FUZIUNEA  F.S.I ”SPIRU HARET” -  F.EN

 

Joi 24 Ianuarie 2013, când s-a sărbătorit împlinirea a 154 de ani de la unirea Principatelor Române, cunoscută și sub denumirea de ”mica unire”, în viața sindicatelor din educația românească s-a produs un eveniment memorabil, fuziunea F.S.I. ”SPIRU HARET” și F.E.N.

            În urma unui proces îndelungat de negociere, întrerupt și reluat de câteva ori, îndepărtând suspiciunile, egoismele și tot ceea ce le-a despărțit ani de zile, cele două entități sindicale au ajuns la un acord comun, sintetizat într-un act intitulat ”PROTOCOL DE FUZIUNE”, în al cărui preambul se arată:

”Conducerile FEDERAȚIEI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT „SPIRU HARET” şi FEDERAȚIEI EDUCAȚIEI NAȚIONALE,

Ca urmare a unor analize privitoare la situația actuală a salariaților din sistemul național de învățământ și a organizațiilor sindicale ale acestora,

Ținând cont de cerința membrilor de sindicat privind unitatea de acțiune și chiar unificarea mișcării sindicale din învățământ,

Propun fuziunea celor două federații, în baza prezentului PROTOCOL, convenit de comun acord, astfel:

Art. 1. Federația Sindicatelor din Învățământ „SPIRU HARET” și Federația Educației Naționale fuzionează sub denumirea: FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET”.

Desfășurate sub auspiciile mărețului eveniment al Unirii Principatelor, lucrările Conferinței Naționale Extraordinare ale celor două federații sindicale, au consfințit prin votul celor 179 de delegați prezenți(dintr-un număr total de 197 delegați), voința celor peste 80.000 de membri de sidicat, angajați ai sistemului educațional românesc: UNIREA.

Prezenți la lucrări, Ministrul Educației Naționale, domnul prof. univ. dr. Remus Pricopie, Ministrul Delegat pentru Dialog Social, doamna ing. Adriana Doina Pană, Ministrul Secretar de Stat pentru problemele Învățământului Preuniversitar, domnul prof. Stelian Fedorca, Inspectorul Școlar General al Municipiului București, domnul prof. dr. Constantin Trăistaru și doamna Inspector Conona Petrescu, au exprimat satisfacția față de evenimentul care se petrecea, dar și speranța că împreună, printr-un dialog permamnent, care să aducă la  așa-zisa ”masă verde” opiniile și propunerile a cât mai multor oameni ai școlii, sistemul educațional românesc va deveni mai funcțional, mai fluent, mai eficient și mai acceptat. S-a evocat personalitatea și opera lui Spiru Haret, spirit sub autoritatea căruia trebuie parcurși  pașii pentru ca învățământul să fie ceea ce trebuie: serviciu pentru învățătura de carte a poporului român, în slujba poporului român.

Domnii profesori George Isvoranu și Dumitru Chilom, foști președinți ai F.S.I. ”SPIRU HARET”, și-au expus, cu lacrimi în ochi, regretul de a fi ieșit din viața sindicală, sub inexorabila presiune a scurgerii timpului, cu puțin înaintea producerii evenimentului. S-a ținut un moment de reculegere în memoria celui care a fost prof. Corneliu Gheorghe Caranica, primul președinte ales al F.S.I.”SPIRU HARET” și s-au exprimat regrete pentru că, din motive cu totul obiective, la acest eveniment important nu au putut participa domnii Cătălin Croitoru și Constantin Ciosu, președinți ai F.E.N. Tuturor li s-au conferit plachete prin care se recunoaște aportul și contribuția adusă de ei la mișcarea sindicală din învățământ, cât și la mișcarea sindicală în general.

În acordurile horei unirii, cântată la unison de cei 179 de delegați, prof. Marius Ovidiu Nistor, președintele F.S.E.”SPIRU HARET”, mulțumind în primul rând membrilor de sindicat pentru mandatul încredințat delegaților, mulțumind invitaților care au onorat cu prezența lor memorabilul eveniment al vieții sindicale din educația românească, declară închise lucrările Conferinței Naționale Extraordinare de fuziune a F.S.I. ”SPIRU HARET” ȘI F.E.N. și urează viață lungă noii organizații sindicale, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE ”SPIRU HARET”.

