O BIZARERIE.  C.C.R. CERE RESPECT !

 

În cursul zilei de ieri, 23 august 2012, fluxurile de știri au relevat opiniei publice o atitudine bizară a unora dintre membrii C.C.R., aceștia reclamând presiuni ce s-ar exercita asupra lor și prin asta lipsa de respect arătată, astfel, de către cei care ”presează”. Lumea, auzind, clatină din cap a mirare, nevenindu-i să creadă că așa ceva se poate întâmpla, după ce domniile lor s-au pronunțat asupra caracterului referendumului, eventuale ”presiuni” fiind de înțeles a se exercita înainte ca aceasta să se întâmple.

În legătură cu respectul, este de discutat, cunoscut fiind faptul că pentru a fi respectat, trebuie la rândul tău să respecți. Ori, judecând lucrurile din această perspectivă, se pare că membrilor C.C.R. care reclamă lipsa de respect față de ei, le scapă ceva, tot așa cum le-a scăpat multe în episodul referendumului. Respectul nu se cere, nu se impune. El se câștigă.

Dubla măsură și jocul vizibil părtinitor, început o dată cu introducerea cvorumului în regulile referendumului, în pofida recomandărilor internaționale, finalizat cu ignorarea totală a legislației comunitare în materie de liste electorale și concretizat în decizia, injustă și antinațională pronunțată, a dus în mod inexorabil la pierderea respectului C.C.R. în fața milioanelor de români care au votat.                                                                                                  Declarațiile confuze, agramate, hilare, inepte și ininteligibile făcute în fața camerelor de luat vederi de către unii judecători ai C.C.R., în această perioadă, au dus și ele la același rezultat; defăimarea și pierderea autorității profesionale a acestora.                                       Dezvăluirile presei, ulterioare pronunțării sentinței privind referendumul, au făcut și ele ca ceea ce mai rămăsese să fie spulberat: probitatea morală.

În aceste condiții, instituția C.C.R., prin persoanele puse să o reprezinte, în loc să ne ofere imaginea unei adevărate autorități în materie de justiție, ne-a făcut dovada că, în fapt, este o cloacă ce nu ar fi putut niciodată să pronunțe un verdict corect și care pierzând probitatea profesională, probitatea morală și respectul cetățenilor nu mai poate exista. Și trebuie desființată.

În fapt, coroborând ceea ce s-a întâmplat la C.C.R., cu ceea ce s-a întâmplat și la C.S.M. în episodul Mona Pivniceru, cât și multe altele, ar trebui să-i determine pe români să treacă de îndată la o reorganizare totală a justiției, ca și a tuturor celorlalte sectoare de activitate, pentru a încerca o revenire la normal.

Spectacolul penibil și scandalos, prin perfidie și lipsă de profesionalism, oferit de instituțiile statului ar trebui să ne trimită la cauzele reale ale fenomenului, iar una din acestea, manifestă aici în toată ”splendoarea” ei, politizarea, care alături de corupție, criminalitate organizată, structuri create pe reguli mafiote, completează panoplia de criterii de selecție a unei părți a resursei umane, contribuind substanțial la degradarea și erodarea condiției umane și chiar sociale din România, ar trebui să ne determine, hotărât, la eliminarea lor din practicile partidelor ajunse la putere.  Altfel, nu vom putea ieși niciodată din paradigma selecției resursei umane pe bază de concurs vs. lipsa de profesionalism și probitate morală.

Revenind la ”oile noastre”, încerc, în interesul celor care cer respect, să formulez o așa-zisă concluzie, cunoscută și de copiii de școală, care ne spune că autoritatea și respectul nu se impune. Ele se câștigă. Iar autoritatea unei persoane juridice nu conferă autoritate în mod direct, intrinsec persoanelor fizice ce o servesc, decât în măsura în care acestea sunt, prin ele însele, purtătoare de autoritate, câștigată și exercitată prin cunoaștere și probitate morală. Respectul, în această ipostază, vine de la sine. Și față de persoane și față de instituție.

 

24 august 2012      

În România, lovitură de stat. Urmează războiul civil.

 

 

 

Decizia C.C.R. de a invalida referendumul din 29 Iulie 2012, în pofida faptului că o majoritate zdrobitoare s-a exprimat pentru demiterea președintelui suspendat, a făcut ca prin întreaga societate românească să treacă un frison convulsiv care a cutremurat cel puțin 7,4 milioane de români. Uluirea, consternarea, disperarea, provocată de această decizie antinațională, irațională, nerealistă,  i-a lăsat aproape pe toți fără grai și fără putința de a reacționa. Am convingerea, însă, că încet, încet oamenii se vor trezi și vor avea o reacție, ce poate fi una dintre cele mai dure.

