Domnule Ministru Daniel Petru FUNERIU,

              De multă vreme mă tot gândesc să vă adresez un mesaj sub această formă, având în vedere că în puţinele ocazii în care am dialogat a fost imposibil să dezvoltăm o discuţie pe fondul problemei educaţiei din România. Determinarea de a comite acest gest acum, trebuie să mărturisesc, este generată de conflictul din învăţământul românesc, dar şi de declaraţiile dumneavoastră din zilele trecute, pe care le consider de-a dreptul belicoase. Şi pentru că sunt profesor, iar în afară de aceasta sunt şi lider de sindicat, am să abordez, pentru început, acestă problemă, a profesorului român. Folosesc această sintagmă – PROFESOR - deoarece în “Recomandarea U.N.E.S.C.O. - O.I.M. cu privire la statutul profesorilor”, noţiunea este acceptată  în sensul că ea reprezintă toate persoanele care se ocupă de educaţie.  Propun această temă nu întâmplător, ci pentru că eu consider că principalul factor care poate activiza sistemul şi care îl poate face să producă performanţă este tocmai profesorul, indiferent la ce nivel predă. De altfel, acest lucru a fost scos în evidenţă de multe ori, dar cel mai recent s-a întâmplat la B.C.U., cu ocazia dezbaterii asupra proiectului  L.E.N., dezbatere organizată chiar de ministerul ce cu onoare îl conduceţi şi la care aţi participat şi dumneavoastră. Reiterez câteva din opiniile exprimate cu acel prilej:”investiţia în resursa umană este cea mai importantă” - organizaţia 2000+, “profesorii ajută copiii să se integreze pe piaţa muncii” , „reformarea sistemului educaţional = formarea profesorilor” - d-na Sanda Foamete – Microsoft România, „profesorul este cel care influenţează cel mai mult calitatea educaţiei” - d-nul Şerban Iosifescu – A.R.A.C.I.P.

              Declaraţia dumneavoastră, rostită cu năduf, la auzul anunţului federaţiilor sindicale că în învăţământul românesc se va declanşa o grevă pe termen nelimitat începând cu 31 mai 2010, ar fi trebuit să fie făcută în urma unei analize a cauzelor care au generat conflictul, cauze pe care, am convingerea fermă că le cunoaşte-ţi foarte bine, dar le ignoraţi cu bună ştiinţă, din raţiuni politicianiste. Cred cu convingere că un  dialog real, ar fi putut elimina spectrul acestui conflict, tocmai prin eliminarea cauzelor lui. Numai că, nu acest lucru se doreşte.

              Spuneaţi atunci că, din poziţia în care vă aflaţi, v-ar fi foarte uşor să manipulaţi, dar nu aceasta este intenţia dumneavoastră. Eu , cred că declaraţia este în totalitate o manipulare şi o instigare, metode specifice totalitarismului şi P.C.R., cât şi multor oameni aparţinând partidului din care face-ţi parte, mulţi dintre ei situaţi în poziţii superioare celei pe care o deţineţi dumneavoastră şi de care ar trebui să vă delimitaţi. Vreau să vă spun, d-le ministru, că profesorii, asociaţi în sindicate şi-au dat acordul sub semnătură pentru această formă de protest, prin intermediul referendumului iniţiat de acestea. Vreau să vă mai spun, d-le ministru, că profesorii s-au organizat în aceste forme asociative, în temeiul dreptului la liberă asociere, iar dumneavoastră ar fi trebuit să priviţi acest lucru în modul cel mai serios cu putinţă, tocmai din perspectiva celor arătate, nu întâmplător, în preambulul acestui eseu. Ar trebui să ştiţi, d-le ministru, că dacă profesorii, membri de sindicat, nu s-ar fi simţit reprezentaţi de acestea şi de liderii aleşi chiar de ei, ar fi putut, ori să se retragă din organizaţie, ori să-i demită pe lideri. Nu fac însă acest lucru, deoarece aceste organizaţii le sunt necesare şi îi şi reprezintă cu adevărat, având în vedere că prin intermediul acestora ei îşi menţin drepturile şi chiar câştigă altele noi.(vezi procesele câştigate în instanţe, contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007-2010, contractele colective la nivel judeţean, etc.).Dumneavoastră numiţi toate acestea „manipulare a profesorilor de către liderii de sindicat?”. Atunci de ce nu se achită celor manilulaţi de noi, drepturile câştigate în instanţă prin procese  susţinute tocmai de aceste sindicate?. De ce prin O.U.G. Nr. 1/2010 s-au anulat toate drepturile celor „manipulaţi” de liderii de sindicat, obţinute prin negociere colectivă, tot de aceste sindicate şi înscrise în contractele colective de muncă ?. Munca sindicatelor s-a transformat, d-le ministru, dintr-o activitate într-o adevărată luptă, luptă pe care a-ţi declanşat-o chiar dumneavoastră şi guvernul din care face-ţi parte, prin actele normative promovate sau în curs de promovare, prin care politizaţi, subfinanţaţi şi demotivaţi, prin care deposedaţi în modul cel mai samavolnic cu putinţă profesorii de drepturile lor profesionale, sociale şi salariale conferite lor prin legi ale statului de drept, România,transformat din aceste motive într-un AŞA-ZIS stat de drept, prin care deschide-ţi pentru ei drumul şomajului, al marginalizării şi pauperizării.                                                                                                                 Adevărata manipulare vine din modul în care prezentaţi toate acestea, numindu-le pompos, reforme. Ori, ele, nu pot fi considerate astfel, din simplul motiv că D.Ex-ul, cât şi D.L.R.M.-ul, explică noţiunea de reformă, ca fiind o schimbare ÎN BINE! Dacă dumneavoastră consideraţi că ceea ce face-ţi este o schimbare ÎN BINE, atunci, vorba unui comentator de pe un post TV., trimite-ţi-i pe parlamentarii care votează „toate celea” într-o veselie, să ia mandatul de vot de la electorii care i-au trimis acolo. Să ştiţi că la sindicat aşa se întâmplă. Mai cred, d-le ministru, că, pentru a afla dacă e bine sau nu ceea ce face-ţi, ar trebui, poate chiar cu smerenie, să coborâţi la educatoarea, învăţătorul şi profesorii care v-au avut în grijă, cât şi la ceilalţi colegi ai lor din ţară, să le aflaţi păsul.Ar trebui , cred, să priviţi acest demers ca o necesitate, cu atât mai mult cu cât, dumneavoastră a-ţi trăit mai mult prin străini decât pe acasă. Poate că atunci, d-le ministru, ve-ţi afla cine minte, cine manipulează, cine „şmecherializează” şi cine „politrucizează”. Acest demers ar trebui să fie, din partea dumneavoastră, unul onest, plin de generozitate şi de dorinţa sinceră de a afla adevărul. Pentru că, acolo, jos, şi numai acolo, se află realitatea, iar impresiile şi percepţiile care corespund realităţii, se transformă în convingeri, care pot deveni cu adevărat motoarele oricărui demers just, orientat în sensul interesului oamenilor, deci în sensul interesului public şi naţional. Numai acest concept poate transforma un individ dintr-un om într-un adevărat bărbat de stat, pentru că numai atunci oamenii vor crede că respectivul este, într-adevăr, ceea ce şi el însuşi, crede că este, apropos de ceea ce spunea d-l Petre Ţuţea despre Stalin:”el nu este ceea ce crede el că este, ci, el este, ceea ce cred eu că este.”