Și așa cum marele eveniment de le 24 Ianuarie 1859 a rămas în conștiința românilor sub denumirea de ”mica unire”, sperăm ca, tot ceea ce s-a petrecut acum, să rămână în conștiința colectivă a sindicaliștilor din învățământ, sub denumirea de ”mica unire sindicală”.

 

26 Ianuarie 2013                                                   

 

 

 

 

 

 

 

 

SCRISOARE    DESCHISĂ

 

 

 

Domnule Prim - Ministru,

 

După evaluarea națională a ”prichindeilor” de-a VIII-a și a teribiliștilor liceeni din anul 2012, realitatea ne impune a discuta despre educație în cu totul alți termeni. Pentru că ceea ce s-a întâmplat acum, reprezintă în mod evident efecte ale politicilor aplicate acestui domeniu de activitate, pe care unii îl tratează ca domeniu strategic, iar discuția amintită nu mai suportă amânare.

Am constatat cu acest prilej că în România a fost posibilă crearea, în timp, a două școli -  școala rurală și școala urbană. Am constatat raptul dintre acestea. Mai constatăm că sute de mii de copii români rămân, într-o formă sau alta, în afara sistemului educațional prin abandon școlar, că școala română, ca instituție, nu beneficiază suficient de grija celor interesați să i-o acorde, părinți, elevi, O.N.G.-uri, dar mai ales oameni politici și tot acum constatăm că multiplele reforme aplicate nu au avut efectele dorite. Dar, cel mai important este faptul că acum constatăm, cu acuitate, cine suferă.

            De aici nevoia, marea nevoie, ca această discuție să fie diferită de toate celelalte, înainte de orice prin gradul înalt de sinceritate cu care ar trebui să abordăm problematicile specifice, de aici marea nevoie de a scurta drumul de la vorbă la faptă, de aici nevoia de a face, cu adevărat, ca educația să fie posibilă la niveluri comparabile cu cele ce-au fost, chiar aici, la noi, iar mai apoi cu ale altora. De aici nevoia ca raportarea la realitate și adevăr să devină fapt concret, care să aibă drept efect ameliorarea, îmbunătățirea și chiar ridicarea la niveluri și standarde superioare a serviciului educațional românesc.

            Catastrofa cu care ne confruntăm și care, vrem nu vrem, se materializează în adevărate atingeri ale dreptului fundamental al copilului la educație, determinată, evident, de politici nepotrivite, ce transformă educația românească în câmp experimental, cobaii fiind copiii, trebuie eradicată. Iar acest proces este o necesitate ce nu mai trebuie argumentat sau demonstrat. Este deja vizibil, iar efectele de asemenea.                                                                                                             Procesul schimbării sistemului educațional românesc nu ar trebui să poarte numele de reformă. Prea s-a demonetizat și prea s-au fălit unii că fac reformă. Și parcă ne poartă ghinion. S-o facem frumos, fără tam-tam-uri stridente, în liniște și confidență, ca orice lucru serios și profund, care cu certitudine va da roade, dar numai s-o facem. Va fi nevoie de curaj și asumare, din partea tuturor părților. Va fi nevoie de înțelepciune bătrânească dar și de elan și istețime jună. Va fi nevoie de viziune, de aplicarea unor soluții imediate, impuse de realitate, dar și de înțelepciune, pentru a păstra la temelia noului tradițiile și valorile.    Noul concept trebuie să identifice cu exactitate și să trateze ca atare elementele de  structură, îmbinându-le armonios cu cele de infrastructură, într-un sistem indestructibil și eficient, care să folosească resursele în mod rațional, spre realizarea obiectivului propus, omul, cetățeanul. Ce frumos era spus cândva, ”Casa școalelor”! Conceptul de școală avea o casă. Dacă privim expresia casă, ca sistem, va trebui să acceptăm că orice casă trainică și frumoasă, reprezentând o structură, trebuie să dispună de o infrastructură adecvată, reprezentată de o temelie pe masură, care să-i confere rezistență și stabilitate. O dată ridicată, resursele alocate pentru a o face funcțională, țin de necesitate, importanță, priorități și impact socio-istoric.

            Să restaurăm, deci, conceptul de sistem educațional și să facem din el o valoare ”de minte și suflet”.

