REFERENDUM 2012, NUMELE TĂU ESTE MISTIFICARE ȘI MANIPULARE.

În urma referendumului din 29 IULIE 2012 poporul roman a decis: BĂSESCU, AFARĂ!

În pofida amestecului vădit al U.E. și apoi al Ungariei, aparent fără nicio legătură între ele, în treburile interne ale românilor, aceștia au făcut dovada demnității lor printr-o participare masivă la vot, 8.455.337 dintre ei exprimându-și sufragiul, direct și fără echivoc, prin DA sau NU. Scorul îl cunoaște toată lumea: 7.400.508 pentru DA, 943.031 pentru NU, restul voturi nule. Nu redau și procentele pe care aceste cifre le reprezintă, deoarece oficialitățile nu au pus la dispoziția cetățeanului român date statistice certe și necesare la care ar trebui să se raporteze pentru a-și elabora propriile judecăți. În legătură cu aceasta, trebuie arătat că regulile jocului sunt inadmisibile, unele dintre ele stabilite înaintea jocului avantajând evident unul din competitori, iar altele, stabilindu-se în mod nepermis, după terminarea ”meciului”.                                                      

 În atari condiții, este foarte posibilă o explozie socială de proporții, dacă voința electorilor va fi ignorată, iar referendumul nu va fi validat. Iar asta numai și numai din cauza jocurilor politicianiste care aduc atingeri grave personalității, demnității și onorabilității cetățeanului, pe de o parte, și intereselor lui economice, exprimate aici prin nivelul de trai, pe de altă parte.

 În accepțiunea limbii române, certificată oficial prin D.Ex, referendumul, sau plebiscitul, reprezintă o consultare a cetățenilor chemați să se exprime prin VOT, nu prin neVOT, asupra unei probleme. Cei care nu vin să se exprime prin vot, este foarte clar că nu au nicio părere asupra problemei supusă dezbaterii, sau aceasta nu îi interesează și lasă rezolvarea ei pe seama celor care se prezintă la vot.                                                                                                   Arăt toate acestea, pentru că în ultimul timp trăim clipe demne de ferma animalelor, susținerile suspendatului sfidând cea mai elementară igienă a minții, logicii și bunului simț, oferind un spectacol grandios - grotesc, de proastă calitate și  prost gust, dar mai ales toxic din punct de vedere educativ. În fapt, el verifică perfect susținerile Comisiei de la Veneția în materie de prag de prezență la referendum, însușindu-și-i pe cei care nu au venit la vot și considerând că aceștia îl susțin pe el, deși pe fond el a fost demis.

C.C.R., în acest context exploziv, creat și cu contribuția sa, prin hotărârea pe care o va pronunța, are obligația să țină cont de voința poporului și să facă totul pentru asigurarea păcii sociale, stabilizarea societății și revenirea la o viață normală. Iar acest lucru este obligatoriu de făcut luând în considerare amenințările economico-financiare și meteorologice ce se abat peste noi.

Nu pot încheia fără a arăta că situația actuală din România se datorește, parțial, tuturor guvernărilor din 1989 încoace, cărora le-a plăcut varza din evidețele statistice, din regulamente, legi, etc.

31 IULIE 2012           

O PĂRERE!?

