ALTFEL DESPRE 6% DIN P.I.B.

Obligația legală de a aloca învățământului românesc minimumul dispus de legea educației fiind din nou amânată, pentru a se ”drege busuiocul” a început, deja, ”corul bocitoarelor”, care se exprimă într-o campanie de ”intoxicare” a opiniei publice, unde găsim, în continuare, aprecieri dintre cele mai jignitoare și defăimătoare la adresa profesorilor, care lucrând într-un sistem nefinanțat, deci fără nicio posibilitate de a performa, sunt desconsiderați aprioric și aruncați în derizoriu de toți cei care au, sau nu, cunoștință despre faptul că cea mai grea muncă este munca cu omul.

Ce amenzi riscă profesorii dacă pun copiii la colț, sau dacă ”îi umilesc”, ce pot păți dacă sunt ”găsiți” corupți, . . , ce sancțiuni pot primi dacă nu întocmesc maldărele de hărtii cerute inutil ”de sus”, sau dacă nu vin la școală pentru că nu li s-au plătit salariile, sau pentru că nu li s-a decontat naveta, sau pentru că nu li s-au echivalat competențele, sau dacă nu stau toată ziua în școală pentru a asigura norma de muncă de opt ore – cur, sau pentru că nu au cu ce să muncească, sau pentru că lucrează cu grupe/clase de elevi supradimensionate, sau pentru că munca lor este recompensată nu cu salariu, ci cu ajutor social, sau pentru că nu primesc nimic pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau toxice și nici pentru orele suplimentare, sau pentru că li s-au luat și nu li s-au mai dat drepturi bănești, sau pentru că sunt amânați la plata drepturilor câștigate în instanțe, sau pentru că li se fură proprietatea intelectuală cu camere de luat vederi montate ilegal în sălile de curs/activități, sau pentru că întrețin curățenia în locul îngrijitorilor ale căror posturi s-au blocat, sau pentru că li se accidentează copiii pentru că ei nu pot fi în două locuri în același timp, sau pentru că primarii îi umilesc, sau pentru că elevii îi batjocoresc, iar părinții îi admonestează, sau pentru că nu promovează pentru că nu învață, pentru că nu vor să învețe și nici nu știu să învețe, sau pentru că elevii nu au cei șapte ani de acasă,. . . , sau pentru că . . .etc.

Nu știu dacă în înșiruirea mea am cuprins întreg ”repertoriul”, și sunt convins că nu, dar este suficient ca să probeze faptul că asaltul împotriva școlii se duce. Și se duce, iar și iar, prin lupta împotriva oamenilor ce muncesc aici, oameni pregătiți la același nivel și la fel de bine, cu cei din finanțe, bănci, justiție, politică, etc., domenii bugetare și ele, dar, după cum se vede treaba, mai bugetare decât altele, chiar dacă nu sunt priorități naționale. Și se duce împotriva oamenilor, pentru că infrastructura (clădirile și dotările), fie s-a prăbușit și nu mai poate vorbi, fie că nu este ”suflet”și deci ”nu are gură să vorbească”, fie doar și pentru că de-abia mai existând  nu mai are putere să vorbească, fie că a sucombat(de moarte bună, provocată sau retrocedată) și nu mai există de loc.

Este vorba, cumva, aici despre finanțare, este vorba aici despre a asigura resursa esențială a bunei funcționări a sistemului educațional? Aparent, nu, dar aici este vorba și despre ceva mult mai grav și anume despre încercarea de a se frânge personalitatea profesorului, de a-l îngenunchea și de a-l stăpâni, prin teroarea indusă și prin aceasta de a-l lipsi de libertatea lui la liberă expresie, de libertatea lui la liberă gândire, dar și faptă, în consonanță cu convingerile lui de om liber. Este necesar cuiva acest lucru? Nu știm dacă da sau ba.                                                                                                                                           Spiru Haret, însă, afirmând că misiunea esențială a școlii este aceea de a face din copii adevărați cetățeni, teoretic, ar fi posibil ca cineva să vrea anumiți cetățeni, iar din această perspectivă ar fi posibil ca scenariul descris anterior să fie, ferească Dumnezeu, unul autentic, în sensul că anumiți cetățeni pot fi formați numai de anumiți profesori.                                                                                                                                               Deocamdată nu avem nicio dovadă. Nici măcar a faptului că cineva s-ar constitui în  dirijor al ”corului bocitoarelor”. Dar vocile pe care acesta ”cântă”, prea sunt bine armonizate.        Dar, să nu uităm, niciodată, că întâmplarea, uneori mai consistent,  face parte din viață. Iar aici speranța noastră ar fi aceea că ”armonia” corală despre care vorbeam, să fie doar o întâmplare.