            În legătură cu acţiunile de protest, inclusiv cele de tip grevist desfăşurate  de profesorii români, vă aduc la cunoştinţă, că  toate au fost victorioase, întotdeauna obţinându-se şi noi drepturi, dar cele mai preţioase au fost mai ales acelea care s-au soldat şi cu unele câştiguri (substanţiale) pentru şcoala românească, aşa cum s-a întâmplat în iunie 2004, când s-a obţinut majorarea procentului  alocaţiei bugetare pentru educaţie de la 4% la 6% din P.I.B. şi în 2005, când, prin protocolul încheiat între federaţiile sindicale şi guvernul de atunci, s-a obţinut UN MILIARD euro pentru dezvoltarea infrastructurii învăţământului românesc.

            Din nefericire, însă, de data aceasta actele josnice de intimidare la care s-a dedat M.E.C.T.S., I.S.J.-urile, unele conduceri ale unor unităţi de învăţământ, s-au soldat, cel puţin până la ora la care scriu aceste rânduri, cu destabilizarea protestului. Nu este exclusă, însă, reevaluarea rapidă a evenimentelor de către staff-urile federaţiilor reprezentative, care să se soldeze cu reluarea protestelor, inclusiv a grevei,  care pot deveni radicale, mai ales pe fondul celui mai nou eveniment,  SCANDALUL Vergu, scandal care relevă întregii opinii publice ce se întâmplă sub tăierile salariilor şi deposedarea profesorilor de toate drepturile profesionale şi sociale câştigate până acum.      Aţi spus că guvernul conduce ţara şi nu sindicatele. Foarte adevărat, d-le ministru, dar să nu uitaţi că guvernarea se exercită în numele poporului şi pentru popor, iar poporul este norodul şi nu tagma jefuitorilor, ca să parafrazez un celebru dicton atribuit lui Tudor Vladimirescu. Luaţi seama la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră!

            În încheiere, dar nu la sfârşit, vă adresez, d-le ministru, câteva întrebări.

De ce ne luaţi drepturile ? Cui prodest?

De ce ne luaţi salariile şi aşa foarte mici şi ne supuneţi la repetate curbe de sacrificiu?

De ce puneţi profesorul român la dispoziţia factorului politic?

De ce ne terorizaţi?

Până la aflarea răspunsurilor, d-le ministru, VĂ MĂRTURISESC faptul că eu, mă simt în continuare, un profesor jignit, minţit, violentat, marginalizat şi aruncat în derizoriu, pus la dispoziţia factorului politic, etc. Dar, cel mai grav,  cred că este noul sentiment ce mă cuprinde pe zi ce trece, tot mai mult, acela că SUNT UN OM DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN LIBER.  Izvorul acestui sentiment este tocmai Legea Educaţiei Naţionale, care-mi induce revoltă, frustrare, angoasă, teroare. Crede-ţi că această transformare lăuntrică, sinonimă doar cu ceea ce-mi inducea ideea năstruşnică a „omului nou”, dacă vă mai amintiţi, mă va menţine în continuare, în calitatea de om care”inflenţează cel mai mult calitatea educaţiei” , aşa cum spunea d-l Şerban Iosifescu?                                                                            Toate acestea, PENTRU MINE se constituie în  MOTIVE TEMEINICE PENTRU CA EU, PROFESORUL, SĂ MĂ RIDIC, DE DATA ACEASTA, LA O ADEVĂRATĂ LUPTĂ. Şi  pentru început, cred că cel mai bun lucru, este acela de a vă cere DEMISIA.

