100.000 de copii în afara școlii

 

 

“Ne gândim la clasa digitală, dar nu ne gândim la cei 100.000 de copii sau persoane cuprinse între 6 ani şi 16 ani care nu sunt în şcoală, deşi ar trebui să fie”
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei                                                                                     BuzzNews(Cluj)  26 martie 2013 – Declarația zilei

            Ministrul Educației Naționale, domnul prof. univ. dr. Remus Pricopie, ne relevă un fapt deosebit de grav. În România, 100.000 de copii nu frecventează școala. Ce ar însemna ca toți acești copii să fie integrați în sistemul educațional?                                                                                      5000 de clase a 20 elevi fiecare, sau 200 de școli a 25 de clase fiecare. Nu știu dacă aceste repere sunt relevante, dar spuse altfel, ele înseamnă 2382 de copii din fiecare județ + municipiul București, care nu sunt în evidențele școlii.                                                                                                                Mult, puțin?                                                                                                                                    Arătam într-o pilulă (amară) publicată anterior și intitulată <> că, în conformitate cu unele știri, școala a pierdut până în 2011, inclusiv, aproape 73% din unitățile de învățământ ce funcționau în 1990.                                                                                              Scandalos sau nu, aceasta este realitatea cruntă cu care ne confruntăm.                                                                                                                                                                 Pe de altă parte, alte știri, bazate pe date statistice, ne relevă faptul că 24.365 de dascăli au iesit din sistemul educational in perioada 2006 – 2010, restul, de până la 25.000, ieșind, sau fiind dați afară, în ultimii ani.                                                                                                                                          Toate aceste cifre, reci sau fierbinți, interpretate coroborat sau nu, ne dau fiori. Pentru că ele ne relevă un tablou general al școlii românești mai mult decât îngrijorător, care ar trebui să ne pună serios pe gânduri, în legătură cu câteva probleme ce privesc infrastructura, beneficarii și personalul școlii.                                                                                                                                                        Și dacă toate acestea au niște cauze, o reformă autentică ar trebui să privească, prioritar, identificarea și înlăturarea lor, indiferent cum se numesc, pentru a elimina astfel aceste efecte de-a dreptul distructive pentru educația și societatea românească.În același timp, sunt sigur, Domnule Ministru, că se poate face și clasa digitală.                                                                                                                    Faptul că astfel de manifestări negative sunt recunoscute cu atâta franchețe, îmi dă curaj, iar această recunoaștere, trebuie să mărturisesc, reprezintă un lucru lăudabil ce ne poate face să credem că, mai devreme sau mai târziu, aceste probleme vor fi rezolvate sau atenuate, în beneficiul tuturor și al societății, în general.

 

 

            27 Martie 2013           

Scandalul bentiței

 

 

15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretudindeni, prilejuiește manifestări dintre cele mai felurite ale cetățenilor români de etnie maghiară, manifestări desfășurate întotdeauna pașnic și privite cu îngăduință și chiar simpatie de majoritarii români, chiar dacă uneori s-a mai ”sărit calul”. Anul acesta, însă, sub impactul presiunilor pe tema autonomiei teritoriale a ținutului secuiesc, a arborării drapelului acestuia pe clădirile autorităților statului român și exportul acestor practici în Ungaria, a tensiunilor diplomatice generate de această situație și de altele mai vechi, o româncuță a hotărât că aceleași drepturi,de a purta simbolurile naționale, le au și românii, chiar dacă în unele zone geografice se află în minoritate față de etnicii maghiari. Drept urmare, s-a prezentat la cursurile școlii în care învață, purtând o bentiță tricoloră pe cap.

Scandal! Ofensă!?  Cum de a îndrăznit!? Se propune sancționarea ei disciplinară, iar diriginta i-a smuls bentița de pe cap. Numai că, tărășenia a ajuns subiect de presă la nivel național, televiziunile preluând evenimentul și mediatizându-l cum știu numai ele s-o facă. Foarte bine. Pentru că până la urmă, se pare că, totul ”s-a stins” tot așa de repede cum a început, chiar dacă în unele comunități, inclusiv cea a elevilor, s-au înregistrat susțineri publice energice ale tinerei Sabina.

Și totuși, unele întrebări ce privesc această problemă rămân fără răspuns. Cum de s-a putut întâmpla așa ceva? Ce se întâmplă în școlile din aceste zone? Ce se petrece acolo unde minoritarii sunt majoritari? Este vorba de o simplă lipsă de comunicare sau lucrurile au luat o turnură ce nu ar mai trebui admisă de autoritățile române? Toate acestea rămân teme de reflecție, mai ales acum în epoca integrării europene, care, se pare, poate ceda din cauza ”belicozității” cu care unii tratează o simplă bentiță, iar mai apoi cer ca problema să fie tratată cu toleranță și înțelepciune. Păcat! Pentru că de toleranță și înțelepciune trebuia să se vorbească înainte de producerea ”evenimentului” . Mai ales în mediul educațional.

 

24.Martie 2013

O falsă dilemă

 

 

Domnul Victor Ponta, primul ministru al României, a ieșit mai deunăzi și a anunțat un lucru extraordinar, după părerea mea. Programul ”laptele și cornul” va fi transformat în programul ”Școală după școală”.

Imediat au pornit la asalt, documentați sau nu, comentatori, părinți, interpreți, cu sau fără legătură cu școala, care au întors problema pe toate fețele, până când aceasta și-a pierdut, în vorbăria goală, substanța, transformând un lucru necesar, evident și simplu într-o dilemă națională de tip hamletian. A fi sau a nu fi!                                                                                                                                                              Falsă dilemă. Pentru că valoarea acestei transformări nu constă doar în a asigura unor categorii de copii subzistența, ci, mai ales, în degrevarea familiei de obligația de supraveghere permanentă a copilului minor, ce-i revine prin dispozițiile Codului Civil, obligație pe care nu și-o poate îndeplini și preluarea, parțială, a acesteia de către școală. Școală care dispune de spații, bază materială, dar mai ales de personal calificat. Că nu peste tot aceste condiții sunt la standarde înalte, este foarte adevărat, dar aici Domnul Prim Ministru a înțeles foarte bine esența acestui program, aceea că timpul copilului, situat în spațiul dintre plecarea lui de la școală și sosirea părinților de la muncă, sau de la căutarea unui loc de muncă, este un timp extrem de periculos. Și asta deoarece în aceste câteva ore copilul devine ”invizibil”, în sensul că nimeni, nici școala și nici familia, nu știe ce face acesta. Doar rezultatele la evaluările naționale ne pot oferi o imagine asupra modului în care elevul ”exploatează” acest timp, dacă, bineînțeles, avem intenția de a face o evaluare obiectivă din care putem extrage concluzii de valoare.

Judecând lucrurile în această ”filosofie”, transformarea programului ”laptele și cornul” în programul ”școală după școală” este, pentru familia și elevul român, o necesitate, a cărei punere în operă nu mai poate fi amânată, câștigurile prin această minimă investiție putând fi uriașe: siguranța și securitatea copilului, combaterea consumului de substanțe interzise, acces mai larg la învățătura de carte, la programe educaționale, formare profesională, etc.

Parafrazând spusele unui celebru astronaut, pot spune despre această transformare, că ea reprezintă un pas mic pentru guvern, dar un pas uriaș pentru școala românească.

Să fie într-un ceas bun!

 

23 Martie 2013