Știrea zilei, în pofida tuturor aparențelor, este cea care face referire la cumpărarea tuturor exemplarelor cărții lui Marius Oprea”Adevărata față a lui Traian Băsescu”, distribuită în tandem cu Jurnalul Național, ”operațiune” care se înscrie în practicile începutului de secol trecut, practici ale formațiunilor politice extremiste, comuniste, fasciste, naziste sau oricare ar mai fi fo...st. În paralel, după clamări ale unor acte nepermise în orice democrație, lovitură de stat, fraudarea masivă a referendumului, președintele suspendat cere singurului partid care-l mai sprijină, P.D.-L., să boicoteze votul și să ceară susținătorilor să nu se prezinte la urne.
Ambele fapte, foarte grave, la fel de grave ca introducerea pragului de 50%+1 privitor la prezența la vot și ca multe altele, ne arată fără dubiu, batjocura acestor satiri politici față de poporul român, pe care l-au îngenuncheat în sărăcie, l-au pauperizat, l-au abuzat, iar acum vin să-l mintă din nou, pentru ca ei să rămână la putere.
Față de această situație, membrii de partid, corecți și de bună credință, ai P.D.-L., ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și să se disocieze de cei care i-au adus în situația de a fi puși la stâlpul infamiei de către majoritatea românilor, pentru a-și putea salva formațiunea politică și viitorul lor politic, comun și individual. Este foarte clar, acum, că P.D.-L., ca organizație politică, nu mai are nici un viitor dacă persistă în a-i acorda sprijin lui Traian Băsescu și se va prăbuși și dezintegra o dată cu acesta, dispărând cu totul de pe scena politică a României, la alegerile generale de la toamnă, indiferent de rezultatul final al referendumului.
De fapt, miza ieșirii lor la vot, poate fi tocmai aceasta.Sacrificarea persoanelor și salvarea organizației. Îar dacă vor privi atent în jur, vor constata că jocul constă tocmai în aceasta. Boicotul referendumului, atât prin neieșirea cât și prin netrimiterea de reprezentanți în secțiile de vot, indiferent că-l vor salva sau nu pe d-l Traian Băsescu, va atrage asupra P.D.-L., ca organizație, ”furia” electorilor, care, în toamnă, când vom avea de-a face cu un vot eminamente politic, îl va pulveriza, împrăștiindu-l în cele patru vânturi.
Ori, dacă lucrul acesta nu va fi preîntâmpinat, prin recunoașterea eșecului politic al celor care au condus P.D.-L. și România un timp și schimbarea atitudinii față de români, de către o parte a organizației politice, atunci el se va întâmpla. Pentru că orice alegător român, în toamnă, îl va considera pe orice P.D.-L.-ist, bun sau rău, ”urmașul lui Traian Băsescu”, și-l va trata în consecință.
Însă, pentru a se întâmpla așa ceva este nevoie de curaj, responsabilitate și previziune politică. Avem P.D.-L.-iști care să dea dovadă de așa ceva? Dacă DA, să iasă și să voteze DA.


24 IULIE 2012

INTERESUL NAȚIONAL

Începusem să scriu despre necesitatea unei demisii, eventual de onoare, a guvernului în urma asumării ”legii comasatelor”, lege declarată, surprinzător, neconstituțională, de către controversata C.C.R., însă evenimentele s-au derulat mai repede decât am putut scrie eu. Primul-ministru a anunțat depunerea mandatului guvernului. A urmat apoi tot circul cu primul-ministru interimar, desemnarea primului-ministru, alegerea miniștrilor, programul de guvernare etc. În tot acest vârtej, un lucru mi-a atras atenția în mod deosebit. Invocarea, de către președintele T. Băsescu a interesului național, atunci când, în discursul de nominalizare a noului prim-ministru, ne-a anunțat pe toți că problema demisiei a fost discutată din decembrie cu d-l Emil Boc, dar ”decizia a fost amânată din motive de interes național”.

            Prin urmare, în accepțiunea președintelui, interesul național este ceea ce crede domnia sa că este și în nici un caz altceva.