             

                            22 MAI 2010                                                                                                                                           Cu cele mai alese sentimente,

                                                                                       Prof.  TUDOR  SPIRIDON

                                                                                 Secretar  General  F.S.I. „SPIRU HARET”

             

                          

             

             

COMUNICAT

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, cere tuturor membrilor săi să nu se lase intimidaţi de zvonurile, manipulările sau ameninţările proferate de spărgătorii de greva sau de cei care se constituie în unelte ale puterii şi să participe la efortul comun de apărare a drepturilor educatorilor români, consfinţite în Statutul Personalului Didactic, cât şi la apărarea salariului nostru şi aşa înjositor de mic, salariu prin care, guvernanţii, ne-au trimis, deja, la marginea societăţii şi ne-au aruncat în derizoriu, iar prin această diminuare de 25% ne trimit, de fapt, la înfometare, pe noi, pe copiii şi părinţii noştri.                                                                                              GREVA ESTE LEGALA, iar conflictul de muncă este înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr 4051/07.05.2010, iar la A.J.P.S., sub nr. 5632/07.05.2010.

Este foarte clar că Ministerul Educaţiei, prin intermediul Inspectoratelor Şcolare şi al directorilor s-au DEDAT LA ACTE DE INTIMIDARE concepute de servicii specializate şi aplicate concertat, în toate judeţele din ţară. Peste tot, profesorii de specialitate au fost “prelucraţi” în mod individual în cabinetele directorilor, apoi li s-au cerut declaraţii scrise în legătură cu participarea la grevă, iar liderilor de sindicat, li s-a cerut, în mod repetat, în aceeaşi zi, la intervale de timp scurte, liste cu persoanele participante la protestul grevist.

A urmat, apoi, instigarea elevilor împotriva noastră, în Alexandria, chiar inspectorul general C. Amarie, difuzând în rândul acestora, “mesajul” Consiliului Naţional al Elevilor, “mesaj” în care greva noastră este, chipurile, “un act josnic”, iar organizaţiile sindicale ale profesorilor sunt organizaţii “şantajiste”, care “atentează la dreptul lor la educaţie”.

Profesorii şi directorii au fost ameninţaţi că nu vor mai primi gradaţii de merit sau că vor primi calificative de nesatisfăcător; profesorii suplinitori au fost ameninţaţí, de asemenea, că nu vor mai primi post şi nu vor mai beneficia de continuitate, iar unul din argumentele lor, acela că vor înlocui profesorii grevişti este cu totul ilegal, această măsură încălcând atât metodologia de BAC, cât şi legea conflictelor de muncă. În legătură cu aceasta, vom depune plângere penală, pregătită deja de către juriştii noştri.

                                                                    Stimate colege, stimaţi colegi,

Toate acestea, arată de fapt, că atât M.E.C.T.S., cât şi uneltele sale, I.S.J – urile, unii directori, ajutaţi de oameni iresponsabili, spărgătorii de grevă, fac totul pentru a vă determina sa nu vă exercitaţi dreptul constituţional la grevă, consfinţit de art. 43 din Constituţia României, pentru a vă apăra drepturile profesionale, salariale şi sociale. Aceştia fac astfel dovada unui adevărat masochism profesional, pentru că în definitiv şi ei sunt tot profesori şi dau dovadă de atâta nemernicie şi obedienţă, încât sunt paralizaţi şi incapabili să vadă că îşi subminează propriile funcţii, atât de scumpe lor, deoarece o dată cu intrarea în vigoare a legii, consiliile locale vor putea demite directorii, iar acolo unde P.D.-L. nu are majoritatea, este foarte clar că directorii şi camarila lor de suplinitori vor fi înlocuiţi imediat.

Toate acestea vi se opun, pentru ca ACUM, dumneavoastră să renunţaţi la lupta pentru apărarea drepturilor profesionale colective câştigate sau menţinute în aceşti ani prin intermediul organizaţiilor voastre  sindicale şi înscrise în legi de zeci şi zeci de ani,

Toate acestea vi se opun, pentru ca ACUM, dumneavoastră să fiţi înfrânţi în lupta pentru menţinerea salariului la nivelul actual, oricum înjositor de mic.

Vă mai amintiţi? Suntem leneşi, prin norma de predare de 16, 18 ore, suntem escroci şi evazionişti, prin meditaţii, suntem odihniţii lumii prin concediul nostru, suntem terorişti, violentând copiii.

Vă mai amintiţi? Majoarea salariilor noastre duce întotdeauna la INFLAŢIE, iar de la +50%, acum venim la -25%. Cine ne-a minţit? Sindicatele sau guvernul? Cine ne-a apărat? Guvernul sau sindicatele? De ce a trebuit să ne câştigăm drepturile în instanţe? Din cauza abuzurilor lor!  De ce nu se plătesc aceste drepturi? Din cauza abuzurilor lor!  Mai este România stat de drept? NU.

Vă mai amintiţi? Aţi câştigat, cu sacrificiul vostru, prin organizaţiile voastre, pentru învăţământul românesc, pentru elevi şi pentru părinţi, majorarea alocaţiei bugetare de la 4% din P.I.B., la 6% din P.I.B.în anul 2004, iar în 2005 aţi câştigat tot pentru elevi şi părinţi, tot pentru şcoala românească, UN MILIARD  EURO. Niciodată, însă, cei care instigă acum elevii şi părinţii împotriva noastră nu au finanţat sistemul  la aceste niveluri. Spune-ţi toate acestea copiilor şi părinţilor şi aduceţi-i unde le este locul, adică LÂNGĂ NOI.