           

            De aceea, pentru a schimba școala românească, vă solicităm,  Domnule Prim - Ministru

                        Finanţaţi programul şcoală după şcoală                                                                       

Suntem cu toţii îngrijoraţi de rezultatele elevilor români, la testările internaționale, (de tip PISA, PIRLS, TIMSS), la examenele naţionale, (testarea națională, BAC), dar și mai îngrijorătoare rămâne integrarea lor socio-profesională și din această cauză, tot cu toții, dorim o schimbare reală în sistemul educațional românesc, schimbare care să aibă drept efect succesul școlar și pe cale de consecință integrarea socio-profesională eficientă a absolvenților.

Învățarea, însă, este un proces psihic, realizat pe baza studiului individual, ce ar trebui realizat în așa-zisul ”timp de învățare” al elevului și fără de care principiul didactic al însușirii temeinice a cunoștințelor rămâne un simplu deziderat.

În România însă, elevul rămâne total nesupravegheat, în timpul care ar trebui să-l afecteze actului primordial al procesului de învățare, studiul individual, adică între momentul plecării de la școală și momentul sosirii părinților de la muncă. Factorii educaționali cei mai importanți, școala și familia, nu pot spune ce face copilul în tot acest interval de timp. În țări cu tradiție și grijă pentru copil, părinții aduc copilul la școală când începe programul de școală al acestuia și îl iau când termină ei programul lor de lucru, responsabilitatea școlii privitoare la copil, încetând o dată cu acest moment.  Astfel, după timpul de predare a noilor cunoștințe, școala asigură copilului condiții în vederea pregătirii pentru a doua zi, iar o dată cu plecarea de la școală împreună cu părinții săi, el intră, practic, în spațiul de timp cunoscut sub numele de ”timp liber”.

Avantajele proiectului:

1.Având în vedere procesul de supraveghere permanentă a copilului, este asigurată integritatea fizică, psihică și afectivă a acestuia.

2.Pregătirea pentru a doua zi efectuându-se, prin studiu individual, sub îndrumare calificată, calitatea învățării, în sensul cantității, calității și însușirii temeinice a cunoștințelor, poate face ca rezultatele obținute să fie mult superioare, succesul școlar fiind, astfel, asigurat.              

3.Fiind obișnuit ca zilnic să depună acest efort, de studiu individual, în timp, acest lucru se transformă,  în deprindere(competență) și pe cale de consecință, conceptul de învățare pe tot parcursul vieții are, astfel, șanse reale de materializare practică.

 

                                                  NOTA DE FUNDAMENTARE

 Succesul școlar este asigurat, în fapt, prin calitatea învățării, definită de cantitatea, calitatea și temeinicia cunoștințelor asimilate de copil, calitate materializată, inițial, în rezultatele obținute la evaluările naționale și internaționale, iar în final, în ocuparea locului de muncă pe care și l-a dorit și pentru care s-a pregătit. În scopul asigurării premizelor unei învățări de calitate, singura ce poate garanta formarea de competențe, se impune crearea unor condiții specifice pentru ca elementul primordial al învățării, fără de care aceasta devine iluzorie, studiul individual, să fie efectuat zilnic, sistematic și continuu.

 Pe această bază, prin repetare, se formează deprinderea de a învăța permanent, de a asocia noile cunoștințe asimilate cu ceea ce s-a învățat deja, iar de aici și până la o construcție originală, izvorâtă din propria forță creativă a copilului, nemaifiind decât un pas.                               

Studiul individual reprezintă condiția sine qua non pentru ca procesul de învățare să fie unul real, temeinic, pe care să se sprijine, apoi, competențele profesionale, definitorii pentru inserția profesională și înaintarea în carieră.  Extrapolând discuția privitoare la ”deficitele” socio-economice ale familiei la nivelul întregii societăți și analizând situația din punctul de vedere al transpunerii în realitatea învățării (școală-familie-copil) a principiilor procesului de învățământ, cunoscute și sub denumirea de ”principii didactice”, constatăm, fără dificultate , că în fapt, ele nu pot fi operaționale, în condițiile actuale ale școlii din România. Iar, în aceste condiții nu putem vorbi de învățare, ca suport al succesului școlar, în sensul formării competențelor profesionale și al inserției socio-profesionale a absolvenților.