             Afirmația ne face dovada faptului că demisia primului-ministru și a unor membri ai executivului, este un aranjament care ține de interese obscure, de imagine și de grup, iar momentul producerii efective a evenimentului este ales de satirii politici, funcție de ”interesul național”, sintagmă exprimată aici în accepțiune strict electoral-imagistică. Spun acest lucru, deoarece bănuiam că noțiunea de interes național, incumbă și ceva aspecte care țin de interesul general sau public și exclude cu totul ceea ce poporul înțelege prin ”interesul poartă fesul”. Şi chiar dacă d-l E. Boc declara emfatic la depunerea mandatului că nu se agaţă de putere, toată regia desfăşurată ulterior, nu face altceva decât să ne probeze contrariul.                Eu cred că solicitările Pieței Universității, a altor Piețe aflate în foarte multe localități din țară unde s-a protestat, cât și a cetățenilor care aprobă protestele, deși nu participă direct la ele, esențializate în”jos Boc”, ”jos Băsescu”, ”vrem anticipate, nu comasate”,  reprezintă adevăratul interes național. Mai cred şi că rezolvarea acestor solicitări este singura cale care poate duce la rezolvarea problemei, cu adevărat naționale, exprimată prin nevoia de educație, de sănătate, de demnitate, iar abordarea problemei sub orice alte aspecte,  nu poate duce decât la prelungirea agoniei, a tulburării odinei publice, a amplificării gradului de nemulțumire a populației. Căci ce alteva poate defini motivarea, în continuare, a populației de a-și petrece alte ore, zile și nopți în deja consacratul ”protest al Pieței”, numit de unii şi ”mișcare”, în sensul de mișcare civică? Ce altceva ar trebui să facă cei din coaliție pentru a pune capăt protestelor de stradă dacă tot spun că nu se agață de putere? Ce reprezintă ceea ce au făcut ca răspuns la proteste? Meschinărie, opacitate politică sau sfidare?

            Dar ceea ce facem, sau ce nu facem, NOI?

EDUCAȚIA. O NOUĂ DISCUȚIE.

ESEU

După evaluarea națională a ”prichindeilor” de-a VIII-a și teribilul B.A.C.,ediția a II-a, al teribiliștilor liceeni, realitatea ne impune a discuta despre educație în cu totul alți termeni. Pentru că ceea ce se întâmplă acum, în mod evident efecte ale politicilor aplicate acestui domeniu de activitate, pe care unii îl tratează ca domeniu strategic, nu mai suportă amânare. Acum constatăm că în România a fost posibilă crearea, în timp, a două școli; școala rurală și școala urbană. Acum constatăm raptul dintre acestea, acum constatăm că sute de mii de copii români rămân, într-o formă sau alta, în afara sistemului, acum constatăm că școala română nu beneficiază suficient de grija celor interesați să i-o acorde, părinți, elevi, O.N.G.-uri, dar mai ales oamenii politici.Acum constatăm că multiplele reforme aplicate nu au avut efectele dorite. Dar, cel mai important este faptul că acum constatăm, cu acuitate, cine suferă.

            De aici nevoia, marea nevoie, ca această discuție să fie diferită de toate celelalte, înainte de orice prin gradul înalt de sinceritate cu care ar trebui să abordăm problematicile specifice, de aici marea nevoie de a scurta drumul de la vorbă la faptă, de aici nevoia de a face, cu adevărat, ca educația să fie posibilă la niveluri comparabile cu cele ce-au fost, chiar aici, la noi, iar mai apoi cu ale altora. De aici nevoia ca raportarea la realitate și adevăr să devină fapt concret, care să aibă drept efect ameliorarea, îmbunătățirea și chiar ridicarea la niveluri și standarde superioare a serviciului educațional românesc.

            Pentru aceasta, însă, trebuie să începem cu începutul. Iar acest început poartă numele de curriculă. De aici trebuie să pornim în construcția unui nou sistem, tehnic, bazat pe principii ferme, profesionalism, descentralizat și depolitizat, capabil să dea românilor oameni. Oameni fabuloși, oameni înalt calificați, oameni calificați, dar cu toții, oameni.