            De-a lungul crizei politice, reprezentanți și susținători ai președintelui Băsescu au tot vorbit despre o lovitură de stat. Aceasta nu s-a realizat prin votul din Parlamentul României care l-a suspendat pe Băsescu și nici prin votul cetățenilor din data de 29 iulie, ci tocmai prin ceea ce se și întâmplă, acum, prin decizia C.C.R., care anulând voturile a 7,4 milioane de cetățeni, a reînscăunat pe cel care, în fapt a fost demis de popor. O izbucnire violentă este posibilă, având în vedere că de-a lungul acestei crize politice, C.C.R. prin deciziile sale, intrervențiile străinătății, ocuparea satelor de către procurori, jocul ”strâmb” al celorlalte instituții ale ”justiției”, ale serviciilor secrete, a inflamat starea de spirit a populației, putându-se atinge, în aceste condiții acel prag critic ce poate declanșa o explozie socială de anvergură.

În această ipostază, slobozirea câinilor războiului, sprijinită și din afară, este foarte posibilă, dacă luăm în considerare motivele de mai sus, cât și altele, ce pot apărea pe parcurs, la care trebuie, neapărat, să adăugăm dorința bolnăvicioasă a Băsescului și a acoliților săi de a se menține la putere împotriva voinței poporului. Și așa cum au fost pregătiți pașii pentru fraudarea rezultatului referendumului, previzibil pe baza sondajelor de opinie, tot așa, este posibil să fost pregătiți pași pentru lupta armată în scopul menținerii la putere, cunoscând că poporul român nu va accepta ca votul său să fie aruncat în derizoriu. Despre acest fapt, războiul civil, au vorbit, de asemenea, într-o anume etapă a crizei politice, susținători ai președintelui suspendat. De aici concluzia că această lovitură de stat, dată cu ajutorul C.C.R., poate fi urmată de un război civil, declanșat de cei care, vorbind despre el, este posibil să-l fi și pregătit, tot așa cum se dovedește, au pregătit lovitura de stat despre care au vorbit.

Cine va câștiga, cine va pierde? Crezul meu este acela că cei mai mari perdanți vor fi copiii. Copiii generației actuale, copiii generațiilor viitoare. Dar mai ales, se va pierde idealul și sacrificiul acestui popor, din decembrie 1989, idealul democrației spre care am năzuit dintotdeauna cu toții. Căci, nu poate fi democrație fără cetățean, tot așa cum, nimic nu poate fi fără Dumnezeu.

 

21 August 2012          

Despre educație, a mai auzit cineva ceva?

            Prioritate națională, 6% din P.I.B., învățământ centrat pe elev, beneficiari ai educației, formarea structurii mentale a omului(nou?), reformă, descentralizare, etc., etc., ețetera, cum ar spune Nenea Iancu! A mai auzit cineva despre aceste prețiozități intrate deja în categoriile prăfuite ale limbajului de lemn, de prea multa și superficiala folosință? A mai auzit cineva despre BAC, evaluări naționale, admitere la liceu, la facultate, curricula, ețetera, în acest vacarm național creat de unii care contestă 8,4 milioane de români care au participat la un vot cu reguli impuse din afară, părtinitoare, în modul cel mai evident cu putință, care nu au ascultat de chemarea la boicot electoral adresat (și) lor, ieșind, totuși, disciplinat și în cel mai pur spirit civic, spre a-și expune punctul de vedere asupra unei probleme de interes național? Și peste vreo câteva săptămâni va suna clopoțelul de început al noului an școlar. Și toată lumea știe ce înseamnă acest lucru, cu excepția celor despre care spuneam, pentru care prioritățile sunt cu totul și cu totul altele decât prioritatea națională.