De ce, reprezentanţii părinţilor CRITICĂ VEHEMENT Legea Educaţiei Naţionale (vezi Tribuna Învăţământului, ultimul nr.) şi invocă faptul că aceasta aduce atingeri grave  principiului egalităţii de şanse, cât şi discriminări la fel de grave în privinţa copiilor? Pentru că acest act normativ este de fapt actul prin care ROMÂNIA VA FI ARUNCATĂ într-o adevărată catastrofă educaţională, prin politizare, subfinanţare, demotivare, discriminare. Toate acestea sunt motive pentru a-i aduce pe părinţi, cât şi pe elevi LÂNGĂ NOI.                      Guvernul , invocă apărarea securităţii naţionale (art. 53 din Constituţie) ca „just” temei pentru spolierea şi pauperizarea noastră şi alături de noi a mai bine de 50% din populaţia României, uitând că misiunea lui fundamentală , rezidă în art 47, (1) al aceleiaşi Constituţii, unde se arată:  ”Statul ESTE OBLIGAT să ia măsuri de DEZVOLTARE ECONOMICĂ şi de PROTECŢIE SOCIALĂ, de natură să ASIGURE CETĂŢENILOR UN NIVEL DE TRAI DECENT”.

Faţă de toate acestea şi pentru toate acestea,

SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR TELEORMAN

Vă adresează un

APEL

LA SOLIDARITATE, HOTĂRÂRE ŞI CUTEZANŢĂ. NU VĂ LĂSAŢI COPLEŞIŢI DE O MINORITATE CARE VĂ AMENINŢĂ ŞI CARE VREA SĂ VĂ DOMINE PRIN MANIPULARE, MINCIUNĂ, SĂRĂCIE, PRIN  DEPOSEDARE DE DREPTURI PROFESIONALE ŞI SOCIALE.                                    NU RENUNŢAŢI! VOI SUNTEŢI CEI PUTERNICI!

NU UITAŢI! LA TOATE GREVELE AM CÂŞTIGAT!

 ADERAŢI CU TOŢII LA GREVĂ! FIŢI SOLIDARI ŞI HOTĂRÂŢI!

                         NUMAI AŞA VOM RĂMÂNE DEMNI!

                                 DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!

                                               PREŞEDINTE S.I.P. TELEORMAN

                                                           PROF.  TUDOR  SPIRIDON.

CE – ŢI  DORESC  EU  ŢIE,  DULCE  ROMÂNIE?

                  