            Catastrofa cu care ne confruntăm și care, vrem nu vrem, se materializează în adevărate atingeri ale dreptului fundamental al copilului la educație, determinată, evident, de politici nepotrivite, ce transformă educația românească în câmp experimental, cobaii fiind însă copiii, trebuie eradicată. Iar acest proces este o necesitate ce nu mai trebuie argumentată sau demonstrată. Este deja vizibilă, iar efectele de asemenea. Procesul schimbării sistemului educațional românesc nu trebuie să poarte numele de reformă. Prea s-a demonetizat și prea s-au fălit unii că fac reformă. Și parcă ne poartă ghinion. S-o facem frumos, fără tam-tam-uri stridente, în liniște și confidență, ca orice lucru serios și profund, care cu certitudine va da roade, dar numai s-o facem. Va fi nevoie de curaj și asumare, din partea tuturor părților. Va fi nevoie de înțelepciune bătrânească dar și de istețime jună. Va fi nevoie de viziune dar și de aplicarea unor soluții imediate, impuse de realitate.

            Noul concept trebuie să identifice cu exactitate și să trateze ca atare elementele de  structură, îmbinându-le armonios cu cele de infrastructură, într-un sistem indestructibil și eficient, care să folosească resursele în mod ideal, spre realizarea obiectivului propus, omul. Ce frumos era spus cândva, ”Casa școalelor”! Conceptul de școală era asemuit cu o casă. Dacă privim expresia ca sistem, va trebui să acceptăm că orice casă trainică și frumoasă, reprezentând o structură, trebuie să dispună de o infrastructură adecvată, reprezentată de o temelie pe masură, care să-i confere rezistență și stabilitate. O dată ridicată, resursele alocate pentru a o face funcțională, țin de importanță, priorități și impact socio-istoric.

            Să restaurăm, deci, conceptul de sistem educațional și să facem din el o valoare ”de minte și suflet”.

           

PREȘEDINTELE SUSPENDAT  VS.  EL ÎNSUȘI

            După tămbălăul creat de intervenția ”Europei” în politichia românească, la chemarea confratelui de partid din România, lucrurile, aparent, parcă încep să se liniștească, treabă care, pe noi românii, nu ne liniștește deloc. Încă. De ce?

            Speram ca în această campanie dl. președinte suspendat să se explice în legătură cu marile decizii privind destinul națiunii române, destin care trebuia previzionat prin prisma promisiisiunilor electorale, a programului de guvernare și al reformelor inițiate de coaliția aflată la guvernare, coaliție cu care instituția președinției se susținea reciproc. La putere, evident. Fac referire, după cum intuiți, la explicitarea, în această ”campanie”, a înaltelor rațiuni de stat care au impus poporului român, prin guvernul girat de d-l președinte, legile asumate, tăierea salariilor, impozitarea pensiilor după ce C.C.R. s-a opus tăierii lor, diminuarea ajutoarelor pentru mame,elevi, studenți, lipsa de voință în susținerea reformei educației(2,85%din P.I.B. în loc de 6%), desființarea statului social, de drept, și câte și mai câte. Ar fi fost normal să se explice în legătură cu incidentul cu copilul, cu ”țiganca împuțită”, cu ”găozarul” sau cu ”păsărica”. Ar fi fost și mai normal să se explice în legătură cu afirmația că ne trebuie mai mulți ospătari și tinichigii decât filosofi, sau că învățământul produce numai tâmpiți; majorarea T.V.A., majorarea nivelului de îndatorare, distrugerea a 600.000 locuri de muncă și în sfârșit, dar nu la urmă, explicitarea rațiunilor pentru care nu s-a aplicat legea de majorare a salariilor din învățământ, luarea drepturilor profesionale și sociale ale profesorilor, tentativa de desființare a sindicatelor din educația românească.