Astfel, în condițiile economico-sociale din țara noastră, drepturi și obligații importante ale familiei(părinților), dispuse de Codul Civil, cât și ale instituției școlii, dispuse de legea educației, nu pot fi exercitate, perdantul esențial fiind copilul.  Facem referire aici la procesul de supraveghere a copilului, drept și obligație a părinților, înscrise în dispozițiile art. 493 al noului Cod Civil, dar și a altor obligații înscrise la  Cap.II, Drepturille și îndatoririle părintești [ art 488, Îndatoririle specifice, (alin.(2), În acest scop, părinţii sunt obligaţi: . . .  c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului)]. 

            Nu știm dacă nerespectarea acestor obligații ar putea atrage sancțiuni aplicabile familiei (părinților), sau școlii, cert rămânând faptul că cel supus pericolelor generate de fenomenul de nesupraveghere, este copilul român. 

            Unul din efectele actului de nesupraveghere permanentă a copilului, îl reprezintă indiscutabil, insuccesul școlar, relevat cel mai dureros de rezultatele slabe obținute de elevii români la evaluările naționale(finalul clasei a VIII-a și BAC) și internaționale(PISA, TIMSS, PIRLS).

 Cel mai aspru și mai grav insucces, însă, îl reprezintă, în mod categoric, inserția socio-profesională precară a tinerilor absolvenți, care în urma absolvirii liceului sau a unei facultăți de profil, se văd obligați să se adreseze direct serviciilor de șomaj.

 Este necesar a arăta că unul din momentele importante din ciclul diurn al copilului, în care acesta rămâne total nesupravegheat, este reprezentat de timpul de când copilul pleacă de la școală până când părinții săi ajung la domiciliu după terminarea programului lor de lucru sau de căutare a unui loc de muncă. Acesta este, în fapt, ”timpul de învățare”, timpul în care copilul ar trebui să se pregătească, prin studiu individual, pentru programul pe care îl va avea la școală în ziua următoare. Însă, în foarte multe cazuri, iar examenul de BAC ne poate releva procentul, copiii văzându-se singuri, nu urmează programul de studiu individual, ci sunt atrași în diferite alte ”activități”, ale unor ”grupuri”, numite adeseori anturaje, ignorând cu desăvârșire ceea ce în mod normal ar trebui să facă.

Cauzele acestui fenomen sunt cunoscute, dar nu se face nimic pentru ca ele să fie înlăturate și o dată cu ele și efectele.

 De aceea, o schimbare în bine, cu adevărat reală a sistemului educațional românesc nu poate fi concepută cu ignorarea Programului ”Școală după școală”, iar acesta ar trebui înscris, ca punct distinct, în programul general de reformare al educației din România, prin intermediul lui putându-se remedia efectele de nesupraveghere ale copilului.  Finanțarea acestui program de la bugetul de stat se impune, iar aceasta ar compensa, astfel, starea socială precară a familiei românești, ce nu poate oferi copilului prea multe, inclusiv resursele necesare instrucției și educației lui, reducând astfel substanțial fenomenul de abandon școlar generat de gradul înalt de sărăcie existent, fenomenul insuccesului școlar generat de nesupravegherea copilului și pe cale de consecință eficientizând procesul de inserție socio-profesională a absolvenților.                                                

Cunoaștem constrângerile financiare manifeste ce bântuie prin vistieria națională, dar considerăm, totuși, că fiind vorba despre copil, despre asigurarea accesului său la drepturile sale fundamentale, în speța de față dreptul la educație, nici un efort nu poate fi prea mare. Avem convingerea că aici fiind vorba despre un interes direct al copilului și despre ceea ce legislația românească numește ”INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI” , dar și al părinților și al societății în general, ar trebui să ne decidem în acest sens și să ne asumăm finanțarea programului ”școală după școală”

În cuvântul scris de M.S. Regele Mihai în cărțile de oaspeți de la Senat si Camera Deputaților cu ocazia rostirii discursului său în fața camerelor reunite ale Parlamentului României se arată:”Nu văd România de astăzi, ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, iar în discursul său spunea:  „Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii”

            Nu știu dacă îmi este permis să comentez cuvintele Majestății Sale, dar dacă privim lucrurile din același punct de vedere, finanțarea programului ”școală după școală” ar putea fi privită ca o obligație ce ne revine față de creditorii noștri, copiii.                                

Și pentru că nu atrecut prea mult timp de la momentul împlinirii unui veac de la dispariția marelui reformator Spiru Haret, întrebarea care mă frământă nu poate fi decât aceasta: oare, ce ar fi făcut acest mare român, dacă se confrunta cu această problemă?