                   Trăim zile în care, întrebarea poetului pare a fi pe buzele tuturor. Naţiunea este în stare de  şoc, de alertă maximală, la sărăcia iniţială, adăugându-se măsurile draconice de reducere a nivelului de trai, dispuse prin voinţa celui ales de popor ca sa conducă destinele ţării, în calitate de prim cârmaci. Dar, se pare că, de la notiunea de prim, la calitatea de dibaci cârmaci, mai va. Drumul de la una la cealaltă este imposibil de parcurs. Impostura, perversitatea, depravarea sunt evidente.  Astăzi, ne-a mai „vândut” una. Cică, de toată treaba asta în care au băgat România, ar trebui să răspundă doar guvernul, ca şi cum, pe acolo, nimeni altcineva nu s-ar mai fi aflat, ca şi cum unii ar face parte din grupul lui „habarnam”, ca şi cum pensionarii n-arfi ieşit ieri în stradă, spărgând pe ici pe colo rândurile malacilor ce păzesc „puterea”, după anunţul de săptămâna trecută, de tăiere a salariilor, pensiilor şi altora asemenea, de care guvernul, cică, n-ar fi ştiut nimic. După câte se pare, deşi situaţia este mai mult decât dramatică decât pare, în continuare batjocura la adresa cetăţenilor este ridicată la rangul de politică de stat.                                                              Şi, ca să se dea şi el mare, după anunţarea calendarului de proteste de către sindicatele  din învăţământ, pe care le-a ignorat total până la aceste momente, ministrul de „resort” al educaţiei iese cu o ditirambă prin care, în stitul caracteristic celor din partidul aflat la putere, încearcă să învrăjbească elevii cu profesorii şi bineînţeles că părinţii sunt şi ei pe aproape. Că de-aia este mai mare în educaţie. Domnul ministru, face abstracţie însă, de faptul că de douăzeci de ani banii şcolii, în care se află atât banii necesari investiţiilor în infrastructură şi dotări, cât şi banii pentru bursele elevilor şi salariile profesorilor sunt hoţiţi ca la drumul mare, tocmai de cei puşi să-i gospodărească, adică de reprezentanţii guvernului. Tot de douăzeci de ani, sindicatele profesorilor atrag atenţia asupra nelegiuirilor din învăţământul românesc, iar domnii de la putere „nu văd, nu aud”, şi-şi văd mai departe de treburile personale care, pentru EI, sunt cele mai importante din lume. Domnul ministru, uită că prin proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale propus spre ”reformarea” sistemului încalcă grav principiul egalităţii de şanse în ceea ce priveşte tocmai interesul elevilor, încalcă grav principiul dreptului deja câştigat în ceea ce priveşte drepturile profesorilor, politizează, subfinanţează şi demotivează în cel mai execrabil mod întregul sistem educaţional românesc. Având în vedere toate acestea, cât şi altele, întrebarea poetului devine din ce în ce mai acută şi mai des rostită, sau aşa ar trebui să se întâmple. Căci, domnul acesta, membru al guvernului, deci guvernant, tocmai le-a luat copiilor din alocaţii, bunicilor din pensii, iar părinţilor din salarii; mamelor din drepturi, şomerilor din ajutorul de şomaj, persoanelor cu handicap din amărâţii de bani pe care-i primeau pentru a subzista. În aceste categorii nefericite se află şi profesorii şi medicii şi funcţionarii publici, asistenţi medicali, asistenţi maternali etc. Deci, CUI VĂ ADRESAŢI DOMNULE MINISTRU ATUNCI CÂND ÎNTREBAŢI PROFESORII CINE-I REPREZINTĂ­? Credeţi oare, că aceştia sunt persoane care nu au percepţia responsabilităţii şi care nu realizează exact ce anume i-a adus pe ei, alături de jumătate din populaţia României, în situaţia în care se află? Credeţi oare, că toţi cei pe care-i deposedaţi despotic şi samavolnic de drepturi profesionale, sociale cât  şi de resurse sunt cumva fiinţe inferioare ce fac parte din alt regn decât cel căruia îi aparţineţi dumneavoastră? Aflaţi domnule, că dumneavoastră nu sunteţi totuşi, ceea ce credeţi că sunteţi, ci, pentru că vă aflaţi într-o funcţie publică, sunteţi de fapt, ceea ce crede lumea că sunteţi. Iar vorba aceasta nu este de la mine, ci de la D-l Petre Ţuţea, d-le ministru! Deci, atenţie mare, căci orice om aflat într-o funcţie publică, dacă vrea să fie ceea ce crede că este, trebuie ca înainte de toate să slujească interesul cetăţeanului, ori în activitatea ministerului ce „cu onoare” îl conduceţi, tocmai acest mic amănunt lipseşte. Aşadar, credeţi cumva, Excelenţa Voastră, că României îi trbuie acum vrajbă? Dacă nu, atunci vedeţi-vă de treabă, d-le. Unul din superiorii dumneavoastră a declarat că nu doreşte „grecizarea României”, referindu-se bineînţeles la acţunile reactive ale populaţiei. Numai că, din perspectiva noastră, „grecizarea” României este împlinită deja, cu vârf şi îndesat, vorba românului, având în vedere că bugetul ţării este complet spoliat iar ţara în incapacitate de plată. Căci, vedeţi dumneavoastră, în accepţiunea noastră, „grecizarea” asta are două componente: una bugetară, care ţine de buna gospodărire a banilor din bugetul ţării, şi una de reacţie a celor puşi la cazne şi privaţiuni în cazul în care buna gospodărire a bugetului eşuează, nefiind făcută cu bună credinţă şi pricepere de către cei puşi să facă această trebuşoară. Deci, ar trebui ca, în aceste cazuri, să stabilim responsabilităţi şi responsabili,pe de o parte şi vinovăţii şi vinovaţi, pe de altă parte. Dumneavoastră cine credeţi, d-le ministru, că se face vinovat de toată această mascaradă în care a fost aruncată România? Sindicatele, cetăţenii, elevii, antepreşcolarii sau marţienii? Căci, niciodată nu voi putea crede, că veţi avea puterea de a  recunoaşte că aici întreaga vină o poartă clasa politică în frunte cu exponenţii ei cei mai de seamă. Iar României, ce-i doriţi, totuşi, în aceste momente? Dar noi, intuiţi domnule, ce-i dorim?                                                                                                        14 MAI 2010                                 TUDOR  SPIRIDON                       Secretar General  F.S.I. „SPIRU HARET”

19 APRILIE 2009

           