            Speram să ne explice rațiunile pentru care a adoptat atitudinea de respingere a Regelui Mihai, neparticiparea la sesiunea Parlamentului la care acesta a fost invitat, de ce nu l-a învestit în funcția de prim-ministru pe d-l Klaus Werner Johannis și l-a preferat pe cel demis de Parlament. Ce este cu dosarul său de poliție politică, dosarul flotei, casa din Mihăileanu, relația cu ”asfaltangiii”, Roșia Montană sau ce l-ar fi determinat pe d-l C.T.Popescu să scrie ”Un interlop politic”. Și nu în ultimul rând ce este cu rezultatele sondajelor de opinie, atitudinea majorității poporului român, părăsirea celor de sub zăpezi, desființarea de școli, spitale, lăsarea bolnavilor fără medicamente.

Toate acestea ar fi trebuit să se constituie într-o tentativă de ”seducere” a electoratului printr-un simulacru de recunoaștere a unei eventuale vinovății sau de asumare a unor eventuale erori de strategie sau tactică politică, chestiuni ce ar fi putut determina gestul istoric, cu degetul la tâmplă, al lui Berlusconi. Sau plimbarea solitară cu capul plecat și coloana îndoită, printre ”marii” europei, care îl ignorau cu desăvârșire, sau despre eșecul Schengen pe care și l-a asumat.

            Aș fi preferat să aud cum gândește domnia sa despre o eventuală strategie de absorbție masivă a fondurilor europene, a dezvoltării agriculturii, a infrastructurii, a împiedicării importurilor masive de alimente, a dezvoltării relațiilor externe în beneficiul românilor. Sau a reformării educației, a sănătății, a dezvoltării economice, înființarea de locuri de muncă. Aș fi vrut să aud o dizertație despre lupta împotriva sărăciei, a subdezvoltării, despre ridicarea nivelului de trai, a alocațiilor bugetare pentru educație, sănătate, siguranță și securitate civică. Despre lupta împotriva evaziunii, a criminalității financiare și economice, a traficului de orice natură, a clanurilor interlope. Despre eforturile de a-i readuce acasă pe românii plecați aiurea pentru o bucată de pâine, sau eforturile de a-i menține ”acasă” pe tinerii capabili de performanță.

            În schimbul tuturor acestora vedem cu toții încrâncenarea cu care președintele (re)suspendat persistă în ceea ce a făcut și până acum: în a învrăjbi, a culpabiliza și a învinovăți pe alții. Nimic din ceea ce s-ar fi putut constitui într-un efort constructiv, de înțelegere, amiabilitate sau, hai s-o zic și eu, coabitare nu am văzut sau auzit, cel puțin până acum.

            Și atunci, dacă ”evoluează  plagiindu-și vorbele și atitudinile din ultimii opt ani de ce l-aș mai menține în cea mai înaltă dregătorie a statului român? Ca să fiu, în continuare, înjurat, măscărit, batjocorit sau rușinat de vorbele și faptele lui? Mai bine, basta!

PUNCT DE VEDERE

Starea de angoasă instalată la nivelul opiniei publice din România indusă de atitudinea dură a Comisiei Europene față de Guvernul României în urma evenimentelor din ultimele săptămâni, pe de o parte, cedarea nevoită a Guvernului și a Parlamentului în fața acestei presiuni, pe de altă parte, se accentuează din ce în ce mai mult, explicațiile tehnice oferite de ”părți”, mult prea complicate pentru ”omul de rând”, nefiind suficient de convingătoare pentru a spulbera sau estompa percepția de ingerință a Europei în trebușoarele noastre. Și este firesc să fie așa, în contextul în care manipularea și mistificarea se ridică la cote tehnico-profesioniste și niveluri politice inimaginabile.                                                                               Dincolo de toate acestea însă, un rol esențial în crearea și menținerea acestei stări de confuzie și contrarietate îi revine chiar C.C.R., care prin modul în care judecă și adoptă, în timp, hotărâri și decizii referitoare la spețe similare, induce percepția faptului că judecă partizan, sau cu dublă măsură sau, mai grav, judecă strâmb.

