.),                                                                                                       3.Boicotul determinat de președintele suspendat care a instigat public la așa ceva,       4. Sfidarea și batjocura continuă a suspendatului la adresa românilor prin asimilarea în favoarea sa a celor care nu s-au prezentat la vot,                                                                                 5. Discrepanța dintre conținutul listelor electorale permanente în baza cărora s-a stabilit pragul de prezență de 50%+1 și datele referitoare la populația României furnizate de diverse instituții ale statului, între care I.N.S., C.N.A.S., serviciul de evidentă a populației, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice care dovedește că situația ”demografică”, îi era cunoscută președintelui înainte de referendum; afirmația A.E.P.(Autoritatea Electorală Permanentă) în conformitate cu care listele electorale permanente sunt eronate, lucru cunoscut președintelui suspendat.                                                        6. Amenințările publice la adresa primului ministru a președintelui interimar, primarilor, etc. proferate public de suspendat.

            Toate acestea, dezvăluite pas cu pas, ne relevă câteva lucruri:

Președintele a intuit de multă vreme că va fi suspendat și că se va ajunge la referendum, iar în această rațiune știind din sondajele de opinie nivelul ratingului său electoral foarte scăzut, a pregătit din timp ”pașii” ce trebuiau  urmați pentru evitarea îndepărtării sale de la putere, indiferent de ceea ce putea spune POPORUL SUVERAN dacă ar fi fost chemat la urne. De aici dezinformarea liderilor Comisiei Europene privitoare la  inexistența în Constituția României a prevederii de suspendare a președintelui și externalizarea ideii de lovitură de stat, pentru inducerea, la nivelul acestora a percepției unui atac asupra statului de drept; adoptarea de către C.C.R. a hotărârii sale prin care impunea cvorum de prezență la referendum, împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția, adoptarea și promulgarea, sub presiune externă, a legii referendumului conținând prevederea neconstituțională a cvorumului, boicotul efectuat de P.D.-L. și cetățenii de etnie maghiară, ”la chemarea” președintelui suspendat, respectiv a primului ministru al Ungariei, votul din 29.07.2012 cu rezultatul cunoscut, neîndeplinirea ”la mustață” a cvorumului raportat la numărul de electori din listele electorale permanente, apoi toată ”povestea” la care asistăm și acum.

            Față de toate acestea, putem susține afirmația că președintele suspendat face totul, legal sau nelegal, pentru a rămâne în funcție, cu ignorarea rezultatului votului de la referendum, adică cu ignorarea voinței suverane a celor veniți la vot, numită SUVERANITATE A POPORULUI, ignorare posibilă prin mistificarea datelor statistice și pe această bază manipularea opiniilor din exterior și interior în avantajul său și a grupului care-l susține și în detrimentul celor ce-au votat pentru demiterea sa.

            În acest context, ar fi interesant de știut dacă președintele suspendat a comis sau nu infracțiunea de înaltă trădare. Pentru aceasta trebuie să arătăm următoarele:              #"înalta trădare este trădarea definită la articolul 155, cod penal, dacă este săvârşită de preşedintele României".                                                                                                            # Trădarea, în accepțiunea codului penal, art 155 și următoarele, este definită ca fiind ”fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.                                                

Față de prevederile codului penal, dicționarul explicativ al limbii române, cunoscut sub numele de cod, D.Ex., on-line sau sub altă formă de prezentare, definește noțiunile după cum urmează:                                                                                                                                             #TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală| Permalink                                    #TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală| Permalink                                    #SUVERÁN, -Ă, suverani -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate.                                                           #SUVERANITÁTE s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. * Suveranitate națională = independența unui stat față de alte state. Suveranitate de stat = supremație a puterii de stat în interiorul țării și independență față de puterea altor state. – Din fr. souveraineté.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală| Permalink

                Raportat la definițiile prezentate aici în forma și conținutul original, trebuie observat că între modul de prezentare a noțiunii de TRĂDARE din codul penal și din D.Ex. există diferențe majore, în sensul că definiția din D.Ex. are un caracter mai general, putându-se aplica persoanelor fizice, grupurilor de persoane, persoanelor juridice, popoarelor sau statelor, în timp ce prevederea din codul penal tratează trădarea ca acțiune ostilă exclusiv statului, alte entități, persoane fizice, grupuri de persoane fizice, popoare sau persoane juridice fiind excluse, din cauza modului în care este redactat textul.

            Având în vedere toate cele arătate se poate considera că președintele suspendat a comis infracțiunea de înaltă trădare?

            03 August 2012