În ziua de 19 Aprilie 2009, românii au venit în capitală din toate colţurile ţării, pentru a transmite celor de la guvernare mesajul lor în legătură cu diminuările draconice ale salariilor, pensiilor, ajutoarelor, subvenţiilor, soldelor, burselor. Această zi va deveni una memorabilă, având în vedere numărul uriaş de oameni care s-au adunat în Piaţa Victoriei, în faţa sediului guvernului, spre a-şi spune păsul şi spre a arăta guvernanţilor dezacordul lor total faţă de samavolnicia cu care li se ia pâinea de la gura copiilor şi a bătrânilor pe care trebuie să-i îngrijească. Au fost prezenţi la marele miting pensionari, elevi, studenţi, profesori, sanitari, poliţişti, C.F.R.-işti, mineri, drumari, funcţionari publici, agricultori, etc. Cu toţii au cerut să muncească, iar munca lor să fie recunoscută la adevărata valoare. Cu toţii au cerut salarii decente, un nivel de trai demn care să le dea optimism şi perspectivă în viaţă, lor şi copiilor lor. S-a mai cerut stoparea hoţiei din banul public şi gospodărirea cu responsabilitate a acestuia.                                                                                                                                        Nimic din ceea ce previzionau cei de la putere nu s-a întâmplat. Nimeni nu a fost violent, nimeni nu a confiscat mitingul, nimeni nu s-a manifestat în afara normalului. Dovadă că românul ştie să se respecte, dovadă că românul este blând, generos şi modest, dar mai ales spiritual şi bine educat, având în vedere textele satirice şi caricaturile extrem de sugestive prin care au transmis mesajele lor către cei care îi conduc.  Liderii lor, au cerut prin luările de cuvânt de la tribună, locuri de muncă, salarii decente, condiţii de muncă dar şi demisia guvernului şi a preşedintelui ţării pentru situaţia deplorabilă în care au adus ţara şi oamenii pe care s-au angajat să-i guverneze şi să-i conducă spre prosperitate şi un trai mai mai decent. Vă mai amintiţi? „Să trăiţi bine!”. Iar acum ne cer solidaritate. Cu alte cuvinte, noi cei pauperizaţi prin „politica” pe care au dus-o, să fim solidari cu ei, cei care şi-au etalat ostentativ luxul, opulenţa şi bogăţiile imense acumulate de când au venit la putere. Să le permitem, deci, ca ei să-şi vadă de dezmăţul lor, iar noi să acceptăm cu bună ştiinţă să ducem un trai de mizerie, din ce în ce mai înjositor şi mai umilitor. Această optică mi se pare mai mult decât bizară. Aş putea spune că este o adevărată obrăznicie şi un cinism dus până la limita  insuportabilului. Este o jignire grosolană adusă condiţiei de „angajat”, la stat sau „la privat”, după ce bugetul ţării a fost „grecizat”, spoliat adică, tocmai de cei care trebuiau să-l gospodărească cu pricepere şi bună credinţă. Această solidaritate se cere a fi manifestă însă, doar într-un sens, adică de la NOI către EI şi atât. Iar acest unic sens, a fost dezvăluit pe de-a-ntregul de cinismul fără margini cu care a ieşit primul ministru, la două ore după terminarea mitingului celor ce şi-au strigat disperarea şi durerea generată de pierderea drepturilor şi a anunţat că diminuările de salarii, pensii, burse, ajutoare, subvenţii, solde, etc., vor fi promovate prin asumarea răspunderii guvernamentale, iar mai apoi, vor fi discutate cu partenerii sociali. În aceste condiţii, nu există decât două alternative. Ori părăsim cu toţii ţara şi-i lăsăm pe ei singuri, ori ne ridicăm cu mic cu mare, iar atunci, fie ce-o fi. Căci această guvernare este un adevărat pericol naţional, care distruge tot ce a mai rămas bun după guvernările anterioare.

S-a întâmplat ca proiectul Legii Educaţiei Naţionale, să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor în acelaţi timp cu desfăşurarea marelui miting din Piaţa Victoriei şi care, în urma unor înţelegeri de culise, a luat o traiectorie de-a dreptul antinaţională, Istoria Românilor şi Geografia României, urmând a fi predate de acum înainte, nu în limba română, ci în limbile minorităţilor. Dacă acest lucru  constituie o blasfemie la adresa majoritarilor, nu mă voi pronunţa eu, ci, voi lăsa timpul să vorbească. Am convingerea fermă, însă, că cei care vor avea cel mai mult de pierdut sunt tocmai minoritarii, deşi aparent, în această chestiune ei sunt învingătorii.

De altfel, de-a lungul timpului scurs de la revoluţia din ’89, clasa politică din România, sub masca reformării sistemului naţional educaţional, nu a făcut altceva decât să-şi întindă tentaculele hrăpăreţe şi atotcuprinzătoare asupra resurselor acestuia, spre a şi le însuşi, pentru a-şi impune hegemonia, indiferent de efectele asupra calităţii şi performanţei, care nu i-a interesat niciodată în mod real. Iar mai apoi, slaba calitate şi performanţă să fie imputată tocmai celor care se străduiau ca, împotriva lipsurilor, să-şi ducă totuşi misiunea la împlinire, pentru a fi deposedaţi de toate drepturile, aruncaţi în derizoriu şi transformaţi din ceea ce de drept erau - intelectuali - în salahori disciplinaţi, obedienţi şi ”cu frica lui dumnezeu”, aici dumnezeu fiind reprezentat de indivizi groteşti, de teapa lui Popescu - Dumnezeu, dacă vă mai amintiţi personajul. Impunerea stăpânirii factorului politic asupra învăţământului, domeniu eminamente apolitic, s-a făcut continuu, tenace şi cu metode din cele mai perfide şi insidioase.

La început a fost SUBFINANŢAREA, care s-a manifestat prin alocarea de la buget a unor resurse financiare total insuficiente, ce nu au permis un efort investiţional privind dezvoltarea infrastructurii, a dotărilor specifice care să faciliteze un act instructiv-educativ calitativ superior şi care să contribuie în mod real la o inserţie socio-profesională eficientă a absolvenţilor. Apoi, în urma presiunilor sociale, s-a impus prin lege ca nivelul alocaţiei bugetare pentru educaţie să fie de min. 4% din P.I.B., ulterior acest procent majorându-se la 6% din P.I.B. Perfida clasă politică însă, niciodată nu a alocat aceste procente către educaţie, încălcând cu nonşalanţă legea, sub privirile indulgente ale părinţilor şi societăţii civile, care au fost total lipsite de reacţie, singurele care au protestat fiind sindicatele din educaţie, e drept, mânate de dorul nebun de a-şi vedea un mare vis împlinit, acela al unei salarizări superioare, în corespondenţă cu nivelul de calificare şi importanţa socială a muncii. Aşa se face că şi acum copiii românilor învaţă în şcoli înfiinţate de comunişti în foste case sau conace boiereşti, în băncile în care au învăţat generaţiile de dinaintea lor, cu tabla şi creta ca singure mijloace de muncă pentru profesori. Cu excepţia sindicatelor, nimeni, niciodată, nu ”i-a pus la zid” pe cei care au sfidat legea şi pe beneficiarii dispoziţiilor ei, iar acum “culegem” cu toţii roadele. Iar aici se impuneau două categorii de blamuri: una referitoare la subminarea sistematică a sistemului, prin punerea lui în stare de nefuncţionare prin lipsirea de resurse, iar a doua, prin încălcarea prevederilor Constituţiei referitoare la obligativitatea respectării legilor ţării. Introducerea finanţării pe elev tocmai în aceste vremuri de criză, va mai da o lovitură, teribilă de data aceasta prin efectele pe care le va avea. Comasări masive de şcoli, ce vor determina copiii să parcurgă distanţe impresionante pentru a merge la şcoală cât şi masive concedieri în rândul educatorilor români. Tot şomaj va genera şi trecerea grupei pregătitoare la ciclul primar, cât şi coborârea clasei a IX – a la ciclul gimnazial, ca efect al unor raţiuni exclusiv pecuniare, în sensul reducerii cheltuielilor bugetare.