            Bunăoară, în urmă cu ceva timp, C.C.R., trebuind să se pronunțe pe problema constituționalității legii referendumului pentru demiterea președintelui, suspendat și atunci, a emis o ”constatare” a constituționalității acelei legi, fără a condiționa validarea referendumului de existența vreunui ”prag de prezență la vot” sau ”cvorum” sau oricum s-ar mai putea numi așa ceva. Atunci chestiunea s-a tranșat în liniște mediatico-publică, toată lumea considerând că ceea ce s-a făcut reprezintă o normalitate, din această cauză ”problema” nesuscitând atâtea controverse. Acum, având pe masă același pacient, dar aflat într-o situație total diferită, C.C.R., după o”judecată” profundă, se pronunță, impunând, însă, poporului român un prag de prezență obligatorie la vot de 50%+1 din cetățenii cu drept de vot, pentru ca referendumul de demitere a președintelui suspendat să fie valid.

            De aici starea de suspiciune, indusă de dublul standard și nepredictibilitate, batjocură, eludarea normelor statului de drept, etc. Întrebarea care persistă, este aceeași pentru toți. De ce atunci legea era constituțională iar validarea referendumului s-a făcut fără ”prag de prezență”  sau cvorum, iar acum, referindu-se strict la aceeași speță, soluția de atunci nu mai este valabilă, pragul de prezență fiind, evident, în avantajul președintelui suspendat? În această ipostază mai avem,oare, de-a face cu valori sau norme ale  STATULUI DE DREPT ?                    Asocierea acestei situații cu spectacolul grotesc produs în urmă cu ceva timp în Parlament, la numirea unui membru al C.C.R. și încrâncenarea  cu care s-a dus această luptă pentru politizarea acestei instanțe supreme, ne creează o certitudine, aproape, în legătură cu partizanatul C.C.R., care reprezintă, în fapt,  dovada stâmbei judecăți. Dacă luăm în considerare și ideea că acest proces electoral, numit referendum, trebuia, pentru corectitudine și cinste, să se înscrie în logica regulilor de la alegerea președintelui, adică fără cvorum, cât și a recomandărilor Comisiei de la Veneția în această materie, reaua credință a C.C.R. devine, în ochii populației României, evidentă.  

De aici, imaginea maculată a C.C.R., care în loc să se constituie într-un arbitu imparțial, ce trebuia să țină societatea în stare de echilibru, se identifică cu factori de risc, ce duc la crearea și menținerea stării de încordare socială, angoasă colectivă și nepredictibilitate. Ferească Dumnezeu de alte nenorociri, răbufnind din năduful lui ”așadar, domnule, de ce atunci așa, iar acum exact invers?”

Privită și judecată în această logică, în mintea omului de rând, intervenția Comisiei Europene devine jenantă, iar acest lucru se constituie tot mai accentuat într-o ingerință. Cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană nu a rezolvat această criză ascultând și judecând părerea ambelor părți, ci impunând soluția, în mod evident dezechilibrat, sub argumentul că așa trebuie, din moment ce ”judecata” C.C.R. a dispus astfel.                                                       

REFEREN - DUM, DUM CU IZ DE P.P.E.!

