”SPECTACOLUL  EDUCAȚIEI”

Nici nu s-au stins bine ecourile scandalului ”Bac – 2013”, că iată, s-a revărsat din nou asupra noastră, a Doamnelor și Domnilor Trandafir, tsunami-ul corupției generalizate, declanșat, din nou, de un caz singular, acela al unei doamne care, este adevărat, a ieșit cu totul din tiparele moral-comportamentale ale breslei. Și acum, ca și astă vară, s-a clamat cu o furie ucigătoare că evenimentul reprezintă un fenomen de masă, că acesta este învățământul românesc, etc., iar spectatorii făcând uz de ”police versus”, au cerut capul celei dovedite, ceea ce li s-a și oferit.                                                                             Numai că, după facerea dreptății prin demiterea femeii, devenită în mod inexorabil ”persona non grata”, scandalul, în loc să se diminueze și să se stingă, se accentuează sub talazurile ”judecătorilor”, care atingând paroxismul, ”ucid” de-a valma, fără să aleagă, oameni nevinovați, care-și fac onest datoria, în școala românească, urbană sau rurală în care muncesc, odată cu minoritatea care crede că facând parte din categoria ”băieți deștepți”, le este permis orice.                                                             Violența impactului, a transformat corpul profesoral din România în ascet, care asistă tăcut la profanarea sa, așteptând ca ”urcarea pe cruce” să se producă mai repede, pentru potolirea setei de sânge a ”judecătorilor” săi, dar și pentru curmarea suferințelor lăuntrice pe care este silit să le îndure întru distrugerea demnității, a prestigiului și adevăratei autorități morale pe care o reprezintă, în măreția sa de făuritor de oameni.

            Poate că unii vor zâmbi cu superioritate, în colțul gurii, atunci când vor citi aceste cuvinte, dar e posibil ca prin aceasta, în fapt, să râdă mânzește. Pentru că este necesar a ne interoga pe noi înșine, spre a afla răspunsul la întrebarea: ”de ce tot mai mulți oameni cu stare materială, ajunși în dregătorii importante, tânjesc după titlul de profesor, care musai trebuie să fie alipit numelui lor”? Iar mai apoi, dacă se poate, că de-aia sunt ”băieți deștepți”, de ce vor musai și  titlul științific de doctor, așa cum ne arăta într-un discurs public domnul academician Solomon Marcus? Nu cumva pentru ca numele ce-l poartă să fie înnobilat de particula prof. sau prof. dr, iar prin aceasta sperând că și propria ființă va fi la fel de înnobilată?                                                                                                                                                               Ceea ce nu realizează ei acum, este faptul că la ”coborârea de pe cruce”, profesorul român va deveni mesia, pentru că între timp s-a înălțat până la Domnul prin recunoașterea greșelii comise de cea care s-a abătut de la canoanele profesiei,  va arăta tuturor calea cea dreaptă, demnă de urmat, pentru ca omul să devină OM, așa cum, de altfel, a făcut-o pe de-a-ntregul și în toți acești ani. Numai că, până acum, n-a avut cine să aibă ”urechi de auzit” și ”ochi spre a pătrunde”, pentru a se evita acest rușinos spectacol național al educației, ce aduce mai degrabă a circ. Cine sunt păpușarii, vom vedea. Cert este că acum nu au timp de ”văzut și auzit”, căci ostenesc trăgând vârtos de sfori pentru dărâmarea profesorului român de pe soclul pe care l-a urcat întreaga istorie a învățământului românesc. Zădărnicia acestui adevărat travaliu nu trebuie demonstrată. Ea este o evidență. Trauma produsă, însă, va lăsa urme, inclusiv în memoria colectivă. Iar urmele vor deveni nedureroase deabia atunci când adevărul va ieși la suprafață și vom afla de ce s-a făcut aceasta și cui folosește. Și vom ierta.    

 Până atunci, ceea ce ar trebui să se știe, ar fi răspunsul la întrebarea domnului academician Dinu C. Giurescu, rostită public, într-un strigăt de disperare: ”încotro ne îndreptăm, Doamne?”                                  Iar ceea ce ar trebui să se mai știe este faptul că în Japonia, se spune că singurii cetățeni care nu sunt obligați a se închina în fața împăratului, sunt profesorii. Motivul este acela că japonezii susțin că  fără profesori nu pot exista împărați.

            Să fie acesta, oare, răspunsul la strigătul Domnului Dinu C.Giurescu?

            17 Ianuarie 2014