Pentru ei, copiii nu înseamnă nimic, părinții lor de asemenea, iar școala le este dușman. Și toate acestea le-au făcut evidente atunci când au guvernat. dar și acum când, împotriva evidenței exprimate prin votul a 8,5 milioane de români, se agață de putere cu toate puterile lor, cu dinții, cu unghiile, dar, mai devreme sau mai târziu, implacabilul se va produce. Responsabilitate, onoare, demnitate, reprezintă pentru ei chestiuni de un abstract intangibil, pierderea puterii determinându-i să adopte fatidicul ”după noi, potopul”, distrugând astfel si ceea ce n-au distrus guvernând. Acum, mai mult ca niciodată, iese, din hoitul ajuns în stare de putrefacție, duhoarea politizării de sorginte comunistă, pe care s-a bazat această așa-zisă putere de dreapta, politizare împotriva căreia românii au luptat cu arma în mână, în Decembrie 1989. Ultimele zvârcoliri arată ceea ce copiii nu ar fi trebuit să vadă niciodată: ridicol, dispreț, obediență, delațiune, sfidare, cinism. Și toate, duse până la limita maximă, de oameni așezați în poziții de înalți dregători ai acestui stat, reformat, după cum spuneau, dar se pare, după chipul și asemănarea lor. Ceea ce ne îngrijorează, însă, este faptul, incredibil aproape, că la toate acestea participă, activ și fățiș, forțe externe care trebuiau să reprezinte, în fapt, modele democratice, mediatori, iară nu siluitori care încolonează populațiile în spatele conducătorului pe care și-l doresc. Toate acestea ne arată nivelul la care am fost ”reprezentați” și trădarea căreia, acum, trebuie să-i facem față noi, dacă vom mai putea. Deoarece îmi este foarte greu să cred că poziția puternic-partinică a acestora, se datorează altor considerente decât interesul. Interes ce urmează a fi satisfăcut (doar) prin prezența în poziții dominante a celor pe care-i apără și-i impun. Vorbeau de Stalin? Trăsăturile grotesc-caricaturale ale acestuia s-au extins acum, în conștiința multor români ce au aderat cu brațele deschise la noile structuri, dincolo de fostele granițe ale fostului Tratat de la Varșovia. Căci, se pare, puterea și interesul sunt chestiuni care se intercondiționează, iar scrupulele reprezintă o categorie ce caracterizează structurile slabe. Iar Iosif Vissarionovici spunea :”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Și dictonul, dacă poate fi considerat astfel, este valabil și astăzi și, după câte se pare, în aceleași accepțiuni primitive, dar simandicoase.

"Aflați de la mine că românii acceptă toate suferințele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea", spunea Nicolae Titulescu, fost președinte al Ligii Națiunilor, român de al cărui glas și vorbă, ascultau toți cei care acum formează și ocârmuiesc U.E.

Și peste puțin timp, va suna clopoțelul de început al noului an școlar, iar după zarva de deschidere, în clase se va așterne liniștea în care copiii vor intona ”Deșteaptă-te române”.

Vom avea motive, oare, care să ne permită a exclama, atunci, retoric-interogativ: ”despre educație, a început să se audă ceva!?

            12 August 2012                                                  TUDOR SPIRIDON

                  Zimnicea                                    Secretar General F.S.I.”SPIRU HARET”

EXERCIȚIU DESPRE ÎNALTA TRĂDARE

Mărturisesc faptul că dacă cineva m-ar fi întrebat vreodată cum definesc noțiunea de înaltă trădare nu cred că aș fi putut răspunde rapid și cu exactitate. Clipele pe care le trăiește această națiune, însă, m-au făcut să mă gândesc și la această situație, în sensul că prin vorbele și faptele sale, cât și ale colaboratorilor sau subalternilor, președintele suspendat s-ar putea afla în situația de a fi comis sau nu infracțiunea de înaltă trădare. Dezvăluirile ultimelor zile, hotărârea C.C.R. de a amâna pronunțarea cu 40 de zile în scopul verificării listelor electorale permanente, induce ideea unei mistificări masive a datelor, prin nerealismul înscrisurilor din aceste documente mai mult decât oficiale, dar mai ales foarte importante prin implicațiile multiple ce ni le relevă. Ideea de înaltă trădare mi-a fost indusă de următoarele evidențe:                      1. Atitudinea liderilor Comisiei Europene și a premierului maghiar de amestec fățiș în treburile românilor, determinată de interes și minciună exportată,                                                       2. Răspândirea, în interiorul și exteriorul României de informații false (lovitură de stat, inexistența în Constiutuția României a prevederii de suspendare a președintelui, etc.),                                                                                                       3.Boicotul determinat de președintele suspendat care a instigat public la așa ceva,       4. Sfidarea și batjocura continuă a suspendatului la adresa românilor prin asimilarea în favoarea sa a celor care nu s-au prezentat la vot,                                                                                 5. Discrepanța dintre conținutul listelor electorale permanente în baza cărora s-a stabilit pragul de prezență de 50%+1 și datele referitoare la populația României furnizate de diverse instituții ale statului, între care I.N.S., C.N.A.S., serviciul de evidentă a populației, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice care dovedește că situația ”demografică”, îi era cunoscută președintelui înainte de referendum; afirmația A.E.P.(Autoritatea Electorală Permanentă) în conformitate cu care listele electorale permanente sunt eronate, lucru cunoscut președintelui suspendat.                                                        6. Amenințările publice la adresa primului ministru a președintelui interimar, primarilor, etc. proferate public de suspendat.