Chestiunea românească a început să penetreze Europa, Europă care, iată, sloboade un baraj de artilerie format din  câteva salve, ca semnal de ajutor la schelălăiturile unei minorități agresive, care încă mai calcă în picioare această națiune, amenințând că dacă nu se respectă nu știu ce reguli, România și românii nu știu ce vor păți. Păi, băi tovarăși, plecarăm de la ruși și venirăm la voi ca la Mecca, iar acum ne tratați tot ca ăia? Data trecută ne-ați făcut trădători pentru că am trecut dincolo, unde apoi ne-ați lăsat voi, cu bună știință, până în ‘89, iar după cum se vede treaba, chiar și acum, când românii vor să se emancipeze de cel căruia, voi, i-ați arătat cu degetul arătător la tâmplă, rotind mâna într-un fel mai mult decât simbolic, jignindu-i grav pe cei pe care tipul îi reprezenta. Că pe la noi e o vorbă:”urât, dar e urâtul nostru!”                   Vedeți-vă de treabă, doamnelor și domnilor vestici că nu prea avem motive să ne dăm speriați de voi. Și asta pentru simplul fapt că nu prea mai avem ce pierde, pentru că Băsescu, sluga voastră bag seamă, ne-a luat tot: demnitate, drepturi, salarii, legi. Deci, ce-o să mai pățim, bre doamnă, Madamme Frau, căci de câteva zile încoace, prin zisele tale, declarații publice, de, mă pui în situația de a mă gândi mai atent la semantica expresiei democrație și la principiile sale de bază. Și ca să fiu mai clar pun în ghilimele, ca să evit plagiatul, textul pe care l-am găsit pe wikipedia: ”Democrația, în traducere, „conducere de către popor”; este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat”. Și dacă dumneavoastră îmi spuneți mie că pe timpul lui Băsescu a fost vorba de voința poporului sau suveranitatea națiunii, respectarea drepturilor omului, limitarea și separația puterilor în stat, egalitate în fața legii, etc., cred că vă aflați într-o gravă eroare. În legătură cu pluripardidismul, trebuie să recunosc, cetățeanul apărat de dumneavoastră a excelat, acceptând, pentru a se menține la putere, o făcătură de partid format din transfugi de la alte partide, grupare care nu a participat la alegeri, dar . . .                             Eu, românul, tocmai din aceste motive îl vreau demis pe președintele suspendat, împotriva căruia am mărșăluit pe străzi și am manifestat zile și luni întregi. Pentru că, după ce l-am pus acolo, individul și-a luat-o în cap, m-a jignit, m-a desconsiderat, mi-a luat drepturile profesionale, sociale și, mai crunt, salariale, de nu-mi mai pot îngriji copiii și părinții, bătrâni, bolnavi, aflați în suferință. A desființat sute de mii de locuri de muncă, a dat o lovitură de stat refuzând voința majorității și repunând în fotoliul de prim – ministru pe cel demis de Parlamentul României, ne-a înjurat, ne-a măscărit, ne-a lovit copiii, ne-a învrăjbit și câte și mai câte, în timp ce, în Germania, cei de la celebrul sindicat I.G.Metall, obțin, în plină criză prin ieșirea în stradă, o majorare salarială de 6%                                                                        Iar dumneavoastră, Madamme Frau, spuneți, că eu, românul, pauperizat, desconsiderat, abuzat, măscărit, tocmai de satirii politici de care vreau să mă lepăd, trebuie să mă manifest, acum, în condițiile create de aceștia în anii în care au fost la putere și au revărsat iarăși  peste mine dictatura și teroarea tipic securistă? Că numai așa este democratic și numai astfel ne vom situa, noi românii, în interiorul valorilor U.E.? Chiar nu vedeți sau nici măcar nu intuiți că sunteți mințiți în modul cel mai ordinar cu putință? Chiar atât de puțin îi cunoașteți pe cei ce-i apărați? Chiar nu vedeți ce circari aveți în față? Nu intuiți că apărându-i pe cei cu care mie mi-e rușine că mă reprezintă, puteți cădea în ridicol știrbind prestigiul și imaginea poporului pe care-l reprezentați? Sau vă asumați toate acestea? Aveți grijă, madamme Frau, poporul român este cum este, dar cel german, după câte-l știu eu, nu va tolera aceste chestii care se pot constitui în ofense, sau diplomatic vorbind, atingeri ale demnității sale. Și nu voi crede niciodată că interesele care v-ar determina la această poziție politică, europeană ce-i drept, dar strict partinică, se pot situa vreodată deasupra demnității poporului pe care-l reprezentați. Așa că, vă propun s-o lăsați moartă, vorba românului, până când spiritul lui latin nu se aprinde prea tare. Deoarece, indiferent de faptul că ”interesul poartă fesul”, atunci când ai pierdut demnitatea nu mai ai ce pierde. Și atenție și la ceilalți vestici, care transmit un mesaj, referitor la aceeași problemă, total diferit de al dumneavoastră. Dar, până la urmă, și aici este vorba tot despre educație.