POLITIZAREA, definită drept punerea la dispoziţia factorului politic a resurselor sistemului, a fost şi ea identificată drept una din cauzele esenţiale ale contraperformanţelor înregistrate în domeniul educaţional. Ea s-a manifestat mai întâi prin politizarea managementului, unde, prin trucarea concursurilor s-au impus la conducere oameni ai partidelor politice care nu întotdeauna erau bine pregătiţi pentru actul managerial subtil şi complex necesar în domeniu, sau chiar dacă erau pricepuţi, prin efectul de “politrucizare” au acţionat pervers, promovând ceea ceea ce se cheamă clientela politică, eludând astfel afirmarea valorilor autentice, care ar fi avut, cu certitudine, un alt aport  asupra calităţii şi performanţei educaţiei. Politizarea a luat apoi aspecte dintre cele mai nocive, stimulentele (gradaţie şi salariu de merit, sporul de 2% pe fondul de salarii, etc.) acordându-se şi ele tot pe “criterii politice”, reuşindu-se astfel inversarea scalei de valori şi refuzul unor oameni valoroşi de a mai munci şi de a mai “ieşi pe piaţă” cu “produsele lor”.                                                          S-a pus apoi la dispoziţia factorului politic resursa financiară a învăţământului, acesta gestionând-o nu în interesul acestuia, a elevilor, implicit a părinţilor, ci, după bunul plac, în interes partinic şi aşa-zis politic, dijmuindu-se astfel sume importante din buget şi aşa insuficient. Şi în pofida proastei gestionări a resursei financiare  prin acest mecanism, clasa politică, făcătoarea de lege în România, continuă să insiste în a promova în continuare această procedură nefastă, făcându-se astfel dovada clară, de netăgăduit a faptului că în mod deliberat se urmăreşte nu interesul educaţional, ci interesul direct al factorului politic de avea în stăpânire banii, locurile de muncă şi oamenii şcolii, pentru a-şi asigura perpetuarea menţinerii la putere. Trebuie arătat că politizarea s-a realizat în toată plenitudinea ei prin aşa-zisa descentralizare, prin intermediul căreia şcoala cade cu totul sub control politic.(vezi proiectul L.E.N. şi votul dat de Camera Deputaţilor asupra acestuia) 

Politizarea, alături de subfinanţare au generat un fenomen extrem de grav şi de periculos, DEMOTIVAREA, care se manifestă atât în rândul educatorilor cât şi în rândul elevilor şi al părinţilor, având un efect extraordinar, de pierdere a interesului pentru muncă, studiu şi acumulare de cunoştinţe şi competenţe. Demotivarea atinge culmile cinismului său, prin promovarea “în trombă” a proiectului Legii Educaţiei Naţionale, care  aduce atingere gravă unor principii fundamentale, cum ar fi principiul egalităţii de şanse, principiul dreptului deja câştigat, principiul asigurării neîngrădite a accesului copiilor la dreptul lor fundamental la educaţie. Demotivarea unuia din factorii esenţiali ai sistemului – educatorul – devine TOTALĂ, prin deposedarea lui de drepturile profesionale şi sociale , fiind transformat astfel dintr-un personaj important al oricărei comunităţi într-un simplu salahor, aflat “la mâna” factorului politic şi care va fi obligat la băjenie în căutarea unui loc de muncă.

De asemenea, statul român, prin politica educaţională promovată prin noua lege, aruncă elevul român în epoci caduce, depăşite istoric, oferind acestuia alternativa calificării profesionale prin ucenicie la locul de muncă, pentru că nu suntem capabili să asigurăm un minimum de calificare profesională la finalul ciclului obligatoriu de învăţământ, la vârsta de 16 – 17 ani, când acesta, în temeiul legilor naţionale şi internaţionale poate intra pe piaţa europeană a muncii. Şi se mai spune cu emfază, că învăţământul este centrat pe elev şi că statul român nu acceptă exploatarea muncii infantile. Iar aşa – zişii reprezentanţi ai părinţilor acceptă acest proiect.

Şi, colac peste pupăză, mai vine acum şi anunţul că ţărişoara se află la ananghie şi trebuie salvată prin sacrificiul pecuniar al salariaţilor bugetari, pensionarilor, şomerilor, mamelor, studenţilor, copiilor, adică ai amărâţilor care trăiesc de azi pe mâine din salariile de mizerie oferite de angajatori atât în sistemul bugetar, cât, mai ales în sistemul privat unde exploatarea este crâncenă. Prin dimensiunile sale, fenomenul de furt cu acte în regulă a veniturilor cetăţenilor României, se constituie de fapt, într-o sinistră şi abominabilă crimă împotriva poporului român, adus în “sapă de lemn”  din cauza hoţiei, evaziunii fiscale, incompetenţei, iresponsabilităţii şi lăcomiei clasei politice, care trebuie “debranşată” de la banul public.