            Toate acestea, dezvăluite pas cu pas, ne relevă câteva lucruri:

Președintele a intuit de multă vreme că va fi suspendat și că se va ajunge la referendum, iar în această rațiune știind din sondajele de opinie nivelul ratingului său electoral foarte scăzut, a pregătit din timp ”pașii” ce trebuiau  urmați pentru evitarea îndepărtării sale de la putere, indiferent de ceea ce putea spune POPORUL SUVERAN dacă ar fi fost chemat la urne. De aici dezinformarea liderilor Comisiei Europene privitoare la  inexistența în Constituția României a prevederii de suspendare a președintelui și externalizarea ideii de lovitură de stat, pentru inducerea, la nivelul acestora a percepției unui atac asupra statului de drept; adoptarea de către C.C.R. a hotărârii sale prin care impunea cvorum de prezență la referendum, împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția, adoptarea și promulgarea, sub presiune externă, a legii referendumului conținând prevederea neconstituțională a cvorumului, boicotul efectuat de P.D.-L. și cetățenii de etnie maghiară, ”la chemarea” președintelui suspendat, respectiv a primului ministru al Ungariei, votul din 29.07.2012 cu rezultatul cunoscut, neîndeplinirea ”la mustață” a cvorumului raportat la numărul de electori din listele electorale permanente, apoi toată ”povestea” la care asistăm și acum.

            Față de toate acestea, putem susține afirmația că președintele suspendat face totul, legal sau nelegal, pentru a rămâne în funcție, cu ignorarea rezultatului votului de la referendum, adică cu ignorarea voinței suverane a celor veniți la vot, numită SUVERANITATE A POPORULUI, ignorare posibilă prin mistificarea datelor statistice și pe această bază manipularea opiniilor din exterior și interior în avantajul său și a grupului care-l susține și în detrimentul celor ce-au votat pentru demiterea sa.

            În acest context, ar fi interesant de știut dacă președintele suspendat a comis sau nu infracțiunea de înaltă trădare. Pentru aceasta trebuie să arătăm următoarele:              #"înalta trădare este trădarea definită la articolul 155, cod penal, dacă este săvârşită de preşedintele României".                                                                                                            # Trădarea, în accepțiunea codului penal, art 155 și următoarele, este definită ca fiind ”fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.                                                

Față de prevederile codului penal, dicționarul explicativ al limbii române, cunoscut sub numele de cod, D.Ex., on-line sau sub altă formă de prezentare, definește noțiunile după cum urmează:                                                                                                                                             #TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală| Permalink                                    #TRĂDÁRE, trădări, s. f. Acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează. – V. trăda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală| Permalink                                    #SUVERÁN, -Ă, suverani -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate.                                                           #SUVERANITÁTE s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. * Suveranitate națională = independența unui stat față de alte state. Suveranitate de stat = supremație a puterii de stat în interiorul țării și independență față de puterea altor state. – Din fr. souveraineté.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală| Permalink

                Raportat la definițiile prezentate aici în forma și conținutul original, trebuie observat că între modul de prezentare a noțiunii de TRĂDARE din codul penal și din D.Ex. există diferențe majore, în sensul că definiția din D.Ex. are un caracter mai general, putându-se aplica persoanelor fizice, grupurilor de persoane, persoanelor juridice, popoarelor sau statelor, în timp ce prevederea din codul penal tratează trădarea ca acțiune ostilă exclusiv statului, alte entități, persoane fizice, grupuri de persoane fizice, popoare sau persoane juridice fiind excluse, din cauza modului în care este redactat textul.

            Având în vedere toate cele arătate se poate considera că președintele suspendat a comis infracțiunea de înaltă trădare?

            03 August 2012