14 IULIE 2012                  

Războiul românilor cu românii, pe seama românilor.

De mai bine de trei luni, de când puterea executivă a trecut de la coaliția P.D.-L-isto-U.N.P.R.-isto-U.D.M.R.-istă la blocul politic U.S.L.,asistăm la o luptă de o intensitate inimaginabilă între președinție, reprezentată de d-l T. Băsescu, rămasă fără sprijinul politic și așa de strânsură și noua forță instalată la guvernare.Rezultatele alegerilor locale, în loc să mai potolească zelul fără sens al acestei lupte, parcă a pus gaz pe foc. Nu știu dacă președintele a sesizat sau nu starea de sărăcie în care se zbate poporul, care l-a investit prin votul său în această funcție și față de care se presupune a avea ceva obligații, dar ”lupta” sa începe să capete conotații personale, în care sunt angajate prin forța lucrurilor și instituții ale statului, care ar fi trebuit să-și dedice activitățile unei cauze mai nobile, eventual atenuarării efectelor corupției și evaziunii asupra bugetului național. Încercarea de decredibilizare a Guvernului actual, duce, în mod inexorabil, la prelungirea decredibilizării începută de guvernele Boc, sub directa oblăduire a președintelui. Încercarea disperată de a arăta că cei veniți la putere sunt la fel ca ceilalți, este sortită eșecului și nu are nici o șansă de a convinge pe cineva că această afirmație ar putea avea vreun sâmbure de adevăr. Pentru că, spune românul, una-i una și-alta-i alta. Cu alte cuvinte nu cred că cineva, indiferent de nivelul de studii sau I.Q., poate pune semnul egalității între tăierile de salarii, sporuri, ajutoare pentru mame sau oameni suferinzi, desființarea de spitale, școli, etc., sau părăsirea oamenilor sub zăpezi și plagiatul unor lucrări științifice sau nu, într-o scriere a unei teze de doctorat. Diferența dintre cele două aspecte este catastrofală și de naturi diferite, una ținând de politicile unui guvern, iar cealaltă de persoană, una având efecte asupra populației, cealaltă asupra nimănui. Având în vedere toate acestea, cât și faptul că această luptă se duce pe spinarea românului, credem că poporul este îndreptățit să intervină, pentru a explica și impune noi guvernări, noi președinți, care să lucreze și pentru el, așa cum de altfel stă înscris în Constituția României. Dar, despre acel articol, care obligă la luarea de măsuri ce ar trebui să asigure populației un trai decent, nu prea l-am auzit sau văzut pe onorabilul să-l lectureze, eventual scoțând broșura(Constituția) din buzunarul de la spate al pantalonilor. Așadar, pentru ridicarea poporului român și a acestei nații în ochii străinătății și în propriii ochi, în această formulare fiind, evident, vorba despre demnitate și onoare, se impune acțiunea mulțimilor, care să pună capăt o dată pentru totdeauna acestei stări de lucruri, ce nu ajută decât pe cei care au interesul ca aici, la noi, să fie vrajbă. Să vedem, însă, cine își asumă rolul de conducător al mulțimilor și pe cine vor urma acestea. Dacă vreun politician, mare sau mic, s-ar gândi la așa ceva, cred că problema ar avea o minimă șansă spre a fi rezolvată. Dar așa . . . Și până la urmă, dacă stăm strâmb și judecăm drept și aici este vorba tot despre educație.

            01 IULIE 2012                                                 TUDOR SPIRIDON

                 ZIMNICEA                               Secretar General F.S.I.”SPIRU HARET”