24 nov. 2013   

Epopeea lui ”minim 6%” din P.I.B., continuă!

Campania F. S. E.”SPIRU HARET”, desfășurată sub deviza ”APEL PENTRU EDUCAȚIE, APEL PENTRU ROMÂNIA”, scoate din nou ”la rampă” problemele cu care se confruntă unul dintre cele mai importante sisteme ale oricărei națiuni, sistemul educațional, care, iată, în România, încă se zbate în ”chinurile facerii”. Factorul politic, factor decident în privința reformării reale a României, încă ”bâjbîie” în luarea deciziei fundamentale privind alocarea resurselor necesare singurului domeniu strategic în această privință, EDUCAȚIA.                                                                                                                                                   Deși declarativ toată lumea recunoaște importanța de netăgăduit a școlii în schimbarea condiției umane și naționale, atunci când trebuie să se treacă ”la fapte” - adoptarea bugetului -  aceiași oameni, cu putere de decizie, ezită să transforme vorbele în fapte cedând, iarăși și iarăși.                                                                      F.S.E.”SPIRU HARET”, consecventă cu ea însăși, prin acțiunile sale din cadrul campaniei declanșată în ajunul Zilei Mondiale a Educatorului, 3 octombrie 2013, încearcă să determine ”voința zeilor” să pună, o dată pentru totdeauna, pilonul de rezistență al dezvoltării și progresului României, finanțarea educației la un nivel realist, european, dispus chiar de legea educației, min. 6% din P.I.B.      În această sforțare a mobilizat toate sindicatele județene afiliate, în acțiuni de conștientizare a opiniei publice, a clasei politice, a altor categorii de oameni, asupra elementului esențial în mersul înainte al reformei, inclusiv cea socială, finanțarea educației.                                                                                                                 F.S.E.”SPIRU HARET” consideră că de aici pleacă totul: infrastructură, dotări, pregătirea superioară a specialiștilor, salarizarea lor, etc., elemente care ar trebui să se manifeste în contextul existențial al câtorva principii fundamentale: depolitizarea sistemului, debirocratizarea și nu în ultimul rând o lege nouă, a unei educații noi care să contribuie efectiv la transformarea învățământului în factor de progres și dezvoltare, așa cum, de altfel, se constată că s-a întâmplat cu toate națiunile care acum sunt considerate puternice.                         În acest scop, convocarea comisiilor de dialog social de la toate nivelurile, pichetările, dezbaterile sub forma  meselor rotunde, discuții cu responsabili de rang înalt din domeniul educației, întâlnirile cu parlamentari, încercarea de atragere în acțiunile sale a reprezentanților părinților, studenților, etc., reprezintă mijloacele ”de luptă” din cadrul campaniei ”APEL PENTRU EDUCAȚIE, APEL PENTRU ROMÂNIA”, apel adresat tuturor românilor de a-și făuri destinul și viitorul prin educație.                                                     Nu știm dacă în acest an, 2013, bugetul României va fi ”agrementat” cu acest ”min. 6% din P.I.B.”, adevărată golgotă și epopee  a educației românești, dar Guvernul ar trebui ”să dea un semn” printr-o alocație superioară anilor anteriori și printr-o  perspectivă predictibilă, dar mai ales credibilă. Spun aceasta, deoarece, în accepțiunea mea, o asemenea gândire și faptă, s-ar putea constitui într-o percepție a punctului zero al cerinței esențiale a societății românești, reforma clasei politice, reformă care trebuie să pornească de la faptul că fiecare român, conștient sau nu, știind sau neștiind, simte, undeva în  străfundul ființei sale ”substanța” spuselor lui L. Blaga:                                                                                                                <<Nimicul zăcea-n agonie,                                                                                                                    când singur plutea-n întuneric.                                                                                                                        Și dat-a un semn Nepătrunsul:                                                                                                                    "Să fie lumină!">> 

Căci, ce altceva se simte în solitar, sau în solidar, fiecare român, sărăcit, amăgit, împilat  și trădat de atâta amar de vreme, decât un nimic?                                                                                                             Căci ce altceva, decât nimic, se poate simți această țară jefuită, vândută, trădată și singură, care trebuie să dea adevărate bătălii pentru a tânji că va urma normalul?                                                                                      Și dacă românul ar simți că guvernantul guvernează și pentru el, măcar un pic, n-ar fi aceasta o adevărată lumină? Doamne, ce emulație va fi la vot!

Dar pentru asta ne trebuie EDUCAȚIE!

Până atunci, deocamdată doar profesorii, continuă ”lupta”, mergând înainte cu acțiunile din cadrul ”APEL PENTRU EDUCAȚIE, APEL PENTRU ROMÂNIA!”

                                                                                              Succes!

2 nov. 2013