Dacă “stăm strâmb pentru a judeca drept”, trebuie să arătăm cu necesitate dar şi cu maximă insistenţă faptul că, mai devreme sau mai târziu trebuia să ajungem în această fundătură. Şi asta tocmai din cauza modului în care am privit problema educaţiei. Căci, au trecut pe neobservate, iată, douăzeci de ani de când tot “reformăm”,  subfinanţând, politizând şi demotivând, ignorând un sistem care, după război, a salvat multe popoare înţelepte, care  punându-şi toate speranţele în educaţie şi în tânăra generaţie, au tratat-o ca atare, acordându-i importanţa cuvenită. Iar noi, în continuare, refuzăm această şansă, prin noul proiect al Legii Educaţiei Naţionale, dând credit total aceloraşi porniri primitive de a supune prin sărăcire, ca efect al politizării, subfinanţării şi demotivării sistemului educaţional, cel chemat să asigure în România dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere.

20 MAI 2010                                                       TUDOR  SPIRIDON

                                                                 Secretar General F.S.I.”SPIRU  HARET”

Vreau şi eu să fiu penibil!

 Recent,inspectând prin intermediul telecomenzii canalele de televiziune, pentru a evalua oferta tv în scopul vizionării unei emisiuni cât mai acceptabile, din punctul meu de vedere, a trebuit să mă opresc la un anume „post” unde „evolua” un coleg de-al meu. Cu surpriză, am constatat că era vorba despre o anume formă de protest pe care acesta o adoptase, în urma „rateului” grevei generale din învăţământ. Spun „cu surpriză”, deoarece discutasem cu el în ziua cu pricina, dar nu-mi spusese nimic despre ce avea de gând să facă. Forma de protest adoptată, viza,  de fapt, o iniţiativă demnă de susţinut, referitoare la resuscitarea proiectului „Piaţa Universităţii”, cu un mesaj adăugat celui iniţial, referitor la drama educaţiei româneşti şi a celor din acest domeniu de activitate, aduşi în situaşia de a nu-şi mai putea apăra drepturile din cauza sărăciei, teroarei,  perfidiei „stăpânirii”,cozilor de topor dar şi a laşităţilor care i-a „fixat” pe unii în poziţie de „victimă sigură” , ceilalţi devenind şi ei, din cauza „balansului” comportamental „imitativ”, la rândul lor victime. Aşa se face că „luptătorii” s-au trezit în minoritate, acţiunile lor stingându-se de la sine.

            Dar nu despre cauzele care au condus la „înfrângerea” grevei voiam să vorbesc. La un moment dat, unul din invitaţii la emisiune, un reputat producător şi moderator de emisiuni tv, de altfel, referindu-se la atitudinea colegului meu,  a catalogat-o drept „penibilă”, fapt care m-a surprins şi m-a revoltat, pur şi simplu. Afirmaţia mi s-a părut de un cinism nimicitor şi m-a dus imediat cu gândul la „bănuieli” , circumspecţie şi suspiciune.                                                          Nu am crezut niciodată că un om care adoptă o atitudine civică în spaţiul public poate fi catalogat astfel, tocmai de un om a cărei profesiune este spaţiul public. Nu am crezut niciodată că încercarea de apela la „Piaţa Universităţii”, pentru a arăta semenilor , printr-un act de civism, un pericol care-i paşte şi pe care nu-l cunosc, deocamdată, poate fi penibil. Nu am crezut niciodată, că un act de implicare în viaţa socială poate fi penibil. Nu am crezut niciodată că încercarea publică de a conştientiza colegii sau oamenii din alte categorii sociale şi de a le adresa o chemare la solidaritate pentru îndepărtarea răului în care trăim poate fi penibilă.

            Eu cred, că penibilul sălăşuieşte în foarte multe. În gropile prin care mergem cu maşina, în minciuna care ne-a strivit ca o avalanşă, în spitalele fără medicamente, în corupţie, în evaziune, în crima organizată(de cine?), în hoţirea banului public, în şcolile fără dotări, în sărăcia care se lăţi-lungeşte, în tăierea salariilor, a pensiilor, a drepturilor profesionale şi sociale, în costurile autostrăzilor, în „transparenţa” licitaţiilor, în subfinanţarea educaţiei, a sănătăţii, opulenţa unora, dar mai ales în lipsa de reacţie civică, în lipsa de implicare, în obedienţă, linguşire, servilism  etc., etc. Toate acestea şi multe altele, care ar mai putea fi înşirate aici, mi se par într-adevăr penibile. Penibile şi ruşinoase. Demne de tot dispreţul secolului în care trăim.

            Drept urmare, ca răspuns  adresat „domnului” ziarist, îi spun direct şi fără ocolişuri, că ceea ce face el este exact inversul a ceea ce ar fi trebuit să-i „dicteze” deontologia profesională. Prin urmare am decis să devin şi eu „penibil” şi pe cale de consecinţă, am hotărât să mă implic şi să mă alătur colegului meu, chiar de doua zi, lucru pe care l-am şi făcut. Trebuie să vă mărturisesc faptul că NU m-am simţit de loc penibil.

            14 Iunie 2010                                         TUDOR SPIRIDON

                                                         Secretar General F.S.I.”SPIRU HARET”

              

              

              

Inteligenta

Eleganta

Forta

Libertate

Libertate

Noblete.